Șeful cabinetului de miniștri menționează într-o postare pe Facebook, pe 4 aprilie, că „ANP este tocmai instituția care trebuie să ia în calcul toate riscurile eliberării deținuților, nu să lase abuzurile să se întâmple.”
La scurt timp după publicarea postării, Anatolie Falcă, a demisionat. Directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, Anatolie Falca, a ocupat funcția respectivă din noiembrie 2021.
Ministerul Justiției a emis ordin privind asigurarea interimatului instituției de către Alexandru Adam.
Tot astăzi, 4 aprilie, Curtea de Apel Nord a anulat decizia primei instanțe prin care Alexandr Sinigur, condamnat inițial la închisoare pe viață, a ieșit condiționat la libertate înainte de termen. Acesta a fost reținut și dus la penitenciar.
Anunțul premierului privind demisia lui Falca vine la câteva ore după ce deputata Olesea Stamate, fostă președintă a Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, a fost exclusă din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), fiind acuzată că a fost autoarea unor amendamente care au permis eliberarea mai multor deținuți condamnați pe viață.
PAS a anunțat că, pentru a opri ceea ce numește posibilitatea de abuz în baza legii amnistiei din 2022, în ședința de vineri a Parlamentului a votat o lege de interpretare, care să excludă posibilitatea ca cei condamnați pe viață să beneficieze de două opțiuni concomitent, adică de reducerea pedepsei, urmată de eliberarea condiționată.
Subiectul eliberării condamnaților la închisoare pe viață pentru crime deosebit de grave a luat amploare după ce doi deținuți, considerați unii dintre cei mai temuți criminali din R. Moldova din anii 1990 și începutul anilor 2000, Alexandr Sinigur și Iurie Radulov, au ieșit din închisoare. Cei doi au fost acuzați de crime și asasinate la comandă în R. Moldova, Ucraina și România.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te