Autoritățile sanitare din regiunea transnistreană se pregătesc să deschidă un nou spital Covid în stânga Nistrului, din cauza creșterii alarmante a numărului de îmbolnăviri. Dacă la începutul săptămânii erau câte 40 de cazuri noi pe zi, atunci vineri au fost înregistrate deja 180 de cazuri, iar sâmbătă – 160. În regiunea transnistreană există deja trei spitale Covid – la Slobozia, Râbnița și Bender, însă acestea sunt ocupate în proporție de peste 90 la sută și autoritățile sanitare reamenajează în spital Covid unul din blocurile Spitalului clinic de la Tiraspol. În pofida creșterii numărului de îmbolnăviri, evenimentele festive și cele publice din regiune nu au fost anulate și sunt organizate în continuare. Statisticile oficiale arată că regiunea transnistreană este pe locul doi la incidența de noi cazuri de Covid-19 din Republica Moldova, fiind depășită doar de municipiul Chişinău.