Dialogul Joe Biden-Xi Jinping: între amenințări și declarații de colaborare

Președintii Joe Biden și Xi Jinping s-au întreținut prin teleconferință timp de două ore și 17 minute, aceasta fiind cel de-al cincilea contact de când Biden a ajuns șeful statului.

Your browser doesn’t support HTML5

Dialogul Biden-Xi Jinping: între amenințări și declarații de colaborare

Conversația a fost caracterizată ca „sinceră și detaliată”, președintele Chinei avertizând America cu privire la Taiwan că „cei care se joacă cu focul vor pieri de pe urma lui”.

În informarea Casei Albe se arătă de asemenea că cele două parți au abordat chestiunea Taiwanului, între alte teme. Nu este neașteptat că Taiwanul s-a aflat în centrul agendei convorbirii, în condițiile în care Beijingul avertizase și anterior că vor exista „consecințe serioase” dacă președinta Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, își va materializa intenția de a se deplasa în Taivan.

### Vezi și... ### Antony Blinken: Viziunea Beijingului îndepărtează umanitatea de valorile universale

Regimul de la Beijing a amenințat în repetate rânduri că va prelua controlul asupra Taiwanului, pe care îl consideră teritoriul Chinei, dacă va fi necesar, chiar și prin folosirea forței. China reacționează cu furie la orice gest care tratează Taiwanul, pe arena internațională ca un stat independent. Versiunea chineză a convorbirii arată că Biden i-a spus lui Xi că Statele Unite nu sprijină independența Taiwanului și menține politica de până acum.

Casa Albă a declarat și ea că Biden a arătat că politica americană nu s-a schimbat, informându-l pe Xi că „Statele Unite se opun cu tărie eforturilor unilaterale de a modifica situația prezentă și a submina pacea și stabilitatea în regiune Strâmtorii Taiwan”.

### Vezi și... ### SUA: China, o provocare mai mare pentru ordinea mondială decât Rusia

Biden spusese în trecut în trei rânduri că Statele Unite sunt angajate să apere Taiwanul, deși și atunci declarația nu a fost interpretată ca fiind o schimbare de politică. Xi i-a spus lui Biden că este greșit ca relația bilaterală să fie văzută ca fiind „competiție strategică” – formulare folosită de Casa Albă – pentru că cele două cele mai puternice economii ale lumii ar trebui să colaboreze. Cei doi președinți au abordat și războiul din Ucraina.