Două spitale bombardate la Donețk

O femeie plânge alături de cadavrul fiului său, omorât în timpul bombardamentului spitalului din Textilșcik, Donețk, 4 februarie

La Donețk, au fost bombardate două spitale, sunt răniți și morți, anunță Korrespondent.net

Conform administrației regiunii Donețk, la ora 12:00, pe 4 februarie, microraionul Textilșcik a fost bombardat – un proiectil a nimerit în spitalul № 27. Sunt morţi şi răniți, iar linia de înaltă tensiune (110 kW) a fost deteriorată, astfel încât microraionul a rămas fără energie electrică. În urma bombardamentului, au fost devastate 11 școli și instituții preșcolare în diferite proporții, anunță administrația. Un material de Current Time TV.

Textilșcik se află în aproprierea satului Mariinka, care parțial este controlat de militarii ucraineni, anunță Korrespondent.net.

Mai târziu, Procuratura Generală a Ucrainei a anunțat că la Donețk au fost bombardate două spitale și o grădiniță.

În comunicatul de presă de miercuri al Procuraturii Generale se spune: „Miercuri, pe 4 februarie, la ora 11:00, militanții organizației teroriste „Republica Populară Donețk” au dat o lovitură puternică asupra cartierului rezidențial din regiunea Kirov din Donețk. Au fost bombardate spitalul orășenesc Nr. 27, grădinița Nr. 381 și clinica stomatologică. Șrapnelul a produs daune blocurilor de locuit și automobilelor”, se mai spune în comunicat.

Conform Agenției de Știri din Donețk, care reflectă poziția separatiștilor pro-ruși, în timpul bombardamentului a fost omorât „cel puțin un om”. Mai târziu, au fost raportate cinci decese și cinci răniți. Martorii bombardamentului au declarat pentru agenție că au avut de suferit atât trecătorii, cât și angajații spitalului. Niciunul dintre lucrătorii medicali nu a murit.

Conform datelor preliminare ale Procuraturii Generale, în urma bombardamentului au murit între 4 și 10 oameni. Datele neconfirmate spun că cifrele ar ajunge la 15 morți. Primii răniți de la spitalul bombardat au început să fie internați după ora 13:00.

„A fost internat un tânăr de 24 de ani, cu o rană deschisă la antebraț de la șrapnel”, spune Alexandr Oprișcenko, directorul adjunct al centrului de traumatologie din Donețk. „Acum, are loc intervenția chirurgicală. A fost internată și o mamă de 22 de ani, cu copilul ei de patru ani. Un proiectil a nimerit în casa lor. Ambii aveau răni multiple ale țesuturilor moi de la șrapnel.”

Agenția de Știri din Donețk spune că responsabilitatea pentru bombardament revine militarilor ucraineni. Procuratura Generală a Ucrainei consideră că sunt de vină trupele separatiștilor pro-ruși.

Bombardamentul regiunii Donețk a reînceput pe 3 februarie. În raionul Kuibîșevo, din cauza proiectilelor, a început un incediu de proporții mari. Fumul se vedea de la câțiva kilometri. Pe Internet, au apărut fotografii ale caselor distruse. În regiunea Donețk, în ultimile 24 de ore, se duceau lupte în localitățile Avdiivka, Arteomovsk și Mariinsk.

Timp de 24 de ore, în regiunea Donețk, au fost ucişi patru civili și alți șapte au fost răniți, anunță Korrespondent.net, cu referire la serviciul de presă al poliției locale.