Statul Major al Forțelor Armate ucrainene a declarat vineri, 1 aprilie, că trupele rusești controlează orașul Izium din regiunea Harkov. Ministerul apărării din Rusia declarase însă că Izium a fost cucerit încă pe 24 martie, dar autoritățile locale au afirmat în acel moment că luptele pentru oraș continuă.
Izium este situat la Sud-Vest de Harkov, la jumătatea distanței dintre Luhansk și Harkov. Este considerat un fel de „poartă” către regiunile separaiste Donețk și Luhansk, sprijinite de Rusia, și un important nod de transport.
Statul Major al Forțelor Armate ucrainene a mai declarat că trupele rusești încearcă să cucerească în totalitate orașul Mariupol. Consilierul prezidențial Oleksi Arestovici a spus, în cadrul unui briefing, că Mariupol „rezistă”.
În prezent, unele zone ale orașului Mariupol sunt controlate de trupele rusești, în timp ce altele de armata ucraineană. Eduard Basurin, un purtător de cuvânt al regiunii separatiste Donețk din estul Ucrainei, a spus vineri că „principalele trei focare de rezistență” ale armatei ucrainene sunt centrul orașului, uzina Azovstal și portul.
Aproximativ 2.000 de persoane au părăsit astăzi orașul Mariupol în direcția Berdeansk și Zaporojie, a anunțat pe canalul său de telegram primăria din Mariupol.
Coloana din 42 de autobuze cu civili urma să plece din oraș încă de joi, dar operațiunea de evacuare ar fi fost întreruptă de armata rusă.
Aproximativ 150.000 de oameni ar rămâne încă în oraș într-o situație disperată, fără lumină sau căldură și cu rezerve de hrană și apă extrem de limitate, în timp ce luptele continuă.