La ședința de miercuri a Guvernului, după anunțul demisiei lui Popescu, premierul Dorin Recean a anunțat că Gherasim „va conduce Ministerul Afacerilor Europene și va coordona activitatea Biroului pentru integrare europeană”, creând astfel impresia că Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) va fi divizat în două.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a rectificat, după ședință, că Gherasimov va fi, de fapt, ministră fără portofoliu (deci, nu va avea un minister) și va fi șefa Biroului pentru integrare europeană, creat recent.
Vodă a a dat drept exemplu similar portofoliul vicepremierului Oleg Serebrian, care conduce Biroul pentru reintegrare. Noii miniștri urmează să depună săptămâna săptămâna viitoare.
În debutul ședinței, premierul Recean i-a mulțumit lui Popescu „pentru aportul extraordinar pe care l-a adus Republicii Moldova” și l-a îmbrățișat.
„Toți au remarcat efortul echipei de la Externe, efortul diplomatic pe care l-a depus R. Moldova și Nicu, pentru ca integrarea în Uniunea Europeană să avanseze și pentru ca să avem decizia [de deschidere a negocierilor] în decembrie 2023”, a spus Recean.
La ultima sa ședință de Guvern, Popescu a prezentat nouă proiecte privind denunțarea unor acorduri semnate de R. Moldova în CSI și Planul național de acțiuni pentru aderarea la UE pentru perioada 2024 - 2027.
Cristina Gherasimov, care va prelua portofoliul de integrare europeană și va coordona activitatea nou-creatului Birou pentru integrare europeană, a fost numită, în noiembrie 2023, secretară de stat în ministerul condus atunci de Popescu. Din anul 2021, a fost consiliera pe politică externă și integrare europeană a președintei Maia Sandu.
Mihai Popșoi este deputat PAS, vicepreședinte al Parlamentului, șef al Comisiei parlamentare politică externă și integrare europeană și al fracțiunii PAS. Președintele legislativului, Igor Grosu, a anunțat că deputata Doina Gherman va fi numită vicepreședintă a Parlamentului și șefă a fracțiunii PAS.
Miercuri dimineața, 24 ianuarie, șeful diplomației moldovene, Nicu Popescu, și-a anunțat demisia, la un briefing de presă, spunând că are nevoie de o pauză.
### Vezi și... ### Nicu Popescu și-a dat demisia de la șefia Externelor