Într-o declarație comună cu Emmanuel Macron și Olaf Scholz, publicată luni, prim-ministrul laburist britanic a cerut Iranului și aliaților săi să nu „pericliteze oportunitatea de a conveni un armistițiu și eliberarea ostaticilor” în Gaza.
Starmer a vorbit cu liderii din Orientul Mijlociu săptămâna trecută: la telefon cu președintele Egiptului, Abdel-Fattah al-Sissi, și la biroul său din Downing Street nr. 10 cu Sultanul Haitham bin Tariq al Omanului.
Declarația europeană vine după un mesaj similar transmis de președintele SUA, Joe Biden, președintelui al-Sissi și Emirului Tamim bin Hamad Al Thani al Qatarului. Ei au susținut un plan în trei etape, în care se cere Israelului să își retragă trupele din Gaza, mișcării Hamas să returneze ostaticii familiilor, în timp ce se va desfășura distribuirea „sigură și eficientă” a ajutorului umanitar.
- Te-ar putea interesa și: Netanyahu anunță că un armistițiu în Gaza ar putea „prinde contur”
„Noi, liderii Franței, Germaniei și Regatului Unit, salutăm munca neobosită a partenerilor noștri din Qatar, Egipt și Statele Unite pentru un acord privind un armistițiu și eliberarea ostaticilor”, au scris Starmer, Macron și Scholz.
„Nu mai este permisă nicio întârziere. Am lucrat cu toate părțile pentru a preveni escaladarea și nu vom precupeți niciun efort pentru a reduce tensiunile și găsi o cale către stabilitate”, se mai arată în mesajul „în trei”.
„În acest context, în mod special facem apel la Iran și aliații săi să se abțină de la atacuri care ar escalada și mai mult tensiunile regionale și ar periclita oportunitatea de a conveni un armistițiu și eliberarea ostaticilor”, mai spun liderii vest-europeni. „Nici o țară sau națiune nu are de câștigat dintr-o escaladare suplimentară în Orientul Mijlociu.”
Liderii SUA, Egiptului și Qatarului au scris în declarația lor de joi: „Nu mai este timp de pierdut și nu există nicio scuză din partea niciunei părți pentru amânări.”
Ei au cerut „ambelor părți” din conflictul din Gaza să se alăture discuțiilor de la Cairo sau Doha pe 15 august, adăugând: „Ca mediatori, dacă este necesar, suntem pregătiți să prezentăm o propunere finală de compromis care să rezolve problemele rămase (...) într-un mod care să răspundă așteptărilor tuturor părților.”
Pe 7 octombrie anul trecut, Hamas, organizație considerată teroristă inclusiv de Statele Unite și Uniunea Europeană, a străpuns apărarea din sudul Israelului, ucigând aproximativ 1.200 de persoane și luând 251 de ostatici.
Numărul palestinienilor uciși în bombardamentele israeliene, de atunci, este estimat de autoritățile medicale din Gaza la 40.000.
Militanții Hezbollah susținuți de Iran, cu baza în Liban, s-au atacat reciproc cu rachete cu Israelul în ultimele săptămâni, iar forțele israeliene l-au asasinat pe Ismail Haniyeh, liderul politic Hamas, la Teheran, la sfârșitul lunii iulie.
Cel puțin 80 de persoane au murit sâmbătă când un atac aerian israelian a lovit o școală transformată în adăpost în Gaza City, potrivit autorităților palestiniene de sănătate.
Israelul a susținut că a lovit un centru de comandă Hamas în acel loc, dar militanții neagă această informație. (MȚ)
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te