Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni, 18 iulie, regulamentul de liberalizare temporară a comerțului în privința celor șapte produse agricole din Republica Moldova care nu erau complet liberalizate: roșiile, usturoiul, strugurii de masă, merele, cireșele, prunele și sucul de struguri.
Aceasta înseamnă că Republica Moldova poate cel puțin să își dubleze exporturile de astfel de produse – pentru o perioadă de un an – către Uniunea Europeană fără taxe vamale. Cotele de export au fost majorate după cum urmează:
- Prune – de la 15.000 tone la 40.000 tone (+25.000 tone)
- Struguri – de la 20.000 tone la 58.000 tone (+38.000 tone)
- Mere - de la 40.000 tone la 80.000 tone (dublare)
- Suc de struguri – de la 500 tone la 1.000 tone (dublare)
- Cireșe – de la 1.500 tone la 3.000 tone (dublare)
- Roșii – de la 2.000 tone la 4.000 tone (dublare)
- Usturoi – de la 220 tone la 440 tone (dublare)
„Nu putem ignora impactul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei asupra Republicii Moldova. Odată cu ridicarea taxelor vamale pentru restul produselor agricole care nu au fost deja complet liberalizate, Republica Moldova poate exporta acum cel puțin de două ori mai multe astfel de produse către UE fără taxe vamale. Prin aceste măsuri excepționale, UE își aprofundează relațiile comerciale cu Republica Moldova și își demonstrează sprijinul pentru stabilizarea economiei Republicii Moldova”, a declarat Jozef Síkela, ministrul ceh al industriei și comerțului.
Regulamentul va intra în vigoare în ziua următoare publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
La modul practic, toate produsele moldovenești vor putea intra de acum înainte în UE fără tarife în zona de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare UE-Moldova (DCFTA).
Pe 5 iulie, Parlamentul European a adoptat în procedură accelerată și fără să opereze modificări, legislația propusă cu aproape o lună mai devreme de Comisia Europeană, care prevede că R. Moldova va putea, vreme de cel puțin un an, să-și vândă produsele agricole pe piețele europene fără a plăti taxe vamale.
Comisia a prezentat-o ca pe un gest de solidaritate menit să ajute R. Moldova să facă față pierderii principalelor sale piețe și centre de tranzit pentru aceste produsele agricole, pierderi cauzate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
Moldova beneficiază de un Acord de Asociere, inclusiv de tip DCFTA, cu UE din 2014. Acest sistem comercial preferențial a permis până acum Moldovei să profite de eliminarea tarifelor la exportul către UE a tuturor mărfurilor, cu excepția celor șapte produse agricole amintite.