„Doamne, nu ne părăsi!” O secetă istorică afectează Europa
Un cioban scoate apă dintr-o fântână de pe malul lacului Amara, secat în România, la 27 iulie. România este una dintre cele câteva țări din Europa care se confruntă în prezent cu o secetă severă.
Fundul lacului Amara din sud-estul României, 27 iulie. Peste 200 de orașe și sate din România au restricționat consumul de apă, în încercarea de a trece cu bine peste perioada de vară...
Rugăciune pentru ploaie în Drăgănești-Vlașca, în sudul României, 24 iulie.
Slujbă religioasă pe un teren agricol lovit de secetă , în 24 iulie lângă Drăgănești-Vlașca. Sătenii și preoții s-au rugat pentru ploaie.
O femeie în vârstă de 81 de ani care a participat la ceremonie a declarat pentru Reuters că nu a văzut niciodată o secetă atât de severă precum cea care afectează în prezent România.
„Avem copii. Avem vite", a spus ea. „Ne străduim să plantăm roșii în grădină, apoi acestea se usucă și nu avem ce mânca. Doamne, dă-ne ploaie. Nu ne părăsi!”
O femeie îngenuncheată în timpul unei slujbe religioase ținute. Se roagă pentru ploaie în județul Teleorman din România, pe 24 iulie. În prim-plan se văd patrafirele preoților.
Localnicii încearcă să stingă un incendiu într-o pădure din apropierea localității Kecskemet, Ungaria, la 14 iulie. Ungaria a fost, de asemenea, grav afectată de seceta actuală.
Fotografie în care se vede mica suprafață de apă rămasă în lacul de pescuit Halda din nordul Ungariei, pe 20 iulie.
Un termometru stradal afișează temperatura de 43 de grade Celsius în Nagykanizsa, Ungaria, pe 23 iulie. Fermierii din Europa Centrală spun că seceta a produs pagube afectând aproximativ 550.000 de hectare de teren, a anunțat luna aceasta Ministerul Agriculturii din această țară.
Aceste fotografii din nordul Italiei, unde apa este raționalizată, arată rezultatele dramatice ale secetei. În această imagine din 15 iunie se vede o barjă scufundată de o bombă americană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pe flluviul Po din Italia. Vasul a reapărut din mormântul său acvatic după scăderea dramatică a apelor.
Tractoare echipate cu pompe trag apa din Po într-un canal de irigații pe 22 iunie. Fluviul Po este cea mai lungă apă curgătoare din Italia și alimentează cu apă unele dintre cele mai emblematice regiuni italiene producătoare de alimente.
Ambarcațiuni eșuate pe un canal navigabil invadată de vegetație în Torricella, în nordul Italiei, pe 14 iulie.
Albia pietruită a râului Sangone din Torino, Italia, văzută pe 19 iunie. În unele orașe din nordul Italiei, au fost adoptate măsuri extraordinare de economisire a apei, interzicându-li-se, de pildă, frizerilor să spele părul clienților de două ori.
Ambarcațiuni eșuate de retragerea apelor lacului Brenets, o cale navigabilă între Franța și Elveția, pe 18 iulie. Potrivit Reuters, o combinație de factori a contribuit la starea lacului, inclusiv falii geologice care au drenat o parte din apă, precum și lipsa de precipitații și valul de căldură din timpul verii.
În centrul Portugaliei, la 13 iulie, acest sat, scufundat sub apele lacului de acumulare, a ieșit la iveală din cauza nivelului scăzut al apei din rezervorul barajului Cabril.