Prima specialitate a instituțiilor mari e să demonstreze că trebuie să fie mari. În cazul instituțiilor europene, naivii se miră sau se scandalizează la vederea armatelor de angajați care apar, la prînz, de prin birouri, în drum spre cantină.
Your browser doesn’t support HTML5
Jurnal de corespondent: Traian Ungureanu (Londra)
Nervii trec repede, la prima cerere. Vrei hîrtie pentru imprimantă? S-a ars un bec? Cauți un număr de telefon? Vei afla că există o soluție gîndită, vastă și bine organizată. Mai întîi e nevoie de cîteva mailuri adresate departamentelor responsabile. Drept răspuns vei afla că problema e în studiu și a fost alocată unui grup de lucru.
Alt mail îți spune că s-a fixat o dată și un număr de dosar. În sfîrșit, apar și oamenii de acțiune: un grup de trei persoane stabilesc un perimetru de lucru, schimbă becul, livrează hîrtia sau trimit prin curier special numărul de telefon solictat.
În total trei primitori de mailuri, trei coordonatori și trei executanți fac nouă persoane, în cel puțin trei birouri. Toate cu însărcinări precise și de neînlocuit. Evident, asemenea instituție are nevoie de o cantină cu sute de locuri și un personal cu sute de persoane. Și ele de neînlocuit.