Din dezastrele războiului s-a născut Marea Unire
Mai multe muzee (printre care Muzeul Național de Artă și cel militar „Ferdinand I”) și diverși colecționari au reconstituit, în cadrul expoziției Atelier de front, din schițe, sculpturi și tablouri, etapele însângerate ale Primului Război Mondial și, implicit, pașii făcuți de mica Românie către Marea Unire.
Suișurile și prăpăstiile istoriei au făcut ca Marea Unire să nu fi fost posibilă decât în urma unei sângeroase hecatombe mondiale. Marele Război, cum i s-a spus, a risipit viețile a peste 15 milioane de oameni. A fost nevoie de un rege hotărât (Ferdinand I) și de jertfa a peste 600 de mii de români (militari și civili) pentru ca actul Unirii tuturor provinciilor istorice să fie posibil.
Printre trupele române combatante, în primele rânduri ale frontului, s-au aflat și zeci de artiști înarmați cu nimic altceva decât creionul, hârtie de desenat și cutia cu culori. Printre ei, Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Iosif Iser, Octav Băncilă sau Francisc Șirato.
Nicolae Tonitza, Înmormântarea unui român în Bulgaria, ulei pe carton, MNAR
Ion Teodorescu Sion, Soldați (din baterie), 1917, MNAR
Gheorghe Ionescu Sinaia, Din război, 1917, ulei pe carton, MNAR. Ca și artiștii prezenți în focul luptelor din timpul Războiului pentru independență (1877), patru decenii mai târziu, pe fronturile Primului Război Mondial, pictorii s-au înrolat să lupte pentru țară, dar și pentru a consemna cronica vizuală a atrocităților războiului, a vieții de zi cu zi din viața trupelor, dar și a suferințelor civililor din spatele frontului. Iar războiul a făcut nu puțin victimele colaterale printre oamenii obișnuiți.
Nicolae Tonitza, Coadă la pâine, ulei pe pânză, MNAR
Tonitza, Femei în cimitir, MNAR. Tonitza însuși, înrolat în august 1916, cade prizonier și e dus în lagărul de la Turtucaia. Nu este singurul prizonier artist din lagăr. Lui i se alătură pictorii Ioniță, Vlădescu, Buradescu și sculptorul Boambă. După un an de prizonierat, au fost eliberați cu condiția ca lucrările realizate să fie donate Crucii Roșii. O mare parte din lucrările lor au fost realizate, așadar, în condiții de lagăr, undeva în Bulgaria. Deși crochiurile și schițele lui Tonitza au fost confiscate mai toate de comandanții bulgari, pictorul a fost obsedat de tema războiului și după instaurarea păcii și a continuat să rememoreze pe pânză momentele calvarului de pe linia frontului sau din lagăr.
Octav Băncilă, Invalizi la paradă, ulei pe pânză, MNAR
Camil Ressu, Prizonieri, ulei pe carton, 1918, MANR
Vasile Ionescu-Varo, Proiect de monument - Soldat cu drapel, 1918-1920, MNAR. Artiștii au organizat, în 1918, un salon unde au putut fi văzute mare parte din creațiile lor de război. De atunci însă acestea nu au mai fost reunite în aceeași sală expozițională. La o sută de ani de la vernisajul acelei expoziții, le putem vedea acum din nou operele laolaltă - picturi, sculpturi, bronzuri, crochiuri - aducând cu ele o parte din durerea și eroismul acelor momente.
Camil Ressu, Soldați ruși în repaus, ulei pe carton, Muzeul Militar Național „Ferdinand I”. Un capitol de istorie asupra căruia puțini s-au aplecat a fost cel al primelor ciocniri între forțele armate române și bolșevicii infiltrați în Moldova. Armata rusă era, în primele luni ale lui 1917, în degringoladă. Revoluția lovise în plin Rusia țaristă și armata înțesată de agitatori încerca să exporte incertitudinile și anarhia revoluționară. Trupele rusești masate în regiune nu mai apără Moldova de atacul Puterilor centrale. Agenții sovietelor ajunseseră și la Iași care a fost capitala pe vreme de război a țării. Astfel forțele române au fost nevoite să se lupte și cu adversarii care presau din sud, dar și cu revoltele provocate de acești agenți care îngreunau refacerea efectivelor armatei. Camil Ressu a surprins câteva dintre momentele acestui front secundar.
Camil Ressu, Soldați ruși la începuturile revoluției în 1917 la Iași, ulei pe carton, MNAR
Camil Ressu, Soldați ruși în 1918, la Iași, ulei pe carton, MANR
Transmisioniști în misiune, fotografie de pe linia întâi a frontului. Expoziția, în siajul manifestărilor dedicate Marii Uniri, s-a numit, în mod semnificativ, Atelier de front. Un atelier care aduce pe simeze sute de desene, câteva zeci statui și pânze, unele dintre ele muncite din greu și după război, în versiuni și versiuni tot mai esențializate ale catastrofei. Însă operele create pe front păstrează cu precădere acel frison inconfundabil al emoției nemijlocite. De multe ori, artiștii s-au mulțumit să schițeze febril, pe hârtia de împachetat la îndemână, chipul camaradului căzut sau dezastrele războiului. Astfel că nu e de mirare că aceste scene infernale, în care singurele raze de lumină sunt ale exploziilor și focului, par să fie un simbol al necesarelor eforturi unei nașteri dureroase, dar glorioase.