Potrivit serviciului de presă de la Kremlin, preluat de Interfax, au fost felicitați de Putin și liderii regiunilor separatiste din Georgia, nerecunoscute ca state decât de Rusia și o mână de alte țări: Osetia de Sud și Abhazia.
Transnistria, nerecunoscută ca stat de Rusia, nu este pomenită.
Sunt felicitați printre alții liderii din Armenia, Azerbaidjan, țările din Asia Centrală și Belarus.
În mesajul lui Putin apare un avertisment des formulat de Kremlin în ultimii ani, anume împotriva „rescrierii” istoriei.
„Este important să blocăm orice încercări de a distorsiona sau uita istoria noastră comună”, a spus liderul rus.
- Te-ar putea interesa și: Maia Sandu este dispusă să acorde cetățenie membrilor trupei rock Bi-2
Rusia a trecut pe diferite liste de „persoane indezirabile” mulți lideri politici și formatori de opinie din țările baltice, Moldova și alte țări învecinate pentru că ar fi întinat memoria soldaților sovietici, de pildă înlăturând monumente glorificând „Marele Război pentru Apărarea Patriei”.
Relațiile dintre Moscova și Chișinău s-au deteriorat mult mai ales după invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022. Rusia acuză frecvent guvernarea pro-europeană a R. Moldova că ar fi în slujba puterilor occidentale, că ar fi promova rusofobia ș.a.m.d.
Într-o nouă strategie de securitate națională, Rusia a fost desemnată de R. Moldova drept principala ei amenințare externă.
📰 Europa Liberă este și pe Google News