În mai multe țări europene sau în SUA și Canada se consideră că o chirie nu trebuie să depășească 30% din salariu. Realitatea este însă cu totul diferită.
În țări precum România sau Suedia, 35% din veniturile lunare sunt date pe chirie. Pragul de sus e atins de Spania și Marea Britanie: 39% din salariu e dat pe chirie.
Țările cu chiriile cele mai ieftine sunt țările baltice și Slovacia. Slovacii dau doar 13% din salariu pe chirie, pe când vecinii lor, austriecii, maghiarii și polonezii plătesc dublu: 26%, ceea ce rămâne totuși cu mult sub cei 35% din salariu plătiți de români pe chirie.
Pentru a da exemple și cifrate: în Germania, unde, spre deosebire de Spania, Grecia sau Belgia, majoritatea cetățenilor închiriază locuințele, în loc să le cumpere, s-a calculat că din cheltuielile lunare medii de 2310 euro, aproape 800 (796, mai precis) sunt dați pe chirie și întreținere.
Tot în Germania, 14%, circa 330 de euro, sunt dați pe transport, iar cu mâncarea, tutunul și alcoolul combinate se cheltuiește tot cam atât: 14%.
Statisticile germane nu spun în general cât din cei 14% reprezintă alcoolul si tutunul, ci le combină cu cheltuielile pe hrană.
Belgienii cheltuiesc ceva mai mult, cu un procent mai mult, decât germanii: 15% din veniturile anuale pe transport si tot atât, 15%, pe mâncare, băutură și tutun combinate.
In Occidentul dezvoltat, americanii și britanicii sunt cei care cheltuiesc cel mai puțin pe mâncare. În SUA doar 6,6% din salariu e dat pe hrană.
In Marea Britania, Canada și Germania, circa 10%. Dacă ne amintim că statisticile germane vorbesc de 14% din salariu sunt cheltuiți pe mâncare, tutun și alcool combinate, deducem că familiile germane risipesc doar 4% din salariu pe țigări și băutură.
In sfârșit, să mai spunem că în Europa, cel mai mult dau pe mâncare croații: 26%, mai mult de un sfert din veniturile anuale ale familiei.
--------------------------------
Cetățenii Republicii Moldova cheltuiesc aproape jumătate din salarii pe mâncare. Cheltuielile pentru hrană şi întreţinerea locuinţei au cea mai mare pondere şi constituie aproape 70 la sută din venitul lunar. Doar o treime din bugetul familiei rămâne disponibil pentru alte necesităţi. Cel mai puţin se alocă pentru învățământ – 0,7 la sută din venitul lunar. Spre comparaţie, moldovenii cheltuie de două ori mai mult pentru băuturi alcoolice, tutun şi pentru agrement decât pentru educaţie. Îmbrăcămintea şi încălţămintea sunt şi ele printre priorităţi depăşind sumele alocate pentru îngrijiri medicale şi sănătate. Toate aceste date se conţin într-un recent raport privind veniturile şi cheltuielile populaţiei înprimele luni ale lui 2017 publicat de Biroul Naţional de Statistică. În studiu se spune că venitul mediu lunar a fost în această perioadă puţin peste 2 mii de lei, ce ar fi echivalentul a 100 de dolari.
Veniturile moldovenilor, chiar dacă au crescut cu 5,3 la sută faţă de anul trecut, sunt cele mai mici din regiune, iar Republica Moldova rămâne în continuare cea mai săracă ţară din Europa.
Felul în care moldovenii își gestionează cheltuielile este unul specific ţărilor sărace, spune economistul Alexandru Fală de la Centrul Analitic Independent Expert grup. Cu cât veniturile populaţiei sunt mai mici, cu atât mai mare e ponderea cheltuielilor pentru produsele de primă necesitate, în special pentru cele alimentare, spune expertul.
„Structura cheltuielilor populaţiei arată foarte clar că suntem un stat în care populaţia are venituri mici. Când veniturile cresc, atunci lumea cheltuie cam aceeaşi sumă pentru mâncare, dar au posibilitatea să cheltuiască mai mult pentru alte bunuri. Prim urmare scade ponderea cheltuielilor pentru produsele primare. Atunci când veniturile scad sau sunt mici, lumea procură mai multe bunuri primare, necesare pentru supraviețuire.”
La sate veniturile oamenilor sunt de 1,5 ori mai mici faţă cele ale orăşenilor. Prin urmare, structura cheltuielilor arată diferit. Populaţia urbană cheltuie mai mult pentru întreţinerea locuinţei, comunicații, transport şi servicii de agrement. În cheltuielile populaţiei rurale o pondere mai mare o au cele pentru îmbrăcăminte, încălţăminte şi sănătate. Cel mai mult se cheltuie însă pe hrană şi la sat, şi la oraş.