Duminică au fost confirmate încă 11 cazuri noi de COVID-19 în R. Moldova

Încă 11 cazuri noi de COVID-19, au fost confirmate duminică în R. Moldova, ridicând numărul total la 23, a declarat ministra sănătății Viorica Dumbrăveanu, după ședința Centrului unic de comandă din cursul după amiezii. Trei dintre cazurile noi sunt de import, dar opt sunt cazuri cu transmitere locală. Ministra a mai spus la o conferință de presă că s-a înregistrat primul caz de contaminare a unui copil, care a luat infecția de la mama sa revenită din Italia. Trei persoane sunt pe cale de a se vindeca, urmând să li se facă noi teste, luni, pentru externarea din spital, a declarat la aceeași conferință de presă președintele Igor Dodon. El a spus că autoritățile sunt gata să facă față situației, iar singura problemă majoră în controlul epidemiei este, la această etapă, “iresponsabilitatea cetățenilor”. Dodon a avertizat că poliția va spori de luni controalele pentru a-i depista pe cei care se eschivează de la respectarea măsurilor antiepidemice, aceste persoane fiind pasibile de pedepse recent înăsprite.