La intrarea în Aeroportul Internațional Chișinău au fost instalate dispozitivele care vor asigura accesul securizat în zona sterilă a aeroportului. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura vine suplimentar la procedura de patrulare. Mecanismul va fi pe deplin operațional începând cu ziua de mâine, 31 iulie, la ora 12:00, transmite IPN.
Poliția îi îndeamnă pe călători să vină din timp la aeroport ca să dispună de timpul necesar pentru toate procedurile aeroportuare.
Fluxul de persoane va fi divizat în aeroport pe sensul de intrare și ieșire. De asemenea, va fi reorganizat spațiul de parcare în fața aeroportului, pentru ca traficul să fie mai fluid. Vor fi adoptate, de asemenea, măsuri de limitare a accesului în aerogară pentru alte persoane decât călătorii.
„Împreună cu celelalte instituții ale statului vom continua instituirea măsurilor suplimentare cu privire la protejarea pasagerilor și a personalului din aeroport, care vor fi aplicate gradual”, se afirmă într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.
### Vezi și... ### Pedeapsa pentru alarme false cu bombe ar putea ajunge la 12 ani închisoare, în circumstanțe specialeNumărul alarmelor false cu bombe a crescut în ultimele trei luni ale acestui an, doar de la începutul lunii iulie fiind înregistrate peste 126 de apeluri. În scopul descurajării fenomenului de anunțare a minării unor clădiri, Ministerul Afacerilor Interne a propus sporirea pedepsei cu închisoare și mărirea amenzilor pentru cei care anunță în fals amplasarea de bombe.