Elena Drăgalin, născută Mazureac, pe 7 februarie 1960, în satul Badragii Noi, raionul Edineț. Absolvește Facultatea de Matematica și Cibernetică a USM în 1982. Din 1993 locuiește și activează în afara Republicii Moldova, mai întâi în Italia, apoi Germania, iar din 1996 în SUA. Este fondatoarea și președinta organizației fără profit Moldova AID din SUA, organizatoare a cinci ediții a Convenției Moldo-Americane și co-organizatoare a celor trei ediții Offline „Adoptă un vot”. Autor al cărții de instruire profesională „Pe calea succesului. CV și Interviul”, inițiatoare a proiectelor Centrul virtual de instruire, Sala de Literatura în Limba Engleză de la Biblioteca Municipală „B.P. Hașdeu”, Sneaks for Teens și multe altele.
Luni
În weekend creasem un sondaj pe „Adoptă un vot” cu următoarea întrebare pentru conaționalii din diasporă: „În contextual celor ce se întâmplă în Moldova, ați reveni sau nu dacă se vor simți schimbări spre bine?” Rezultatul a fost uluitor, cel puțin pentru mine. Dintre cei mai bine de o mie de respondenți, chiar în prima zi, mai mult de 60% au răspuns afirmativ. Mă uit un pic la demografie și observ că acoperă mai tot spectrul diasporei.
Am creat sondajul menționat, în pregătiri pentru vizita pe care urma să o fac la invitația USAID în Washington DC. Faptul că partenerii de dezvoltare sunt gata să dea o mână de ajutor acum când Moldova are nevoie îmi întărește și mai mult convingerea că și fiecare dintre noi ar trebui să pună umărul cum poate. Contactez mai mulți colegi din diasporă cu care am mai lucrat împreună anterior și-i rog să mă ajute cu pregătirile pentru această întâlnire. Încercăm să nu ne concentrăm pe particularitățile unei comunități aparte, dar să creăm un concept de care guvernarea ar putea sa țină cont atunci când va formula direcțiile de dezvoltare în relațiile cu diaspora.
Dezbatem dacă Biroul Relații cu Diaspora (BRD), după ce a fost atât de discreditat, mai are dreptul la existență. Răsfoiesc prezentarea mea la Zilele Diasporei din 2016:
BRD a avut și mai are șansa să devină o instituție publică independentă. Pentru aceasta ar trebui să întrunească următoarele condiții:
- Să fie în stare să-și impună un veto în relațiile cu Guvernul în cazul în care deciziile politice sunt în contradicție cu menirea publică a instituției;
- să aibă o conducere echidistantă, apartinică și independentă;
- și să demonstreze eficiență în relațiile cu diaspora.
BRD poate deveni acel centru care va mobiliza resursele diasporei și le va canaliza spre beneficiul țării....
Continui să mențin aceeași poziție. Reformat din rădăcini, cu o conducere nouă, apartinică și transparentă, BRD poate deveni acel centru care va mobiliza resursele diasporei și le va canaliza spre beneficiul țării.
Seara vine la noi Eugenia Berzan din New Jersey, cu care a doua zi urmează să mergem împreuna la Washington DC. Discuțiile la un vin alb din Moldova se învârt tot în jurul evenimentelor curente de acasă și a întrebării firești: Cu ce putem contribui fiecare dintre noi?
Marți
La 5 dimineața pornim cu Eugenia spre Washington. Avem trei ore și jumătate pe care le vom petrece în mașină, așa că recapitulăm tot ce avem de spus la USAID. Ne dăm seama că s-au acumulat prea multe, dar și că entuziasmul nostru la gândul că acasă lucrurile se vor schimba spre bine dă cam mult peste margini.
Încercăm să aducem discuția într-o albie mai realistă și vorbim despre obstacole. Sunt multe lucruri care ar putea porni greșit. Comunicarea cu diaspora în primul rând. Rețelele de socializare fierb în așteptarea unei direcții pentru diasporă. Înțelegem că sunt atâtea alte priorități și avem răbdare în speranța că în curând va ajunge și rândul nostru.
În Washington, Weber Wang, responsabilul pentru Moldova la USAID, ne întâmpină cu un „Bună dimineața!” moldovenesc care ne face să uităm de oboseala drumului. Weber e fost voluntar la Corpul Păcii, care în 2008-2010 a activat într-un sat din Moldova. Stela Leuca și Dumitru Curbet sunt deja acolo, iar mai târziu ni se alătură și Anna Butenko. Noi cinci suntem vocea diasporei acum la USAID, cu opinii și planuri diferite, dar cu un deziderat comun: prosperarea Republicii Moldova și a cetățenilor ei.
La întrunire timpul zboară nemilos și trecem mult peste program. În sală sunt mai multe persoane de la USAID decât din diasporă. Interesul este vădit, dar și responsabilitatea noastră e foarte mare. Încercăm să menținem balanța între entuziasm și realitate, Dumitru Curbet ne ajută mult la asta.
Brock Bierman, responsabilul USAID pentru Europa și Euroasia, manifestă un interes deosebit față de ceea ce propunem noi. Ne întreabă dacă avem în plan să implicăm și pe cei familiile cărora au venit din Moldova câteva generații în urmă. Nu, nu avem, dar ar trebui. Pentru că mulți dintre copiii și nepoții noștri vor fi deja americani în prima sau a doua generație. Familia lui Brock se trage din Soroca.
După întâlnire, mai stăm mult timp în fața la USAID tot luându-ne rămas bun. Realizând că asta nu se va întâmpla curând, mergem la un Starbucks din apropiere, unde continuăm discuțiile. Alternarea cafelei fierbinți cu acreala limonadei reci ar descrie foarte bine spiritul discuțiilor noastre.
În drum spre Philadelphia descoperim un drum nou, prin Chesapeake Bay, cu poduri frumoase și flori de vară pe marginea drumului. Acasă Vlad, soțul meu, ne aștepta cu grătar fierbinte și vin roșu, tot moldovenesc.
Elena Drăgălin
Miercuri
Profităm de faptul că mai suntem încă împreună cu Eugenia și discutăm despre Convenția Moldo-Americană. În toamnă urmează să organizăm în Phildelphia deja a șasea ediție. Mi-aș dori sa fie o ediție specială, pentru că e în orașul meu. Până acum ne-au găzduit comunitățile din Washington DC, Chicago, New York, Miami și San Francisco. Încercăm să planificăm un format diferit de cele precedente.
Noi mereu am fost foarte mândre de faptul că am reușit să păstrăm independența Convenției prin finanțarea ei exclusiv din donații private din diasporă. Formatul propus pentru următoarea ediție implică colaborări cu alte ONG-uri și discutăm cum aceasta va afecta Convenția, care are reputația de a fi un eveniment independent, cu o agendă fără recomandări sau restricții impuse din afară. Suntem determinate să menținem linia deschisă spre o colaborare care nu ar contraveni principiilor deja stabilite de Convenție.
Draga mamei, tare sper că va fi bine și la noi. Eu deja sunt bătrână și voi mă ajutați, dar este lume tare nevoiașă, fără niciun ajutor de nicăieri...
Eugenia pleacă și eu mă grăbesc să sun mamei cât încă nu s-a făcut târziu în Moldova. Îmi povestește ultimele știri, pe care le consumă zilnic ca pe vremurile lui Gorbaciov, cum zicea ea. „Draga mamei, tare sper că va fi bine și la noi. Eu deja sunt bătrână și voi mă ajutați, dar este lume tare nevoiașă, fără niciun ajutor de nicăieri. Am o vecină care merge în fiecare zi să ia prânzul la o cantina socială de la Telecentru. Iar peste trei luni nu mai poate merge acolo din cauza restricțiilor de timp și se mută la Ciocana. Și așa anul împrejur. Cât mai poate, că e bătrână, săraca.”
Impulsul e să fac o postare pe FB de genul „Dragi guvernanți, să nu-mi dezamăgiți mama!” În loc de asta, vorbesc cu câțiva colegi din diasporă și decidem să trimitem un mesaj primei-ministre, dna Maia Sandu, miniștrilor care au venit din diaspora și deputatului ales în circumscripția 51 din SUA și Canada, Dumitru Alaiba, cu notele pe care le-am pregătit pentru întâlnirea de la USAID și următorul îndemn:
„Considerăm necesară reformarea cât mai urgentă a Biroului Relații cu Diaspora și numirea în funcție a unui/ unei nou/ noi șef/ șefe, care să răspundă la solicitările diasporei de ultima oră.
Ținând cont de Hotărârea Guvernului din 8 iunie 2016, conform căreia Zilele Diasporei se vor organiza anual în a treia săptămână a lunii august, considerăm stringentă necesitatea de a constitui un comitet organizatoric care să asigure buna desfășurare a Zilelor Diasporei. O reuniune a diasporei în acest an ar putea genera un brainstorming pentru a revizui și reforma portofoliul diaspora.”
Joi
Știrile din Moldova îmi consumă o bună parte a dimineții. Încă îmi vine greu să accept faptul că în țara noastră au fost posibile atâtea nelegiuiri despre care știa foarte multă lume, care a tăcut. Nu vreau să-mi continui gândul care m-ar duce la concluzia că într-un stat capturat fiecare este complice dacă se resemnează cu asta.
Vorbesc despre aceasta cu o prietenă din Moldova care mă oprește după prima frază. Îmi mărturisește că încă îi este frică să sprijine public noua putere. De cine? De ce? De sistem, este răspunsul ei. Sistemul încă stă bine, merci! Mă gândesc la sarcina aproape imposibilă a noului guvern și la responsabilitatea pe care și-a asumat-o Maia Sandu și cabinetul ei. Mă bucură adresarea ministrului de externe, Nicu Popescu, către diasporă și felul simplu în care ne vorbește. „Dacă doriți servicii consulare mai bune, completați formularul și precizați de ce aveți nevoie. Haideți că se poate.”
Finalizăm cu Felicia Bechtoldt mesajul pe care curând îl vom expedia pe adresa ministrului Popescu referitor la amplasarea secțiilor de votare în circumscripția 51 și la perfectarea actelor înainte de campania electorală.
Înțelegem că sunt foarte multe de făcut acum în Moldova și că privirile sunt îndreptate spre viitor. Dar considerăm necesar să clarificăm cine este responsabil de încălcările care au prejudiciat dreptul la vot al diasporei din circumscripția nr. 51 în alegerile parlamentare din 24 februarie. Nimeni dintre noi nu mai vrea să trăiască experiența statului capturat. Și asta nu depinde de guvern, fie el cât de progresist. Dar de noi, cetățenii.
Vineri
De dimineață sădesc niște flori, care așteptau deja de vreo săptămână să fie mutate din garaj în grădină. În același timp gândurile îmi zboară de la una la alta. Peste câteva zile Veronica, fiica noastră care locuiește în Los Angeles, va veni acasă într-o scurtă vacanță și eu, ca orice mamă moldoveancă, mă gândesc ce să gătesc pentru ea. O sun să o întreb care îi sunt poftele.
Copiii noștri americanizați, plecați de mici din Moldova, tot moldoveni rămân când vor să mănânce ceva bunișor...
Ca un jurist bun cum este, îmi răspunde la întrebare cu o altă întrebare: Dar ce îmi propui? Crab? Ton? Filet mignon? Miel australian? Nay, mai bine mămăligă cu friptură, icre de vinete, ardei copți, scrumbie, niște ardei umpluți, tort Napoleon…
Copiii noștri americanizați, plecați de mici din Moldova, tot moldoveni rămân când vor să mănânce ceva bunișor și tot românește vorbesc atunci când vin acasă.
După masă fac o oală de ardei umpluți, iau soțul și câinele după mine și mergem la Michaela, fiica noastră care locuiește nu departe de noi. Peste câteva zile ea va aduce pe lume un bebeluș, care ne va îmbogăți cu încă un nepoțel sau o nepoțică. Ne place că va fi o surpriză, despre care știm ca oricum va fi plăcută. Dar sperăm la surprize plăcute și din partea noii guvernări de la Chișinău.