Istoricul Octavin Țîcu, deputat și lider al Partidului Unității Naționale a înaintat la Curtea Constituțională o cerere de revizuire a legislație din anii 90, care nu recunoaște drepturile de „victime ale represiunii” copiilor care s-au născut în timpul deportărilor staliniste sau la locul deportării. În sesizarea, înaintată luni, cu ocazia împlinirii a 71 de ani de la cel mai mare val de deportări în Siberia, din perioada stalinistă, Țîcu argumentează că „Parlamentul Republicii Moldova a făcut o discriminare între copiii proveniți dintr-o căsătorie încheiată până la represiune și copiii proveniți dintr-o căsătorie încheiată în timpul represiunii sau după aceasta și copiii care s-au născut în afara unei căsătorii”. O discriminare care în opinia sa contravine legislație naționale și principiilor internaționale care apără drepturile fundamentale, între care dreptul la un tratament egal în fața justiției.
Deputatul Octavian Țîcu cere drepturi egale pentru copii născuți în timpul deportărilor staliniste (VIDEO)
Your browser doesn’t support HTML5