Președintele Igor Dodon și alți lideri politici și-au continuat luni seria de declarații contradictorii despre posibilitatea demiterii guvernului sau a unor alegeri parlamentare anticipate. Șeful statului a sugerat liderilor de partide parlamentare, într-o declarație video, să accepte alegeri anticipate pentru a „scăpa” parlamentul de deputații transfugi din grupul Pro-Moldova și alții, pe care i-a numit „râie”. Pro-Moldova a propus, vineri, formarea unei alianțe parlamentare noi pentru a demite guvernul Chicu al alianței PSRM-PD, pe care îl acuză de eșec în „gestionarea crizei din sănătate” și de abatere „de la cursul european”. Lidera PAS, Maia Sandu, care a spus deja că partidul său ar putea sprijini demiterea, a spus luni că la putere, pe timp de criză sanitară și economică, se află „un guvern incapabil și iresponsabil”. Tot astăzi, un lider al Platformei DA, Alexandru Slusari, a spus că și formațiunea sa ar sprijini demiterea guvernului Chicu. Discuțiile au loc în urma loviturii aplicate joi guvernării de Curtea Constituțională, care a blocat un împrumut din Rusia. În acest moment, partidele opoziției ar avea împreună în jur de 40 de voturi, cu 11 mai puțin decât e nevoie pentru demiterea guvernului.