Ce este familia în UE și toleranța în jurul cuplurilor gay

Definirea familiei ține exclusiv de legislația națională, acesta fiind unul din domeniile în care Uniunea Europeană nu poate interveni în nici un fel.

Este vorba de unul din acele domenii, precum sănătatea sau învățământul, care țin de ceea ce se numește subsidiaritatea. Domenii în care UE nu are nimic de spus și care țin exclusiv de competența statelor membre.

Familia, astfel, în câteva state membre în UE, a fost extinsă până la a acoperi cuplurile gay care doresc să treacă pe la primărie. Belgia, de pildă, a banalizat atât de mult căsătoria gay, încât pînã și rata divorțurilor între homosexuali se apropie de cea a cuplurilor hetero, depasind 20% din totalul căsătoriilor.

În Franța, însă, dezbaterea în jurul legalizării căsătoriilor între homosexuali a atins proporții calificate drept grotești. S-a cerut chiar un referendum național, lucru care a fost respins în cele din urmă de parlament.

Legalizarea căsătoriilor între homosexuali fusese una din promisiunile de campanie ale lui François Hollande, la începutul mandatului său, când fostul lider socialist căuta să se poziționeze cât mai progresist și de stânga vizavi de rivalul său de atunci Sarkozy, care în acel moment încerca să racoleze vocile dreptei celei mai conservatoare.

Disputa s-a extins după ce s-a decis că copiii născuți în străinătate din mame purtătoare, mame care nu fac decât să poarte și să nască copilul altora, pot primi cetățenia franceză.

Multe franțuzoaice, nu doar femei sterile, dar și homosexuale, merg în străinătate, cel mai adesea în Belgia sau Spania, pentru a găsi o mamă purtătoare în cazul în care doresc să aibă un copil, iar unele chiar pentru a se căsători. Întoarsă în Franța, chiar și o mamă singură cu copii are statutul de familie - familie monoparentală.

În schimb, mulți găsesc straniu că în privința familiilor de gays Franța republicană și laică se arată mai conservatoare decât regatele vecine ale Belgiei și Olandei, de pildă, unde mariajul gay a devenit legal deja în urmă cu un deceniu. Mai mult, în Belgia legea autorizează orice cuplu de homosexuali, chiar străini, să se căsătorească local, cu condiția ca unul din ei să fi locuit cel puțin trei luni pe teritoriul belgian, ei formând astfel o familie.

La fel, tot Olanda și Belgia au fost, de altfel, primele țări care au legalizat eutanasia voluntară, totul decurgând dintr-o lungă istorie a toleranței Țărilor de Jos.

***

În Republica Moldova ca şi în alte state din spaţiul post-sovietic dezbaterile în contradictoriu despre conceptul familiei au fost şi sunt aduse în spațiul public funcție de interesul conjunctural pe care îl urmăresc tabere de politicieni sau alte grupuri de activiști care se declara apărători autentici ai familie tradiţionale, cum o numesc ei. Subiectul este exploatat în special în campaniile electorale, observă comentatorii. De exemplu, în scrutinul prezidenţial din toamna anului trecut una din principalele teze din programul fostului lider socialist Igor Dodon care a câştigat alegerile a fost „protejarea valorilor creştine şi familiei tradiționale”. Şeful statului nu ezită să-şi reitereze acest angajament cu diverse ocazii, şi dă asigurări că nu va permite europenilor să impună moldovenilor norme şi valori improprii, făcând trimitere, cât se poate de transparent, la drepturile minorităților sexuale, în special. Promisiuni similare au fost lansate şi de alți politicieni şi nu doar în recenta campanie electorală.

Îndemnurile în sprijinul familiei tradiţionale sunt reluate cu o mai mare intensitate în ajunul Zilei Internaţionale a Familiei, marcată la 15 mai. Această sărbătoare iniţiată de Adunărea Generală a ONU are drept scop sensibilizarea cetatenilor si guvernelor care sa contribuie la solutionarea problemelor cu care se confruntă familiile. Diverse asociati de activisti dar şi Biserica ortodoxă din Moldova au folosit impropriu acest prilej în ultimii ani pentru a organiza marşuri în sprijinul familiei „tradiţionale”. Manifestaţiile activiştilor ortodocşi au loc de obicei chiar în preajma festivalului comunităţii LGBT din Moldova desfăşurat anual în luna mai cu prilejul Zilei împotriva homofobiei. Aici se ascunde de fapt mărul discordiei, crede sociologul Petru Negură:

„Ţap ispășitor în toată povestea asta despre familie sunt persoanele LGBT. Nici biserica, nici Dodon, nici alte grupuri conservatoare peste tot în Europa de Est nu le pasă prea mult în esenţă de cât de greu îi vine familiei să se descurce pe cont propriu, că nu are suficiente îndemnizații, că ar avea nevoie să fie ajutată mai mult din punct de vedere social, economic. Nu asta îi preocupă. Ceea ce mai mult îi deranjează şi îi face să definească ca fiind o problemă este pericolul de instituţionalizare şi recunoaştere a cuplurilor gay şi lesbiene. Din ce motiv? Există mai multe interese de a te ocupa de genul acesta de subiecte. În primul rând, pentru că deplasează atenţia de pe probleme fundamentale, inclusiv cele legate de familie, care sunt greu de rezolvat. Este mult mai uşor să arunci în aer o fumegenă ca cea a familiei tradiţionale, că, uite, ea este atacată în fundamentul ei. La noi, şi în Europa de Est şi peste tot unde sunt grave probleme de rezolvat apare această problemă pentru ca să se discute despre ceva. Din păcate, în societăţile noastre, şi cu cât e mai săracă, cu atât mai mult se discută, problema e văzută ca una sensibilă, cea a persoanelor LGBT şi recunoaşterea drepturilor lor, inclusiv acela de a forma un cuplu. E un subiect care trezeşte multă pasiune şi e uşor să arunci gaz în foc. Acest subiect şi altele de acest gen, cum ar fi cele legate de identitate, vor fi mereu puse pe agenda publică în momentul când vor fi probleme mai mari de rezolvat şi foarte greu de rezolvat.”

Concluzia sociologului Petru Negură este că se încearcă inducerea în mod eronat a ideii că anume cuplurile LGBT, care nici măcar nu sunt legalizate în Moldova, ar fi cea mai mare amenințare la adresa familiei. Astfel se distrage atenţia de la problemele esenţiale care pun în pericol familia, între care migraţia, sărăcia, şi pe care autorităţile, dar şi biserica nu se încumetă barem să le identifice ca să caute apoi soluții adecvate.