Dora Maar/ Ruth Berlau: Povești de dragoste ale secolului XX

Erau inteligente și frumoase, energice și provocatoare, încrezătoare și emancipate, femei cu anumite calități care au încercat să-și ia viața în propriile mâini. Au ales bărbați care să le adore, însă au sfârșit percepându-se pe sine ca victime ale acestor povești de amor. Istoria iubirii lui Ruth Berlau (1906–1974) pentru Bertolt Brecht și a Dorei Maar (1907–1997) pentru Pablo Picasso demonstrează în chip exemplar posibilitățile și limitele „femeii moderne”. Căutând noi forme de manifestare a propriului gen, această femeie a primei părți a secolului XX s-a născut din ideile tradiționale ale epocii doar pentru a da proiectului erotico-intelectual pe care îl viza o nouă și foarte diferită structură.

Cele două femei despre care vorbesc aici nu s-au întâlnit vreodată, însă au avut povești de viață similare. Paralelismul frapant al acestor personaje a devenit evident după moartea lor, prin urmele pe care le-au lăsat în arhive, precum și prin cărțile și conversațiile care le întregesc profilul: imaginea de femei ale unor mari bărbați, femei iubite și abandonate, „fostele” lui Brecht și Picasso. Biografia lor capătă o importanță supra-individuală. Ghidați de observațiile unui Roland Barthes, putem spune că dragostea lor pentru Brecht și Picasso s-a (re)construit din elemente tipice ale discursului înamoraților: întâlnirea, așteptările, potențialul de adorație, dependența și, la final, evanescența.

Potrivit aceluiași Barthes, dragostea prezintă structura unei surprinzător de reglementate nașteri și deveniri. Prima întâlnire este de obicei precedată de un fel de luare în posesie a celuilalt, atunci când te și lași sedus de o imagine a celuilalt... Atât Ruth Berlau, cât și Dora Maar au avut deja o astfel de imagine atunci când au întâlnit pe cineva care avea să joace în viața lor rolul unei ființe iubite în chip absolut. De altfel, această imagine din mințile lor le-a și determinat să acționeze. Pornind de la scene provocatoare, ambele s-au gravat pe sine în viețile bărbatului pe care l-au ales.

Dora Maar a făcut din cafeneaua pariziană Les Deux Magots, peste drum de biserica Saint Germain des Prés, locul primei lor întâlniri, știind că Picasso frecventa locul cu prietenii săi. Îmbrăcată complet în negru, o culoare care accentua și mai mult un păr întunecat, ba chiar purtând mănuși la fel de negre cu flori roz aplicate, Dora a pășit prin ușa turnantă în interiorul celebrei cafenele. Teribil de frumoasă, a atras toate privirile, inclusiv pe ale lui Pablo Picasso. S-a apropiat de masa la care acesta era așezat și a îndrăznit să o facă pentru că Paul Éluard, unul din prietenii ei, stătea, ca de obicei, lângă Pablo. Când a simțit privirea artistului ațintită asupra ei, și-a coborât pleoapele, apoi și-a îndepărtat încet mănușile, în timp ce Éluard îi șoptea lui Picasso numele Dorei Maar.

S-a așezat și ea la masă, a scos un mic cuțitaș din poșetă și a început—netulburată de nimeni, pentru că nimeni nu se aștepta—să-i folosească vârful în jurul conturului mâinii stângi, deget după deget, cu o viteză amețitoare. Acționase cu maximă precizie, însă când și-a îndepărtat, în cele din urmă, mâna de pe masă, se putea vedea sângele prelins din fiecare deget în parte. Picasso era pur și simplu fascinat. S-a ridicat și a rugat-o pe Dora să-i ofere mănușa mâinii stângi. Avea s-o păstreze într-o casetă din atelierul său, alături de alte suveniruri. Avea s-o vadă din nou pe Dora Maar, căutându-i compania, deși la momentul primei lor întâlniri, în 1935, era căsătorit și avea deja o relație extramaritală cu o tânără pe care o și lăsase însărcinată. Dora Maar știa de căsnicia lui Picasso și avea să afle curând și despre existența celeilalte femei, însă venise acolo ca să fie remarcată și, dacă era posibil, să rămână...

În 1935, anul în care a început relația Dorei Maar cu Picasso, au avut loc mai multe întâlniri între actrița Ruth Berlau și Bertolt Brecht, care au dus la o poveste de dragoste similară. Cei doi se cunoscuseră deja, cu doi ani mai devreme, pe insula Thurø, acolo unde Berlau o vizita pe scriitoarea daneză Karin Michaëlis. Tot acolo găsise refugiu și Brecht după fuga lui din Germania. Ruth venise din partea unui comitet studențesc pe care Michaëlis încerca să-l câștige de partea ei pentru un eveniment la Copenhaga. Berlau își asumase această misiune, adică un drum de aproximativ cinci ore cu mașina, numai după ce a aflat că poetul și dramaturgul german locuia la Karin Michaëlis. Dorea neapărat să-l cunoască, nu doar pentru că jucase rolul „Annei Balicke” într-una din piesele lui pre-marxiste, Tobe în noapte (numită inițial Spartakus, aluzie la Rosa Luxemburg, Karl Liebknecht și Liga omonimă), ci și pentru că, în calitatea ei de fondatoare a primului teatru muncitoresc danez, se vedea deja pe urmele teatrului epic brechtian.

Totul s-a petrecut așa cum și-a dorit. Invitată de Michaëlis la masa de prânz, Ruth l-a întâlnit pe Brecht. După acel prim salut al lui Brecht, abia șoptit, avea să tânjească multă vreme, inclusiv după moartea acestuia, pe 14 august 1956. Dar a fost atunci, pe acea mică insulă daneză, când cei doi au interacționat și au schimbat impresii despre teatrul proletar, iar Brecht i-a povestit despre o piesă pe care o scrisese plecând de la romanul Mama al lui Gorki. Germanul n-a dorit să-i dea și o copie a piesei pentru a o pune în scenă la Copenhaga, însă Ruth a îndrăznit s-o subtilizeze. Când Brecht a constatat „furtul”, a devenit furios. De atunci încolo, nu i-a mai permis să se atingă de hârtiile lui în multele drumuri la Copenhaga, acolo unde îi căuta regizorului apropierea și cooperarea. La rându-i, Ruth va constata că Brecht are o familie, dar și o prietenă alternativă.

În 1935, Dora Maar avea 28 iar Ruth Berlau 29 de ani, atunci când au debutat relațiile lor cu Picasso și Brecht. Ambele trăiseră în cercuri artistice pentru multă vreme. Ambele și-au început relațiile printr-o încălcare a „regulilor”. Ce anume le-a mânat oare, ce idei aveau despre dragoste, ce vieți avuseseră până atunci? Născute în locuri diferite, ambele au crescut în orașe mari, ambele s-au adaptat și au întruchipat modelul femeilor moderne și emancipate, hotărâte să-și modeleze viața în chip cu totul diferit de al mamelor lor...