Două companii străine vor face auditul datoriei Moldovagaz față de Gazprom 

Agenția Proprietății Publice (APP) anunță că a semnat un contract de achiziționare a serviciilor de audit financiar și juridic independent al datoriei Moldovagaz față de Gazprom.

Este vorba despre companiile Wikborg Rein Advokatfirma AS din Norvegia și Forensic Risk Alliance & Co din Marea Britanie. Aceste două companii se obligă să facă auditul datoriilor istorice la gazele livrate în R. Moldova, cu excepția regiunii transnistrene, până pe 30 ianuarie 2023.

APP precizează că acordul a fost încheiat prin procedura de negocieri directe. Asta după ce licitația pentru auditul datoriilor a fost anulată. Autoritățile de la Chișinău au motivat atunci că războiul din Ucraina ar fi descurajat interesul față de aceasta.

La finele anului 2021, în contextul prelungirii acordului pe gaze pentru următorii 5 ani, R. Moldova se obligase să facă un audit internațional pe datoriile istorice până la 1 mai 2022, termenul limită pentru semnarea unui acord cu Gazprom privind stingerea restanțelor financiare.

Termenul asumat în contract de R. Moldova nu a fost respectat, ceea ce înseamnă că Gazprom poate să limiteze sau să sisteze livrările de gaze naturale în orice moment.

Datoriile anunțate anterior de președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban, dar și de Gazprom, s-ar ridica la circa 720 milioane de dolari. Datorie cu care nu este de acord guvernul de la Chișinău.