S-a născut pe 23 octombrie 1975 în orașul Sângera, mun. Chișinău. A absolvit Colegiul Pedagogic „A. Mateevici” și Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă” cu specialitatea Psihologie. A activat 15 ani la Radio Moldova, redacția Programe pentru Tineret, în paralel făcând voluntariat în mai multe ONG-uri. În calitate de director de programe la Radio Sângera a pus bazele unui post de radio local și a instruit o generație de adolescenți, unii azi sunt jurnaliști cu acte în regulă. Ultimii aproape 20 de ani îi dedică armatei, promovând omul în uniformă militară pe paginile revistei Oastea Moldovei și blogul său dragostinavicol.org.
Luni
Este prima zi a celui mic într-o grădiniță nouă. Inima îmi bate mult mai tare decât acum doi ani, când piciul abia s-a familiarizat cu viața într-un colectiv. El știe cum e la grădiniță, el compara, el este sceptic față de ideea de a schimba instituția și de a se detașa de grupul deja cunoscut. Și eu, la rândul meu, mă neliniștesc și mă întreb dacă am luat o decizie corectă; nu știu dacă vom fi primiți cu atenție sau doar „tehnic”; nu am încrederea că băiatul meu va accepta o distanță mai mare până și de la grădiniță, respectiv sunt gata să fac supraeforturi pentru a-i face traseul mai interesant.
Am sperat că vom avea parte de servicii educaționale de calitate, însă ofertele bune întârzie să apară...
Nu mi-am dorit aceste trăiri. Am sperat că vom avea parte de servicii educaționale de calitate; nu m-a deranjat că educatorii sunt fără experiență - dedicație și dorință să fie și poți mișca munții: Am investit bani, bunuri materiale, timp și suflet fără vreo ezitare numai să se muncească productiv și copiii să vină cu atracție la grădiniță.
Acum, când trebuie să ne pregătim de școală, cerințele sunt altele; nu ne mulțumește doar șederea la grădiniță, iar ofertele bune întârzie să apară, deci am căutat alternative. Dureros, dar necesar!
Marți
Am mers la grădiniță cu bună dispoziție. Devin mai încrezătoare, așteptările mele sunt, deocamdată, satisfăcute: atitudine binevoitoare, deschidere spre comunicare, activități organizate, copiii prietenoși - hai că începutul e bun.
Liniștită îmi focusez atenția spre deadline-urile mele. Am de scris două articole în termeni restrânși. Eu, care mă organizez cu rezerve de timp, am ajuns și în așa situație. Unde mai pui că întreaga armată e concentrată pe parada militară-ședințe, antrenamente, responsabilitățile cotidiene și aici eu cu interviuri. Am mare noroc că intervievații sunt receptivi, unii chiar au rupt din timpul dedicat familiei în numele Patriei, cum se obișnuiește a spune printre militari.
Mă simt fericită că am reușit să obțin practic toate informațiile și interviurile planificate pentru ambele articole. Deci, voi reuși!
Miercuri
Mă macină rușinea - nu am vorbit cu mama de două zile. Am anunțat-o despre necesitatea de a mă concentra la maxim pe munca mea și ea a așteptat cuminte, și-a ținut în frâu tentația de a-și împărtăși impresiile, noile descoperi ale zilei. Ea face cercetări și are mare nevoie să fie ascultată.
Am remușcări și față de fata mea. Din același motiv nu am mai făcut cu ea Limba rusa, o disciplină, ce ne dă mare bătaie de cap. Nu se lasă însușită dincolo de insistența noastră. Și nu e numai cazul nostru. Cu oricare părinte am discutat-exact aceeași problemă. Alfabetul, gramatica slavonă pentru generația de azi, vorbitoare de română, sunt complicate. Oricât de mult le-ai explica că e bine să cunoști mai multe limbi străine, că în Moldova fără rusă nu te descurci în totalitate, ei îți aduc contraargumente, refuză și învață cu ritmul unui melc.
Pe de altă parte mă gândesc - chiar e necesară aprecierea cu note a acestui obiect? Oare nu e mai corect ca o limbă străină să fie învățată din dorință sau necesitate, nu prin impunere?
Joi
Azi am primit mesaj de la dirigintă despre felul în care se va desfășura învățământul în noul an școlar. Câteva informații m-au nedumerit. Mai întâi, cel cu careul. Cum, Doamne, să ții grămăjoară peste 1500 de oameni pe timp de pandemie, în condițiile în care se atestă o creștere semnificativă a numărului de cazuri de COVID, plus că noi suntem campioni la nerespectarea regulilor? Mă întreb, de ce Ministerul Educației sau Direcția de resort nu ia măsuri? Până la urmă avem niște restricții cu privire la evenimentele publice.
Procentul vaccinaților în rândul cadrelor didactice e mic, ceea ce mă îngrijorează…
O altă noutate a fost că procentul vaccinaților în rândul cadrelor didactice e mic, ceea ce mă îngrijorează când e vorba de nivel gimnazial sau liceal, mai ales că Delta atacă urât și pe cei vaccinați, darămite pe ceilalți. Mă bucurasem, să aflu în una din zile că personalul, care e mereu în interacțiune cu oamenii (medici, profesori, șoferi, taxatori etc.) va fi obligat să se imunizeze. Mă întristez să văd o altă realitate. Mi-i frică să dau copilul la școală.
Vineri
Ce mai săptămână tumultoasă emoțional! Cel mic are o criză că toți prietenii lui sunt plecați și nu are cu cine să se joace. Mereu când are o tristețe, o alimentează cu dorul de taică-său. Se ajunge și la lacrimi, iar după o vorbă dirijată începe a înșirui toate activitățile, ce le vor face împreună.
Fata face o sinuzită urâtă din cauza climatizoarelor. Și pentru că Dumnezeu e alături ne trimite o veste bună - va participa la Campionatul național de gimnastică - prima evoluare de profil. Dacă mai adăugăm și includerea în concertul dedicat zilei Liceului cu câteva interpretări la pian, atunci ne mobilizăm ușor la însănătoșire grabnică.
Pe plan profesional cititorii mei parcă s-au înțeles să mă răsplătească cu aprecieri: mesaje de mulțumire, o discuție pe seama unei rubrici, o exaltare la auzul numelui meu, urmată de mărturisirea că-mi citește articolele. Da, mă simt utilă, deci fericită - oamenii mă citesc, oameni CITESC!
E minunat să ai parte de emoții pozitive!