În palatul prezidenţial Bellevue, din Berlin, a avut loc în cursul acestei zile o festivitate specială. Este vorba despre aniversarea a 70 de ani de la adoptarea Constituţiei germane, pe data de 23 mai 1949. Preşedintele federal, Frank-Walter Steinmeier, a invitat peste 200 de persoane pentru a sărbători împreună ziua de naştere a Legii Fundamentale. Între invitaţi s-au aflat cancelara Merkel, preşedintele Bundestag-ului Schäuble, preşedintele Curţii Constituţionale Voßkuhle, oameni de cultură, jurnalişti şi reprezentanţi ai unor organizaţii civice pentru a discuta despre istoria şi importanţa Legii Fundamentale.
Într-o cuvîntare rostită la Karlsruhe, unde se află sediul Curţii Constituţionale, Steinmeier a deplîns aseară faptul că se constată o creştere a scepticismului în ceea ce priveşte drepturile democratice consfiinţite în Legea Fundamentală, proclamată în urmă cu şapte decenii. În acest context, el a amintit că şi-n cadrul Uniunii Europene se poate observa o scădere a încrederii în principiile democraţiei. Pe de altă parte, există guverne europene alese care încearcă să îngrădească libertatea opiniilor şi independenţa justiţiei.
Preşedintele a schiţat istoria redactării Constituţiei din Germania post-nazistă, ocupată de puterile occidentale, Statele Unite ale Americii, Franţei şi Marii Britanii. El a subliniat importanţa înfiinţării Consiliului Constiţional care urma să redacteze o lege fundamentală, democratică şi anti-totalitară. Preşedintele Consiliului fusese viitorul cancelar al Republicii Federale, Konrad Adenauer. Nu întîmplător, în noua Constituţie, proclamată pe 23 mai 1949, în primul articol se spune că „demnitatea omului este intangibilă”.
Bustul lui Konrad Adenauer la Berlin
În cuvîntarea sa de la Karlsruhe, preşedintele Steinmeier a interpretat această propoziţie ca bază a libertăţilor şi drepturilor fundamentale incluse în Constituţia federală. Egalitatea între femei şi bărbaţi, abolirea pedepsei cu moartea, dreptul la proprietate, relaţiile între landurile federale, libertatea gîndirii şi opiniilor, de întrunire şi credinţei religioase şi sarcinile organelor statului, definit ca o democraţie parlamentară.
Pentru că Germania, în 1949, practic era divizată, cei care au conceput Constituţia i-au dat numele de „Lege Fundamentală”, considerînd-o ca un act provizoriu pînă în momentul unificării celor două parţi ale ţării. La articolul 146 se preciza că legea fudamentală actuală îşi pierde valabilitatea în momentul cînd va intra în vigoare o Constituţie adoptată de întregul popor german printr-o decizie liberă.
Din 1990, Legea fundamentală nu mai este un document provizoriu, iar după unificarea celor două Germanii articolul 146 a fost modificat, în sensul constatării că unitatea statală s-a produs, iar acum libertăţile constituţionale sînt valabile pentru întregul popor german.
„După eliberarea de naţional-socialism, în 1949”, a spus Steinmeier, „Consiliul Parlamentar a dat vest-germanilor o Constituţiei a libertăţii. În 1989, în cursul revoluţiei paşnice, est-germanii şi-au cucerit singuri libertatea – de aceea să apărăm împreună, cu intensitate sporită această comoară” - care este Constituţia.