50% din bucătarii din grădinițe sunt pensionari. „Nu știu cât o să mă țină sănătatea”

În bucătăria grădiniței „Izvoraș” din comuna Grătiești, 30 iunie 2023

Jumătate din bucătarii din grădinițele din municipiul Chișinău sunt de vârstă pensionară. Lucrează din zori și până în seară pentru un salariu de 4.000 de lei (200 de euro), iar tinerii specialiști nu se grăbesc să le ia locul în bucătărie.

Pe Zinaida Zamurcă, bucătarul-șef al grădiniței „Izvoraș” din comuna Grătiești, am găsit-o în bucătărie în ultima zi de lucru înainte ca grădinița să se închidă pentru reparații. Era aproape de ora prânzului și cratițele aburinde erau pline ochi. În meniu era ciorbă de legume, orez cu carne de pui, roșii proaspete și limonadă - băutura preferată a copiilor.

Prânzul copiilor de la grădinița „Izvoraș” din Grătiești

La ai ei 64 de ani, Zinaida a petrecut în bucătărie jumătate de viață. După ce a absolvit o școală profesională din Chișinău, gătește fără răgaz. „În curând sunt 32 de ani de când lucrez numai aici, pe loc, în Grătiești. Cinci ani am lucrat în oraș. Deci, am, în total, 37 ani de experiență”, ne-a povestit bucătăreasa.

Zinaina Zamurcă și ajutoarea de bucătar Eugenia Bârcă, de 62 de ani.

Femeia și-a început cariera la grădinița din Grătiești. O vreme a lucrat în restaurantul deschis de fiul ei la Chișinău. Din cauza pandemiei, familia a fost nevoită să închidă afacerea și, la insistența directoarei grădiniței, a revenit la primul ei loc de muncă.

«Veniți, vă rog!» I-am zis că vin temporar, dar văd că se tot prelungește...

„Șefa nu avea lucrători și mi-a spus: «Veniți, vă rog!». Dar am fost bolnavă după covid și a zis: «Încercați vreo lună și apoi mai vedem». I-am zis că vin temporar, dar văd că se tot prelungește și nu știu cât o să mă mai țină sănătatea”, a mărturisit Zinaida Zamurcă.

Își începe ziua de muncă la ora 6:00 dimineața, când pregătește micul dejun pentru copii, și o încheie la 17:00, după cină. Salariul ei de bucătar este de 4.000 de lei, la care se adaugă pensia de 2.000 de lei.

„Doamne ferește, cum să trăiești cu așa bani?! Bine că mă ajută copii, dacă am nevoie de medicamente. Munca e grea, nu avem spălătoreasă, spăl și cazane, de aceea i-am zis directoarei că nu știu dacă am să rezist mult. Dacă o să-mi permită sănătatea, o să mă întorc la toamnă”, a spus bucătarul-șef.

20% din funcții sunt vacante

Zinaida Zamurcă face echipă în bucătărie cu Eugenia Bârcă, care are 62 de ani și este angajată la grădinița din Grătiești de 36 de ani. La început, a fost dădacă, iar apoi s-a reprofilat și este ajutor de bucătar. Acum 2 ani, s-a pensionat și ea, dar continuă să muncească.

Eugenia Bârcă

Directoarea grădiniței „Izvoraș”, Rodica Bargan, recunoaște că, în cazul în care bucătăresele ar pleca, nu ar putea să le găsească înlocuitoare, în condițiile în care a fost anunțată și de alți angajați că pleacă.

Au obosit sărmanele, dar, în primul rând, salariul este foarte mic...

„Și acum vara tot îmi spuneau: «Căutați alți oameni, nu vrem să ne mai întoarcem după concediu». Au obosit sărmanele, dar, în primul rând, salariul este foarte mic. Tinerii specialiști nu prea vin la noi. Prima întrebare este despre salariu și, când aud cât e, pleacă. Deja m-a anunțat o educatoare și un ajutor de bucătar că nu se mai întorc. O educatoare pleacă peste hotare”, a spus directoarea.

Potrivit autorităților locale, aproximativ 20% din funcțiile de bucătari din grădinițele din municipiul Chișinău sunt vacante, iar dintre cei care activează jumătate sunt de vârstă pensionară.

„Se roagă directorii de pensionari să mai rămână măcar un an. Am fost formator la sesiunile organizate de UNICEF și știu că 50% din bucătari sunt pensionari. Salariul este mic, munca este nocivă, grea, de la 5:00 dimineața și până seara, cu patru mese pe zi. Nu oricine ar rezista”, a declarat Europei Libere Carolina Babcenco, specialist principal în organizarea alimentației copiilor, de la Direcția Educație a municipiului Chișinău.

Ghidul Metodologic Culinar a fost elaborat timp de un an de Direcția Educație, în colaborare cu specialiști de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Agenția Națională pentru Sănătate Publică

Ghid culinar pentru grădinițe

Săptămâna trecută, Primăria municipiului Chișinău a lansat un ghid culinar pentru grădinițe, care ar putea să le fie de folos inclusiv tinerilor bucătari care vor accepta să lucreze în grădiniță. Carolina Babcenco spune că ghidul corespunde standardelor de elaborare a fișelor tehnologice pentru alimentația copiilor și include toate procesele din bucătărie, începând cu transportarea produselor alimentare și dozarea ingredientelor până la tehnica de pregătire.

„Ciorba verde pe care o avem astăzi în meniu, de exemplu, cu spanac sau măcriș și ou fiert trebuie să corespundă fișelor tehnologice, în toate cele cinci sectoare ale orașului să fie aceeași ciorbă, nu așa că un bucătar pune pastă de tomate, altul adaugă cartofi sau celălalt - mazăre”, a explicat co-autoarea ghidului.

Carolina Babcenco mai susține că în meniurile copiilor au fost incluse mai multe salate, sosuri și băuturi răcoritoare, cum ar fi limonadele. Etapele de pregătire sunt descrise în detalii.

„Oricine se descurcă după această carte, chiar și cei care nu pot găti, se dă tot mură în gură. Ghidul e foarte bun și necesar. Pe timpuri, se găteau și pulpe înghețate, și salamuri, dar acum se pune accept pe o alimentație sănătoasă. Unii părinții se plâng că nu mănâncă copiii, dar ar trebui să-i învețe acasă să mănânce legume’’, spune Zinaida Zamurcă.

Bucătăreasa spune că, pentru ea, ghidul nu aduce multe noutăți: „Trebuie să undăm, să nu prăjim, să coacem în rolă, să fie tot fiert, să punem puțin zahăr. Am gătit la viața mea foarte multe feluri, vă spun că nu-i nimic nou aici’’.

Dacă va veni tineretul să se angajeze, vor găsi aici toată informația...

Pe de altă parte, directoarea grădiniței spune că ghidul le va fi util începătorilor. „Bucătarii cu experiență știu cum să facă o supă, dar bucătarii debutanți care vor veni, dacă va veni tineretul să se angajeze, vor găsi aici toată informația”, afirmă Rodica Bargan.

Ghidul a fost elaborat timp de un an de Direcția Educație, în colaborare cu specialiști de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Agenția Națională pentru Sănătate Publică. În total, au fost tipărite 200 de exemplare, care au fost repartizate în toate grădinițele. Pentru editarea ghidului, municipalitatea a cheltuit circa 100.000 de lei.