Jocurile militare ale GOTR și „rmn”

Blindate ale trupelor rusești și transnistrene

La microfon Radu Benea și bine v-am găsit la ediția săptămânală a emisiunii Dialoguri transnistrene. Din sumar:

Ample manevre militare ale Grupului Operativ de Trupe Ruse împreună cu structurile de forță din stânga Nistrului. Cât de în siguranță se simt locuitorii regiunii? La zece ani de la războiul ruso-georgian, întrebările nu s-au schimbat: cine l-a provocat și putea fi evitat? Și... Serbia și Kosovo examinează posibile schimbări de frontieră, în cadrul procesului de pace dintre fosta metropolă și fosta provincie.

Începem, ca de obicei, cu buletinul de știri și o sinteză a principalelor evenimente ale săptămânii trecute.

Your browser doesn’t support HTML5

Jocurile militare ale GOTR și „rmn”

***

Grupul Operativ de Trupe Ruse (GOTR) și structurile de forță ale regiunii transnistrene a Republicii Moldova au desfășurat, în perioada 6-8 august, exerciții militare comune, a anunțat Districtul Militar de Vest al ministerului rus al Apărării. Aplicațiile, desfășurate în cadrul „jocurilor militare” numite „Ostaşul comunității”, au inclus, între altele, trageri ale lunetiștilor și manevre cu tragere la țintă a tehnicii blindate. Ministerul rus al apărării nu a precizat numărul militarilor antrenați în exerciții, dar potrivit unor medii tiraspolene ar fi vorba de circa o mie de soldați și ofițeri. La fel ca și anul trecut, învingătorii concursului au fost militarii Grupului Operativ de Trupe Ruse. A 4-a ediție a jocurilor militare internaționale „Ostaşul comunității” s-a desfășurat în câteva țări membre ale CSI - Federația Rusă, Azerbaidjan, Belarus și Kazahstan, la ele participând 189 de echipe din 32 de țări ale lumii, mai notează un comunicat al ministerului apărării de la Moscova. Competițiile din stânga Nistrului au stârnit îngrijorarea unor ONG-uri și observatori de la Chișinău. Oficialitățile moldovene nu au reacționat, deși anii trecuți au condamnat exercițiile comune ale GOTR și militarilor transnistreni, spunând că trupele ruse și-au compromis, însă o dată, în felul acesta, pretinsul lor statut neutru. Moldova consideră ilegală prezența militară rusă pe teritoriul său și cere retragerea necondiționată a trupelor rusești.

Your browser doesn’t support HTML5

Военная игра Тирасполя и ОГРВ

Ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasneţov, a prezentat, pe 6 august, secretarului general de stat al ministerului de externe şi integrării europene, Mihail Căpățînă, copiile scrisorilor de acreditare. Un comunicat al diplomației moldovene precizează că la întrevedere s-a subliniat „importanţa intensificării dialogului politic bilateral, aprofundării cooperării comercial-economice”. Secretarul general de stat Mihail Căpăţînă i-a urat noului ambasador al Rusiei „succese în activitate”, asigurându-l de „întreaga susţinere” a ministerului de externe de la Chișinău.

La microfon Radu Benea, ascultați emisiunea Dialoguri transnistrene și o sinteză a știrilor la Radio Europa Liberă.

Președintele Igor Dodon a promulgat controversatul pachet de reforme fiscale care prevede între altele legalizarea bunurilor și capitalurilor nedeclarate, în ciuda criticilor aduse reformei de proprii aliați socialiști ai președintelui, precum și de donatorii principal ai R. Moldova. Într-un comunicat postat pe pagina sa de Facebook, Dodon spune că reformele sunt necesare și întârziate. „O reformă întârziată, chiar dacă conține deficiențe (...), e mai bună decât o dezordine permanentă în domeniul de administrare bugetar-fiscală”, a spus Dodon. Pachetul de reforme adoptat intempestiv de majoritatea parlamentară pe 26 iulie a fost aspru criticat de Statele Unite, Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional. Ambasada americană la Chișinău a spus că reforma „legitimează furtul și corupția”. Opoziția pro-europeană crede că reforma va permite legalizarea veniturilor obținute de autorii fraudei bancare din 2014.

La Moscova, președintele Vladimir Putin și Consiliul de Securitate au calificat drept „absolut ilegale” posibilele noi sancțiuni pe care Statele Unite intenționează să le impună împotriva Rusiei. Tot vineri, premierul rus Dmitri Medvedev a spus că noile sancțiuni ar fi „o declarație de război economic”. Moscova a anunțat că pregătește măsuri de răspuns, după ce Statele Unite au anunțat un nou set de sancțiuni legate de cazul Skripal din Marea Britanie, iar legislatorii americani au propus noi măsuri, inclusiv restricții de funcționare pentru băncile rusești de stat și limitarea dreptului lor de a folosi în tranzacții dolarul american. Intenția Statelor Unite de a impune noi sancțiuni împotriva Rusiei, ca reacție la cazul Skripal, - tentativa de otrăvire a unui fost spion dublu rus și a fiicei sale, în luna martie, despre care Moscova a spus mereu că nu are nici un amestec, - a provocat o cădere a rublei, dar și a valorii acțiunilor de pe bursa rusească. Joi, rubla s-a devalorizat cu peste 3,5% față de dolar, bursa din Rusia a căzut cu 3%, iar investitorii se tem că sistemul bancar rusesc va fi cel mai puternic afectat de noile sancțiuni.

Ați ascultat o sinteză a principalelor știri ale săptămânii trecute. Mai multe găsiți pe pagina noastră de internet, la europalibera.org.

***

Europa Liberă: Cum ați auzit la știri, militarii Grupului Operativ de Trupe Ruse și structurile de forță din regiunea transnistreană au desfășurat timp de trei zile exerciții comune în cadrul așa-numitelor jocuri militare „Ostaşul comunității”. Manevrele au fost dintre cele mai ample din ultima perioadă. De fapt, militarii ruși și cei transnistreni desfășoară cu regularitate exerciții comune, începând cu anul 2014, după anexarea de către Moscova a peninsulei ucrainene Crimeea și implicarea Rusiei în războiul din estul Ucrainei. Kievul consideră Moscova un agresor și spune că se află în stare de război cu vecinul său estic. De aceea, militarii ruși din regiunea transnistreană sunt percepuți de Ucraina tot ca o amenințare, iar Kievul a luat măsuri suplimentare pentru securizarea segmentului central al frontierei comune cu Republica Moldova. În aceste condiții, cât de în siguranță se simt locuitorii regiunii transnistrene? I-am întrebat pe mai mulți trecători întâlniți pe străzi la Tiraspol și Bender.

Exerciții la baza GOTR

- Atâta timp cât armata rusă va sta aici, totul va fi în regulă. Am mulți prieteni acolo, și localnici și veniți. Eu dorm liniștit. Nu e ca în armata noastră, unde, sincer vă spun, e groaznic, am fost acolo.

- Simt că suntem apărați. Este cineva care ne păzește, armata rusă, ai noștri.

- În acest sens, la noi totu-i în regulă. Tatăl meu e militar și cunosc nu din auzite.

- Nu știu ce să spun. Probabil, nu suntem în siguranță. Și da, și nu. Avem structuri de forță, dar suntem mici - în jurul nostru sunt Moldova și Ucraina, care-s mai mari ca noi. Nu se simte că suntem apărați.

- Mă simt în siguranță, atâta timp cât aici sunt forțele rusești. Slavă Domnului că avem pacificatori. Dar dacă vor pleca, cred că e puțin probabil să avem liniște aici.

- Rusia este toată speranța noastră, că nu ne va lăsa de izbeliște, dacă se întâmplă ceva.

- Nu pot răspunde univoc la această întrebare. Deocamdată, mă simt protejată, dar nu știu ce va fi mai departe. Ne apărăm singuri, dacă nu te aperi tu însuți, nimeni nu te va apăra.

- Cred că dacă avem armata rusă - suntem apărați. Asta-i cert. De aceea, nu doar eu, dar și mulți alții sunt destul de liniștiți în această privință.

- Mă simt în siguranță, și soțul meu este militar...

Europa Liberă: Opinii ale locuitorilor din regiunea transnistreană.

Să adăugăm doar că pe malul drept al Nistrului, exercițiile din regiunea transnistreană, care sunt desfășurate, practic, zilnic, fie de militarii ruși, fie de structurile de forță locale, sau în comun, sunt privite cu îngrijorare. Chișinăul cere de mai multă vreme retragerea trupelor ruse, pe care le consideră o piedică în rezolvarea politică a conflictului transnistrean, dar nu și a pacificatorilor ruși. Recent, la cererea autorităților moldovene, în premieră, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție prin care cere Rusiei retragerea imediată și necondiționată a trupelor sale, conform angajamentelor pe care și le-a asumat, dar pe care Moscova nu le-a onorat până acum. Rezoluția, cum era de așteptat, a fost salutată în mediul de experți de la Chișinău, dar, totodată, unii observatori au criticat guvernul pentru inconsecvență. Printre aceștia și analistul Igor Boțan, directorul executiv al Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT, cu care a discutat, în ajun, Vasile Botnaru.

Igor Boțan: „Lucrurile pe care le invocă acest text de rezoluție sunt invocate permanent la ministerialele OSCE, impactul, deocamdată, nu se vede, în pofida faptului că avem acea decizie a summitului de la Istanbul din 1999, dar au apărut noi elemente care cred că merită să fie puse în evidență.

Igor Boțan

Este vorba de participarea Grupului Operativ Rus din Transnistria, care nu are un statut legal, la instruirile militare și aplicațiile militare. Putem spune că măcar din acest punct de vedere chiar merita ca această problemă să fie adusă la cel mai înalt nivel. Acum sunt șanse ca această rezoluție cu caracter de recomandare și de exercitare a unei presiuni politico-morale asupra Rusiei, nu știu, nu putem vedea niciun alt impact, mai cu seamă că autoritățile moldovene sunt, din punctul meu de vedere, inconsecvente în soluționarea problemei transnistrene. În această rezoluție nu se menționează despre decizia Curții Constituționale că teritoriul din stânga Nistrului este ocupat de către Federația Rusă.”

Europa Liberă: Adică, Chișinăul încearcă să fie pe cât poate politicos și prudent? Cum explicați Dvs. asta?

Igor Boțan: „Da, evită să spună lucrurilor foarte clar și răspicat pe nume. Dacă e teritoriul ocupat declarat ca atare de Curtea Constituțională, ale cărei hotărâri au statut de legi constituționale, atunci Republica Moldova trebuie să fie consecventă. Există Acordul din 21 iulie 1992, post-factum țara noastră recunoaște că teritoriul este ocupat, dar rămâne în cadrul acestui acord.

Acest acord prevedea foarte clar că Federația Rusă își va retrage treptat prezența militară din Transnistria. Între timp, Moldova participă împreună cu Federația Rusă la acest format „5+2” sub auspiciile OSCE. În cadrul acestui format „5+2” iată că Republica Moldova face compromisuri serioase regimului din Transnistria, care este, dacă înțeleg corect, un regim de ocupație, un fel de regim-marionetă al Federației Ruse, dacă autoritățile moldovene respectă prevederile hotărârii Curții Constituționale. Și atunci, pe de o parte, vedem că Republica Moldova se laudă că are progrese în reglementarea problemei transnistrene, în cedări în cadrul acestui format „5+2”, iar pe de altă parte, chipurile, cere retragerea prezenței militare a Federației Ruse.

Dacă sunteți într-un acord cu Federația Rusă, dacă întreprindeți eforturi comune, sigur că și Federația Rusă, și Transnistria vor spune foarte clar și răspicat că există procesul de negocieri, există strategia, dacă-i putem spune așa, consolidării încrederii reciproce, de ce Republica Moldova adoptă astfel de decizii unilaterale și nu se consultă cu partenerii care participă la acest proces de consolidare a încrederii reciproce? Deci, acest efort al autorităților moldovene probabil este calculat să aibă efecte aici în interior, în Republica Moldova, și nu atât efecte de ordin internațional.”

Europa Liberă: Un jurnalist cunoscut în Georgia, care a ajuns acolo de fapt din Rusia, Oleg Panfilov, cu regularitate mă întreabă același lucru: de ce ar vrea transnistrenii să se reintegreze în Republica Moldova? O întrebare-analiză pentru starea sanguină a Republicii Moldova nereîntregite încă. N-am putut să găsesc foarte multe lucruri care ar fi ademenitoare pentru populația Transnistriei, în primul rând, și nu pentru Smirnov Igor și moștenitorii funcției sale. Exemple de altă natură – miliardul furat, tarifele la curent și gaz subvenționate de Federația Rusă, plăcuțele pentru înmatriculare care iată le vor deschide calea de circulație pe rutele internaționale, eventual poate telefonia fixă readusă într-un singur circuit… Nu vedem lucruri foarte certe care să trezească invidia transnistrenilor că nu sunt pe malul opus al Nistrului.

Igor Boțan: „Cred că aveți dreptate, pentru că noi înțelegem cu toții că, după venirea așa-zisei Alianțe pentru Integrare Europeană la guvernare în Republica Moldova, se punea mare speranță pe o istorie de succes, care i-ar face pe transnistreni invidioși față de progresele Republicii Moldova, față de posibilitatea de a circula liber în Uniunea Europeană. Iată că transnistrenii se bucură și de Acordul de Liber Schimb, cei dintre ei care-și fac pașapoarte moldovenești pot să circule liber în Uniunea Europeană, dar aici s-au întâmplat lucruri foarte urâte – furtul miliardului, oligarhia foarte feroce, nici nu este oligarhie, că a rămas un singur cap al acestui sistem, care era tripartit. Acum vedem stricarea relațiilor cu Uniunea Europeană. Deci, ei nu au niciun motiv să ne invidieze sau cu atât mai mult să vrea să fie parte din Republica Moldova, dar sub presiunea circumstanțelor, dacă președintele Putin va decide că e momentul potrivit pentru a face presiuni asupra dlui Dodon și viitoarei potențiale formațiuni victorioase a Partidului Socialiștilor, ar putea să-i împingă, deopotrivă cu colegii lor din Găgăuzia, să pledeze o formulă federativă care ar slăbi Chișinăul în măsura în care cele două capitale regionale – Comratul și Tiraspolul – să poată în orice moment avea un cuvânt mult mai greu de spus în relațiile internaționale decât Chișinăul. Nu e o formulă proastă pentru Moscova, iar dl Dodon este pregătit din considerente, cum zice el, patriotice, pentru asigurarea independenței Republicii Moldova și pentru subminarea vectorului euro-unionist, cum îl numește Domnia sa, el a declarat la Moscova în fața întregii opinii publice că este gata să meargă la astfel de cedări și probabil va face-o.”

Europa Liberă: Un punct de vedere de la Chișinău, al analistului Igor Boțan, consemnat de Vasile Botnaru.

***

Europa Liberă: S-au împlinit 10 ani de la războiul ruso-georgian de cinci zile din august 2008. Versiunea oficială a Moscovei: a salvat viețile sud-osetinilor și pacificatorilor, forțând Georgia să accepte pacea. Versiunea autorităților de la Tbilisi: Georgia a contraatacat ca să apere de separatiștii sud-osetini satele georgiene de lângă Țhinvali, dar a fost, la rândul său, atacată de Rusia. Ofensiva rusă asupra Tbilisi a fost oprită în urma presiunilor diplomatice occidentale. Dar în ciuda promisiunilor de a-și retrage trupele, Rusia și-a fortificat prezența militară în Osetia de Sud și Abhazia, recunoscând independența celor două regiuni separatiste ale Georgiei. A fost sau nu posibilă evitarea acelui război, care a făcut sute de victime? A fost și tema unei mese rotunde la Radio Svoboda, serviciul rusesc al postului nostru de radio, care i-a avut ca invitați pe câțiva experți și foste oficialități din Rusia, ale căror opinii le prezentăm în continuare.

În ajunul aniversării unui deceniu de la izbucnirea războiului ruso-georgian, premierul Dmitri Medvedev, care pe atunci era de trei luni președinte al Federației Ruse, a declarat, într-un interviu pentru Kommersant FM, că nu și-a schimbat poziția și că, în opinia sa, războiul nu era inevitabil, dar a fost „alegerea” liderului de la Tbilisi, Mihail Saakașvili, care ar fi crezut că Rusia nu va interveni.

Invitatul mesei rotunde de la Radio Svoboda, diplomatul și istoricul de la Moscova Gheorghi Kunadze l-a contrazis pe Medvedev, amintind că un prim val de propagandă anti-georgiană a cuprins Rusia încă în anul 2006, când în diverse instituții și chiar în școli se întocmeau liste cu cei de naționalitate georgiană – o reacție absurdă și virulentă la deportarea unor spioni ruși din Georgia.

O campanie îngrozitoare, absolut inumană...

Gheorghi Kunadze: „Așa sau altfel, începuse acea campanie îngrozitoare, absolut inumană. Am avut ocazia să monitorizez toate acele excese, pentru că lucram în aparatul Împuternicitului pentru drepturile omului. De atunci, totul se îndrepta în mod evident spre o criză a relațiilor, și ea s-a produs”.

Dar, Gheorghi Kunadze crede și el că președintele Mihail Saakkashvili, pe care-l consideră un politician și reformator remarcabil, a comis o greșeală, crezând că Rusia nu va interveni, sau s-a lăsat atras într-o cursă întinsă tot de Moscova în august 2008.

Gheorghi Kunadze: „Voi fi de acord însă cu Saakașvili că printr-o coincidență bizară, Rusia avea deja pregătite și tancuri, și infanteria motorizată, care în acel moment deja trecuse prin tunelul Roki (singurul drum care leagă regiunea separatistă de Rusia, n.r.). Și tot printr-o coincidență ciudată, înainte de începerea acțiunilor militare, autoritățile sud-osetine evacuaseră din Țhinvali femeile și copiii. Iar cel mai neînfricat președinte al Osetiei de Sud, dl Kokoitî, era deja în drum, de la Țhinvali, spre tunelul Roki. (...) Cu alte cuvinte, este limpede că așa numita operațiune de pacificare împotriva Georgiei era pregătită din timp. Și mai puțin a contat cine a tras primul și în ce împrejurări.”

Războiul nu putea fi evitat...

Economistul și politicianul Andrei Ilarionov, fost consilier al președintelui Vladimir Putin, este autorul unui raport detaliat al evenimentelor legate de conflictul din august 2008. Ilarionov spune că a analizat o cantitate imensă de informații și concluzia care se poate trage este una singură: războiul era inevitabil.

Andrei Ilarionov: „Războiul nu putea fi evitat, nu din cauza poziției lui Mihail Saakașvili sau a guvernului georgian, rolul lor în această chestiune era relativ neînsemnat. Decizia a fost luată de autoritățile ruse, nemijlocit de președintele rus Vladimir Putin, cu mult timp înainte de faza fierbinte a conflictului militar.”

Ilarionov afirmă că Vladimir Putin a decis să recunoască regiunile separatiste georgiene încă în 2006, după ce țările occidentale au hotărât să recunoască independența Kosovo față de Serbia și a comunicat acest lucru și lui Mihail Saakașvili, la una din întâlniri, și în fața presei ruse. Dacă li se permite kosovarilor, a spus Putin, înseamnă că li se permite și abhazilor, și sud-osetinilor, iar noi, respectiv, îi vom ajuta.”

Andrei Ilarionov

Andrei Ilarionov: „La ultima lor întâlnire, prin ianuarie, februarie 2008, Vladimir Putin i-a spus lui Mihail Saakașvili: nu vă faceți griji, nu sunt acțiuni îndreptate împotriva voastră, n-aveți nici o atribuție. Vă vom ajuta cu accesul produselor voastre pe piața rusă, vinuri, apă minerală, poate vom relaxa regimul de vize pentru georgieni, dar în ce privește Abhazia și Osetia de Sud, decizia este luată. Nu este împotriva voastră, ci împotriva Occidentului, a Statelor Unite, a NATO, pentru ceea ce ei au decis în privința Kosovo.”

Toate încercările lui Saakașvili și a delegației georgiene de a-l contrazice nu au avut succes, spune Ilarionov. Decizia lui Putin ar fi fost confirmată și în Duma de Stat, în martie 2008, la o ședință cu ușile închise, la care s-a examinat un raport al externelor și serviciilor speciale privind posibilitatea și condițiile recunoașterii independenței Abhaziei și Osetiei de Sud. Concluziile au fost univoce: intervenția militară și recunoașterea celor două regiuni separatiste puteau avea loc în numai două cazuri: dacă Georgia aderă la NATO sau dacă încep acțiuni militare. La summitul NATO de la București Georgia n-a fost invitată să adere, deci, a rămas o singură cale – declanșarea unor acțiuni militare.

Intervalul de timp în care putea fi declanșat războiul și recunoscute Abhazia și Osetia de Sud era foarte scurt – până la sfârșitul anului 2008...

Andrei Ilarionov: „Mai multe personalități publice și oameni de stat nu ascundeau faptul că intervalul de timp în care putea fi declanșat războiul și recunoscute Abhazia și Osetia de Sud era foarte scurt – până la sfârșitul anului 2008. De aceea, era necesar să provoci acțiuni militare, lucru de care se ocupau serviciile speciale și trupele rusești, sub acoperire politică și diplomatică. De fapt, dacă e să fim riguroși și să urmăm criteriile ONU din 1974, războiul propriu-zis a început pe 20 aprilie 2008, când un avion de vânătoare rusesc a doborât o dronă georgiană. Este primul fapt incontestabil al izbucnirii ostilităților.”

Potrivit expertului de la Moscova, există și multe alte dovezi documentate, altele indirecte, ale pregătirilor Rusiei către război. Bunăoară, încă în februarie 2003, pe atunci premierul Vladimir Putin a livrat Osetiei de Sud 12 tancuri, modelul T-55. În acea perioadă Saakașvili nici nu era în guvern, iar până la „Revoluția Rozelor” mai rămâneau încă nouă luni.

Unele concluzii din raportul lui Andrei Ilarionov, care însă recunoaște că nu toate sut bazate pe dovezi nemijlocite, sunt contrazise de expertul militar Aleksandr Golț.

Aleksandr Golț

Aleksandr Golț: „Mă îndoiesc că există date documentate privind dislocarea conducerii a două districte militare rusești la Țhinvali și Suhumi. Este, eufemistic spus, o exagerare lirică. Nu vreau să polemizez, dar sunt de acord cu colegii care spun că Rusia a provocat războiul. Este mai mult sau mai puțin evident că, la un moment dat, conducerea rusă a luat direcția soluționării conflictului pe cale militară. Nu aș zice că asta s-a întâmplat în 2006, dar cred procesul a fost declanșat de summitul de la București, când, dorința Ucrainei și a Georgiei de a adera la NATO, într-adevăr, l-a înfuriat pe președintele Vladimir Putin și Rusia a început să acționeze așa încât pe teritoriul Georgiei să existe un conflict teritorial permanent”.

Rezumând, cu referire la urmările conflictului din 2008, diplomatul și istoricul Gheorghi Kunadze a spus că pentru Putin se pare că războiul din Georgia nu a fost decât o repetiție pentru ceea ce a urmat, peste câțiva ani, în Ucraina – anexarea Crimeii și războiul din Donbas. Toate acestea, pe fundalul unei reacții anemice din partea Occidentului. Andrei Ilarionov crede însă că procesul apropierii Ucrainei și Georgiei de structurile euro-atlantice este inevitabil, chiar dacă unul mai lent și, de ce nu, poate chiar a Rusiei, Vladimir Putin pledând, cândva, pentru aderarea țării sale la NATO. Iar expertul militar Aleksandr Golț este de părere că Moscova e iritată nu atât de dorința Ucrainei și Georgiei de a se apropia de Occident, cât de incapacitatea propriilor elite de a accepta valorile și normele unei societăți libere și democratice.

***

Europa Liberă: Serbia și Kosovo au anunțat pentru prima oară un început de dorință comună de a discuta despre o eventuală modificare a frontierei, lucru care ar înlătura principalul obstacol în calea negocierilor Serbiei pentru aderarea la Uniunea Europeană. Dar criticii spun că ideea retrasării graniței poate destabiliza regiunea. Mai multe, de la corespondentul nostru la Bruxelles, Dan Alexe.

Serbia are statutul de țară candidată, dar negocierile au fost blocate până acum din pricina nerezolvării conflictului cu Kosovo, regiune devenită independentă de facto, recunoscută de UE, dar nerecunoscută de Belgrad (și nici de 5 din cele 28 de țări ale UE: Grecia, Cipru, Slovacia, Spania și România).

Înțelegerea ar consta într-o modificare pașnică, prin acord reciproc, a frontierelor, subiect tabu, dar care a cunoscut un precedent recent.

Ideea ar fi un schimb teritorial, prin care Serbia ar primi partea de nord a Kosovo și jumătate din orașul Mitrovica, regiune populată aproape exclusiv de sârbi, iar Kosovo ar primi în schimb o fâșie de teritoriu din Serbia de sud unde trăiesc in special albanezi.

Planul stârnește însă îngrijorare în Balcani, unde practic toate țările sunt mixte etnic, iar unele, cum sunt Bosnia sau Macedonia, supraviețuiesc numai datorită unui echilibru instituțional foarte complex.​

Planul stârnește însă îngrijorare în Balcani...

Președintele Kosovo, Hashim Thaçi, a propus ca pe masa următoarelor discuții între trimișii de la Belgrad și Priștina, care se vor ține în septembrie la Bruxelles, să se afle și posibilitatea cedării către Kosovo a regiunii Preșevo din Serbia, lipită de granița cu Kosovo, unde populația este majoritar albaneză.

În nordul Kosovo, în jurul orașului Mitrovica, oraș care e tăiat de râul Ibar, trăiesc circa 50.000 de sârbi care nu recunosc autoritatea guvernului de la Priștina și care sunt de facto incorporați în Serbia. Modificarea frontierelor ar reduce astfel foarte mult tensiunile și ar ușura discuțiile între cele două capitale.

Hashim Thaci, Federica Mogherini și Alexandru Vucic, Bruxelles, august 2018

Ministrul sârb de externe Ivica Dačić a spus marți, 7 august, că propunerea kosovară este demnă de luat în seamă pentru următoarele convorbiri. ​La fel, președintele Serbiei Aleksandar Vučić a spus că "o soluție e necesară, ca și o declarație a sârbilor și a albanezilor prin care ambele părți s-ar angaja să nu se mai ucidă pentru teritorii."

Principala problemă ar fi însă opoziția din interiorul Kosovo. Premierul Ramush Haradinaj este cu totul împotriva ideii unui schimb de teritorii, el spunând că o asemenea idee nu i-ar face plăcere decât lui Vladimir Putin.

La fel, președintele parlamentului de la Priștina, Kadri Veseli, a spus că integritatea teritorială a Kosovo este inviolabilă. "Kosovo se va alătura ONU, NATO și UE cu frontierele de azi," a spus Veseli.

Nici Uniunea Europeană nu este de acord cu ideea modificării frontierelor, iar șefa diplomației UE Federica Mogherini a spus marți că un asemenea plan ar duce la destabilizarea Balcanilor.

Șefa diplomației UE Federica Mogherini a spus că un asemenea plan ar duce la destabilizarea Balcanilor...

Cu toate astea, există un precedent recent de schimb pașnic de teritorii. Belgia a cedat Olandei, în 2016, 10 hectare de rezervație naturală de-a lungul fluviului Meuse (Maas în olandeză), în sudul țării, în Valonia, primind in schimb 4 ha în altă parte. Pare puțin, dar e un schimb real de teritorii și o modificare a frontierei.

Belgia a cedat o arie naturală de o mare frumusețe, un magnific loc de vacanță, cu plaje și promenade si plimbări cu barca vara. Rezervația se află pe malurile fluviului, lângă orășelul belgian Visé, față în față, pe malul celalalt al rîului, cu târgul olandez Eijsden.

Neobișnuitul gest se explică prin istoria delimitării frontierei dintre Belgia și Olanda. Pentru belgieni, Olanda e inamicul istoric, iar ziua națională a Belgiei catolice e data (21 iulie) căpătării independenței de Olanda calvinistă. Atât de mare a fost dușmănia istorică, încât și azi Constituția Belgiei interzice orice alianță matrimonială între familia regală belgiană și cea olandeză.

Cum scria istoricul Fernand Braudel, râurile, iar nu munții, formează frontierele cele mai solide. Carpații nu au divizat românitatea, după cum, la fel, bascii se regăsesc și de o parte și de alta a Pirineilor. In schimb, Dunărea a fost întotdeauna o graniță între românitate și slavii de sud. La fel, fluviul Indus îi separă de mii de ani pe indieni de iranieni.

Cum scria istoricul Fernand Braudel, râurile, iar nu munții, formează frontierele cele mai solide...

Fluviul Meuse dintre Belgia și Olanda a fost decretat în 1843 frontieră definitivă între cele două țări, separate deja înainte. De atunci, frontiera presupusă a fi în mijlocul apei s-a tot deplasat, mai ales după ce au fost făcute lucrări de amenajare a albiei râului.

De la început, s-a decis că frontiera merge exact prin mijlocul râului. Acum, după mai bine de un secol și jumătate, pe o distanță de 4 km, frontiera nu mai e in mijlocul râului. Așa încât, Belgia a decis să cedeze Olandei partea ce depășește fluviul, păstrând granița în mijlocul apei.

Ce e important simbolic e că schimbul nu s-a făcut la egalitate. Belgia a dat astfel zece hectare, de fapt o rezervație naturală, și a primit în schimb doar patru.

Dar tocmai faptul că schimbul nu s-a făcut la egalitate și că s-a creat un precedent arată că schimbul de teritorii, pe marginea unei înțelegeri comune, nu mai este astăzi un tabu.

***

Europa Liberă: Doamnelor şi domnilor, aici se încheie această ediție a emisiunii Dialoguri transnistrene. Sunt Radu Benea și vă mulțumesc că ne ascultați. Aici e Radio Europa Liberă.