Președintele Igor Dodon ne aminteşte, într-o postare pe FB, că la Chisinău se va desfășura Congresul Mondial al Familiilor. Președintele a precizat că „vor participa peste 2000 de persoane, invitați din zeci de state” și că „singurul scop” al reuniunii este „identificarea celor mai bune soluții pentru consolidarea instituției familiei (…) ca nucleu de bază al societății”.
Your browser doesn’t support HTML5
Scopul acesta mi se pare foarte abstract, sincer să fiu. Şi-apoi, grija asta pentru nucleul de bază al societăţii a existat mereu aici în discursurile oficialilor. Dar ce avem în realitate? Un lucru destul de trist. Migraţia şi sărăcia au lovit puternic în nucleul de bază. Chiar duminică pe pagina noastră de FB a fost postată o discuţie cu un tînăr din Sălcuţa, Căuşeni, care a mărturisit că abia aşteaptă să plece cu familia în străinătate. Şi nu cred că sus-pomenitul Congres îl va face să se răzgîndească. Dar cîţi asemenea tineri mai există? Unii au plecat deja demult. Şi nici nu vor să audă de RM.
Apropo, condus de Brian Brown, Congresului Mondial al Familiilor este o organizație ultra-conservatore din Statele Unite, care militează nu numai pentru valorile „familiei tradiționale”, dar și împotriva drepturilor minorităților sexuale sau a dreptului la avort. Şi atunci ne întrebăm: nu cumva acest Congres e mai curînd un demers împotriva celuilalt? Avem noi nevoie de zîzanie şi intoleranţă? Lupta cu minorităţile e obligatorie pentru bunăstarea familiei tradiţionale? Să fim serioşi!
Familia, fie că e sau nu tradiţională, are nevoie de un mediu prielnic, un mediu în care politicienii şi cinovnicii luptă pe bune cu mişmaşul şi corupţia, un mediu din care nu dispar bani din bănci şi în care nu sunt anulate alegeri. Putem să facem congrese din astea cu toptanul. Efectul va fi zero!