Linkuri accesibilitate

Între propagandă şi cultură


Istoria Institutului Român din Berlin, 1940-1945.

Neobositul cercetător Lucian Nastasă-Kovács a publicat, de curînd, împreună cu Irina Matei, un amplu volum documentar despre Institutul român care a existat între anii 1940-1945 la Berlin, pe atunci capitala Reich-ului, despre care naziştii credeau că va exista 1000 de ani.

Jurnal de corespondent: William Totok (Berlin)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:55 0:00
Link direct

Volumul, „Cultură şi propagandă”*, a apărut la Cluj-Napoca şi are peste 700 de pagini. În studiul introductiv, intitulat „Institutul Român din Berlin. Eşecul unui aşezămînt de cultură şi propagandă (1940-1945)”, autorii schiţează istoria institutului, descriu protagoniştii „aşezămîntului”, prezidat de Sextil Puşcariu (1877-1948), contextul geo-politic şi alianţa cultural-politică, ideologică şi militară, româno-germană.

În esenţă, Instititutul trebuia să se concentreze asupra realizării a trei obiective principale: 1) răspîndirea acelor valori culturale româneşti care pot fi armonizate cu concepţiile „poporale” (echivalentul în limba română pentru termenul „völkisch”, propus de Dumitru Stăniloae), dominante în ţările apropiate Axei; 2) contracararea, deseori pur eclectică, a propagandei maghiare, iniţiate de către Budapesta în vederea influenţării opiniei publice din ţările europene, aliate cu Reich-ul german sau ocupate de către trupele naziste; 3) prezentarea politicii româneşti din perspectiva unei strînse camaraderii germano-române, în vederea înfăptuirii Europei ariane, fără evrei, comunişti şi francmasoni. Pe lîngă sarcina impulsionării schimbului cultural româno-german, Institutul mai avea şi sarcina de a supraveghea studenţii români care studiau în Germania şi care erau divizaţi în două fracţiuni distincte, pro- şi ne-legionare.

O bună parte a acestor aspecte se pot depista în cele 218 documente care sînt cuprinse în partea a doua a volumului. Documentele, în marea lor majoritate inedite, provin din diferite arhive străine şi româneşti, inclusiv din arhiva CNSAS în care se păstrează dosarele unor foşti angajaţi ai Institutului, cuprinzînd şi informaţii relevante pentru activitatea postbelică a unora dintre ei.

Pe de altă parte, volumul oferă informaţii bogate legate de biografiile persoanelor care apar în texte. Astfel, documentele publicate dezvăluie o serie de informaţii legate de romanistul german Ernst Gamillscheg, care, între anii 1940 şi 1944, a fost şeful Institutului German pentru Ştiinţă din Bucureşti (cu filiale în Sibiu, Cernăuţi, Odesa şi Iaşi). Gamillscheg, din 1929 membru corespondent al Academiei Române, decorat în 1939 de către Hitler şi, în 1941, membru de onoare al Societăţii Scriitorilor Români, fusese un susţinător al legionarilor. După 23 august 1944, Gamillscheg a sprijinit activ formarea unui guvern legionar din exil, ceea ce l-a determinat pe şeful acestui guvern pro-hitlerist, Horia Sima, să-l numească „îngerul păzitor al guvernului de la Viena”. (După război, Gamillscheg a reuşit să-şi continue cariera universitară, scăpînd în cursul operaţiunilor de denazificare, asemenea altor susţinători ai regimului nazist, de acuzaţia de colaboraţionism.)

Semnificativă este şi biografia postbelică a directorului Institutului de la Berlin, Grigore Manoilescu, ginerele lui Sextil Puşcariu şi fratele fostului ministru de externe şi teoretician al corporatismului, inspirat din doctrina fascistă, Mihail Manoilescu. Fraţii Manoilescu au susţinut şi ziarul gardist, „Buna Vestire”. Ca stegar al legionarismului, Grigore Manoilescu a reuşit să plece, după război, în America latină, în Brazilia, profitînd de reţelele Vaticanului şi unor servicii secrete (intrate în istorie sub denumirea „linia şobolanilor”) puse la dispoziţia unor criminali nazişti. Revenit în Europa, Grigore Manoilescu, împreună cu alţi foşti legionari şi activişti ai Grupului Etnic German din România, fusese implicat, în 1953-54, la reînfiinţarea unui Institut român la München. Ulterior s-a stabilit în Spania.

Un articol al lui Sextil Pușcariu în ziarul nazist din România „Südostdeutsche Tageszeitung”, 1942
Un articol al lui Sextil Pușcariu în ziarul nazist din România „Südostdeutsche Tageszeitung”, 1942

Istoria Institutului român de la Berlin este şi o istorie a mentalităţilor româneşti, niciodată depăşite: nepotism, corupţie, birocraţie osificată, interesată de conservarea privilegiilor rezervate funcţionarilor de stat care frînează orice iniţiativă. Pe lîngă meritele sale incontestabile ca lingvist şi filolog român, Sextil Puşcariu, care în 1940 fusese numit în funcţia de preşedinte al Institutului, a fost şi prototipul metehnelor negative, amintite mai sus. Personalul instituţiei pe care o conducea era compus, aproape în exclusivitate, de oameni apropiaţi, rude sau prieteni, sau de personaje cu afinităţi ideologice pro-legionare, similare cu cele ale preşedintelui.

*Irina Matei / Lucian Nastasă-Kovács, Cultură şi propagandă. Institutul Român din Berlin (1940-1945), Editura Mega, Cluj-Napoca, 2018, 718 p.

XS
SM
MD
LG