Alegeri: partide noi, fețe vechi

În Moldova, există partide multe și diferite. În pofida diminuării „bazei electorale” și a depopulării țării, continuă să apară noi și noi proiecte politice, sunt create noi coaliții, apar noi asociații etc. De ce ar avea nevoie Moldova de tocmai de cincizeci de partide? De ce regăsim adesea în formațiunile noi - fețe „vechi”? Iată câteva din întrebările pe care le discutăm astăzi cu invitatul nostru, analistul politic, directorul executiv ADEPT, Igor Boțan.

Выборы: новые партии и старые лица

Ivan Sveatcenko: Bună ziua, dle Boțan!

Igor Boțan: ​Bună ziua!

Ivan Sveatcenko: Pentru început, să urmărim o scurtă trecere în revistă a coalițiilor politice din Republica Moldova.

Краткая история партийных союзов и коалиций в Молдове

Ivan Sveatcenko: Voi începe, citându-l pe dl Alexandru Tănase. Dumnealui consideră că în Republica Moldova nu există de facto niciun proiect politic nou, iar toate noile formațiuni le copie pe cele vechi. Astfel, socialiștii de azi sunt aceiași agrarieni de ieri, iar „Rândunica” de altădată a luat azi alura Maiei Sandu. Ce credeți dvs.?

Igor Boțan: Cred că trebuie să respectăm opinia tuturor, dar că, în cazul dat, dl. Tănase nu are neapărat dreptate. Deoarece „agrarienii” nu sunt altcineva decât foștii nomenclaturiști agrari din URSS. Eu cred că, după 30 de ani, noi am reușit, în sfârșit, să scăpăm de acea nomenclatură, de clasă politică aflată la conducere în perioada sovietică.

La ora actuală, avem așa-zisele „partide de stânga” sau cel puțin partide care pretind că sunt de stânga (iar la acest capitol putem vorbi mult și bine). În ce o privește pe Maia Sandu, este vorba de un proiect politic nou prin excelență și nu știu ce legătură ar avea acesta cu proiectul lui Lucinschi.

Cu toate acestea, trebuie să respectăm opiniile exprimate și trebuie să ținem cont de faptul că există o situație concretă pe care partidele politice din Republica Moldova și-ar dori s-o însușească pentru a se strecura cumva în trend-ul zilei. Ș-apoi, aș spune că acele formațiuni care s-au asociat cu partide din străinătate au scopul clar de a prelua experiența politică de nivel internațional pe care aceste formațiuni o au, cum e cazul Internaționalei Socialiste sau Conservatorismului European, sau a Liberalilor, Verzilor etc. Așadar, vorbim despre tendințe noi prin definiție și cred că e un lucru foarte util pentru Republica Moldova, deoarece Moldova este o țară mică, exact ca în acea metaforă: „o insulă între două plăci tectonice oscilante”.​

Igor Boțan, Ivan Sveatcenko

Astfel, ca să se protejeze cumva, trebuie să aleagă una dintre cele două platforme și să adere la aceasta. Asta și încearcă să facă, din câte înțeleg, partidele noastre de dreapta, „pro-europene”, pe de o parte. Pe de altă parte, avem aceste formațiuni de stânga, „pro-eurasiatice”, care fac exact același lucru, doar că invers.

Începând cu 2016, pe scena politică din Republica Moldova a apărut un fenomen, fenomenul „unionist”, grație Partidului Național Liberal din Republica Moldova a apărut această nouă orientare către unionism, unirea Republica Moldova cu România. Din acest punct de vedere, cel a evoluțiilor partidelor, sunt mai multe aspecte curioase în viața noastră politică.

Ivan Sveatcenko: I-am întrebat pe concetățenii noștri cât de mult îi interesează sau nu noile coaliții politice din Republica Moldova și iată ce ne-au răspuns.

Избиратели и новые политические проекты

Ivan Sveatcenko: Dvs. spuneți că avem mai multe noutăți pe scena politică de la noi. Care ar fi cele mai importante?

Igor Boțan: Din câte vedem, cetățenii și-au arătat interesul pentru blocul comunist-socialist.

Ivan Sveatcenko: Neașteptat!

Igor Boțan: Așa este.

Ivan Sveatcenko: Parcă nu demult turnau zoi unii peste alții, iar acum au decis, iată, să se coalizeze.

Igor Boțan:​ Da, da. Dl Dodon a decis să preia modelul „fiului rătăcitor”, care s-a desprins de familie, iar după o pauză de zece ani a decis să revină la „tatăl-fondator”. Vladimir Nikolaevici l-a acceptat pe fiul rătăcitor, l-a iertat, l-a luat sub aripa, explicând asta prin faptul că „patria ne este în pericol”, respectiv, toți cei care susțin ideea statalității moldovenești trebuie să se reunească împotriva „intrigilor” Occidentului etc.

Acesta fenomen prezintă interes și datorită faptului că socialiștii au decis să-și schimbe doctrina politică, așa încât ei nu mai reprezintă un partid de stângă, ci unul dreaptă. Cred că ei imită într-o anumită măsură discursul politic al partidului „Edinaia Rossia” [Rusia Unită], care este o formațiune conservator-socială și socialiștii din Republica Moldova au decis, la ultimul lor congres, să adere la aripa conservatoare, deși conform tipologiei partidelor politice acesta este, evident, un partid de dreapta.

Partidul Comuniștilor a lui Vladimir Voronin pretinde că este un partid marxist, fapt care este absolut uimitor, întrucât încă mai ținem bine minte cum în 2007, în aprilie, Voronin anunța revoluție liberală în Republica Moldova. El a propus ca țară să meargă pe calea dezvoltării de tip sud-american, într-un fel, după tiparele economistului Hernando de Soto. Curios, nu-i așa? Cred că și ascultătorii postului dvs. de radio sunt curioși să afle cum de a fost posibil să aduni într-un singur bloc partidul care pretinde că este o formațiune marxistă, un partid revoluționar, și un partid pur burghez. Ba mai mult. O formațiune clericală, care clericală, care pledează pentru introducerea în constituția țării un articol aparte cu privire la rolul bisericii ortodoxe în Republica Moldova. Din acest punct de vedere, cazul este unul foarte interesant. Sunt convins că și concetățenii noștri se află în așteptarea dezbaterilor și sunt curioși să afle cum e posibil să înhami în același ham și căprioara, și iapa cea bătrână. Asemenea lucruri curioase au loc.

În ce-i privește pe unioniști, este și acesta un proiect nou, am mai vorbit despre acesta. El și-a arătat deja forța politică și a făcut-o la modul deschis. Căci până nu demult existau doar suspiciuni cu privire la faptul că ar exista anumite partide care s-ar pronunța pentru unirea Republica Moldova cu România, dar ar face-o într-un mod ascuns. Dar iată că, după anul 2009, Partidul Național Liberal din Republica Moldova a reușit să obțină în instanță acest drept pentru partidele politice din Republica Moldova, precum că, în baza art. 142 din Constituție, acestea pot să-și exprime...

Ivan Sveatcenko: Vitalia Pavlicenco vs. Voronin.

Igor Boțan: Exact. Iată că le-ați amintit ascultătorilor noștri despre acest caz. De atunci, în baza art. 142 din Constituție, partidele politice din Republica Moldova pot promova, pe cale pașnică, această idee. Aici, există însă un alt aspect foarte curios. Și anume, faptul că cetățenii noștri, cei care sunt de acord, în principiu, să voteze în cadrul referendumului pentru unirea Republica Moldova cu România, se împart în două categorii.

Din prima categorie fac parte așa-zișii „unioniști în suflet”, care, din punct de vedere istoric, etnic, cultural etc., se consideră români. „Suntem români și punct, spun ei. Este o greșeală istorică și aceasta trebuie corectată - trebuie să ne reunim”. Și din câte îmi pot da seama aceștia „unioniști în suflet” alcătuiesc cca 15% din electorat.

În ultimul timp, au apărut însă și acei „unioniști sociali”, după cum le spun eu. Aceștia recunosc faptul că în România treburile merg mult mai bine. România și-a rezolvat problemele strategice, țara devenind membru NATO și UE. În această țară, pensiile și salariile sunt de câteva ori mai mari etc. De ce să nu unim atunci, dacă tot politicienii de la noi nu fac decât să fure, sunt inclinați spre hoție, iar cu așa oameni n-ai cum construi nimic bun, căci tinerii, cu ambițioși și educație bună continuă să plece peste hotare...

Ivan Sveatcenko: Nu avem ce pierde...

Igor Boțan: Da. Respectiv, spun ei, dacă s-ar putea organiza un referendum, atunci, probabil, ar opta pentru unire. Adunați la un loc, aceste [două tabere de] unioniști alcătuiesc cam 40% din electorat, potrivit sociologilor. Așadar, vorbim despre o putere impresionantă.

Dacă însă ne referim la partidele proeuropene, aici, sunt de acord, nu prea avem nimic nou. Republica Moldova, datorită lui Vladimir Voronin, și-a început parcursul european în noiembrie 2002, când Voronin a semnat decretul cu privire la integrarea europeană a țării. Apoi, guvernul a semnat planul de acțiuni Republica Moldova - UE, pentru a grăbi implementarea Acordului de colaborare cu UE. După care, la indicațiile lui Voronin, Republica Moldova devine membru Parteneriatului Estic, acord de asociere pe care l-a încheiat cu Uniunea Europeană. Deja în 2014, partidele proeuropene semnează Acordul de Asociere Republica Moldova–Uniunea Europeană. Așadar, cel puțin până aici, totul pare clar.

Există un acord de asociere care ține Republica Moldova la distanță și care spune că UE este gata să se împartă cu tot ce are, cu excepția instituțiilor. Altfel spus, cel puțin deocamdată, integrarea în UE este nu ne paște, dar cât ține integrare economică - poftiți: deschidem piețele și aducem Republica Moldova la nivelul de dezvoltare al UE, în ce priește comerțul, drepturile omului, instituțiile politice, libertăți etc.

Ivan Sveatcenko: Păi, iese cumva cam „cu scârț”.

Igor Boțan: Da. În cazul nostru, din păcate, lucrurile se aranjează cam prost, pentru că, știm cu toții, în 2010, a avut loc conferința de la Bruxelles, când UE i-a propus Moldovei susținerea sa considerabilă pentru a putea transforma țara noastră într-un soi de model demn de urmat pentru state ca Ucraina, Belarus sau țările Caucazul de Sud. Dar iată că are loc „furtul miliardului” și toată această strategie ajunge exact la coșul de gunoi.

Vedem, așadar, că UE își schimbă atitudinea față de Republica Moldova. Uniunea Europeană spune că este de acord să ne vină în ajutor, dacă noi înșine suntem gata să ne venim în ajutor, dar că toată această susținere va fi una condiționată. Altfel spus, dacă vom face asta și cealaltă, și vom prezenta raportul, atunci vom fi recompensați cu granturi, programe target etc. Acest lucru poate părea... n-aș spune umilitor, căci după furtul miliardului este o strategie absolut corectă...

Ivan Sveatcenko: Rău faci, rău culegi... și numai nu bani.

Igor Boțan: Da, da. Dar zarurile au fost deja aruncate, iar vreo alternativă la o colaborare similară cu UE, cu părere de rău, nu există. Căci între 40-50% din cetățenii țării noastre își doresc, în principiu, ca Moldova să adere la Uniunea Economică Eurasiatică. Respectiv, există acest bloc al socialiștilor și comuniștilor care spun - oarecum voalat, căci nu o mai zic la modul direct: „Înainte ne pronunțam în favoarea anulării acordului cu UE. Acum, s-a dovedit că volumul total al schimburilor comerciale cu Uniunea Europeană constituie cca 65-70%, lucru foarte util pentru țară. Noi ne dorim totuși ca acest acord să fie cumva revăzut...”

Altfel spus, ei nu mai declară sus și tare, cum au făcut-o până acum, că pledează pentru renunțarea la acord. Ei nu spun direct nici că vor să ca Republica Moldova să adere la Uniunea Economică Eurasiatică. Și asta pentru că nu poți fi parte a Uniunii Vamale din cadrul Uniunii Economice și în același timp să ai relații economice libere cu EU, este clar. Poți avea statut de nivel doi de cooperare cu UE, comerț liber și comerț liber Uniunea Economică Eurasiatică, dar aici apar anumite probleme.

Începând cu 2013, Federația Rusă a impus un embargo și acum relațiile noastre comerciale cu Federația Rusă depind de relațiile personale ale politicienilor noștri cu Vladimir Vladimirovici Putin și acest lucru este, cel puțin, ciudat, nu-i așa?

Ivan Sveatcenko: Dle Boțan, se vorbește despre fapt că acea uniune dintre comuniști și socialiști a avut loc drept urmare a unui „genunchi din spate”, dat de Kremlin.

Igor Boțan: Pot fi de acord cu asta. Dacă citim presa, presa de partid, găsim pe site-ul PCRM un articol unde autorul - îmi scapă acum numele - scrie că această uniune PCRM-PSRM a fost făcută cu binecuvântarea Kremlinului. Coalizarea așa-ziselor partide de stânga - am mai vorbit despre asta - ar fi putut contribui la victoria forțelor pro-ruse, pro-eurasiatice în Republica Moldova. Aici sunt probleme mari. Totuși, ei au decis să încerce și iată au creat acest bloc.

Trebuie să recunoaștem, ei au anumite șanse să obțină victoria, dacă aripa de dreapta, pro-europenii și unioniștii, va rămâne dispersată. Nu știm deocamdată cum se vor comporta alegătorii, pentru că în timpul alegerilor prezidențiale, alegatorii au votat conform „Votului util”: „Există partide simpatice, dar există un lider printre aceste partide, de aceeași orientare, așa că de ce risipim voturile, mai bine să votăm pentru un anume partid ca să învingem în alegeri”.

Nu știm cum se vor comporta de această dată cetățenii. Dar trebuie să recunoaștem că blocul Dodon-Voronin își propune anume să creeze iluzia precum că există un anumit partid puternic, care, dacă va fi susținut de electoratul pro-eurasiatic, are șanse să câștige. Cam așa stau lucrurile.

Ivan Sveatcenko: Partidul Acțiune și Solidaritate merge de unul singur în alegeri, fără foștii săi parteneri din Blocul ACUM. Ce șanse are această formațiune să obțină o majoritate parlamentară și cum credeți ce pericole presupune acest monopol? Căci am văzut ce s-a întâmplat în 2001, pe 25 februarie.

Igor Boțan: Cred că decizia de a participa de sine stătător la alegeri a fost o greșeală. Era necesar, cel puțin, să fie convocată o masă rotundă, pentru a discuta cu potențialii parteneri crearea unui puternic bloc pro-european, pentru că acest lucru este bine primit de cetățeni, care sunt convinși că vectorul european este pentru țară direcția cea mai fericită.

Pentru un parcurs european însă ar fi fost de dorit ca partidul care susține acest vector cel puțin să discute cu ceilalți. Ne amintim acum că a fost și cel de-a patra cale propusă de dl Plahotniuc. Dar dl Plahotniuc a recurs chiar el personal la această cale și a șters-o, după cum știm, din Republica Moldova, împreună cu Șor.

PAS, din câte înțeleg eu, a mizat pe faptul că liderul partidului a reușit să învingă în alegerile prezidențiale. Nu a trecut atât de mult timp de la această victorie. Așadar, ei au contat pe faptul că victoria liderului lor este un avans dat formațiunii lor, care va reuși să repete victoria liderului său, fără să facă coaliții.

Aici se ascund însă multe, multe pericole, pentru că s-a descoperit că în PAS există mulți tineri foarte bine școliți, dar, în schimb, lipsiți de experiență. Respectiv, aceștia fac tot soiul de greșeli. Repet. E vorba despre niște oameni respectați, tineri bine educați, dar care nu au experiența necesară.

Eu cred că a fost o greșeală despărțirea de Platforma DA, pentru că Platforma DA este tocmai forța care a ridicat acel val de proteste de după furtul miliardului și cel care a creat un anume trend pe care dna Maia Sandu, grație capacităților sale intelectuale, a reușit să-l stăpânească. În timp ce dl Andrei Năstase nu a făcut decât să devină țintă a atacurilor propagandistice ale lui Plahotniuc. Altfel spus, din punctul meu de vedere, ar fi fost mult mai corect dacă partidele proeuropene și-ar fi unit forțele, cel puțin, în jurul unei mese rotunde, încercând să găsească un numitor comun, o formulă de colaborare și abia după asta, după discuții, dezbateri, s-ar fi putut adresa cetățenilor, ca să le explice ce și cum, dacă au reușit sau nu să creeze o alianță. Ceea ce vedem însă este un partid - ca să nu recurg la termeni foarte tari - un partid cam prezumțios, ca să zicem așa, evitând exprimări mai tranșante.

Cu toate acestea, potrivit sondajelor partidul are cel mai înalt rating. Iar din câte știm, sondajele de opinie se fac fără posibilitatea participării electoratului din diasporă. Diaspora ne-a arătat însă că votează cu partidele pro-europene cam în proporție de 80%. Printre aceste 80% poate exista o anumită segmentare, întrucât unioniștii speră și ei să obțină voturi din diasporă. Altfel spus, avem destule necunoscute în actuala campanie.

Ivan Sveatcenko: Să vorbim puțin și despre moștenirea lăsată de dl Plahotniuc. Dl Candu și ProMoldova au decis să nu participe deloc la alegeri, iar printre „democrații curățați” nu îl mai regăsim de dl Diacov.

Igor Boțan: Dl Diacov încă în 2009, dacă nu mă înșel, intenționa să devină cetățean de onoare al Republica Moldova.

Știm că, în anii tinereții, Diacov a lucrat jurnalist, apoi a fost ales al poporului. El a spus însă că la bătrânețe va crește căpșuni și se va ocupa de nepoți, îi va alinta etc. Așa s-a întâmplat însă că dl Diacov a reușit să-l atragă pe dl Plahotniuc după cele întâmplate pe 7 aprilie 2009. Respectiv, cariera sa politică s-a mai întins încă pentru 10 ani. Eu consider că dl Diacov a procedat înțelept refuzând să participe la prezenta campanie electorală. Știu însă că mulți vorbesc despre faptul că dl Diacov ar fi avut o intuiție de invidiat, iar acest fapt e pus în legătură cu evaluarea potențialului partidului. După ce formațiunea, din păcate, s-a împărțit în trei fragmente...

Ivan Sveatcenko: Iar dl Filip ce face, visează cu ochii deschiși?

Igor Boțan: Filip, din punctul meu de vedere, este o persoană cu potențial. Este un bun manager, dar el ar trebui să învețe să fie și un politician la fel de „iscusit”, să-i zicem. Va reuși sau nu, nu putem ști. Cert e că, în calitatea sa de manager, Filip merită toată admirația, e adevărat. Așa s-au aranjat lucrurile: Plahotniuc conducea țara, iar Filip în timpul acesta coordona activitatea instituțiilor în stat.

Și, trebuie să recunoaștem, acest lucru i-a reușit destul de bine. O cu totul altă problemă e cea legată de dl Plahotniuc, care a pretins și el că ar fi un manager de excepție, unul care și-a dorit însă să-și aplice talentele anume în domeniul politic.

Ivan Sveatcenko: Dar aici a intervenit dl Nicolae Timofti și i s-au cam închis cărările...

Igor Boțan: Mda... Trebuie să știm însă un lucru. În timpul discuțiilor cu experții străini, aceștia spuneau niște lucruri foarte simple. Spuneau că: „Cetățeni ai Republicii Moldova, aceasta e țara voastră! Dvs. sunteți cei care mergeți la alegeri și cei care aleg clasa politică, și dacă dvs. votați pentru Plahotniuc și el se dovedește a fi atât de abil încât obține accesul la toate pârghiile puterii - și controlul asupra sistemului judecătoresc, și asupra economiei, și asupra fluxurilor financiare – asta e, în mod evident, problema dvs., cetățeni ai Republicii Moldova!”

Dl Plahotniuc însă a făcut o mare greșeală. Eu cred că partenerii noștri occidentali ar fi închis ochii la toate păcatele sale, dacă nu ar fi cazul din 3 iunie 2018, când Andrei Năstase a devenit primar al municipiului Chișinău, iar dl Plahotniuc a decis să-și folosească „talentele” pentru a-l scoate din joc.

Acesta a fost însă punctul non-retur, după care au urmat acele rezoluții ale Parlamentului UE, unde au fost date cele mai dure note cu privire la Republica Moldova și regimul dlui Plahotniuc. Toate acestea s-au încheiat, după cum bine știm, pe 14 iunie 2019, când dl Plahotniuc a întrerupt subit ședința conducerii republicane a partidului și a fost nevoit să dispară. A ieșit pentru un sfert de o oră, pentru ca să nu mai revină deja doi ani. [Ca în versurile acelea] „Îl caută pompierii, poliția...”

Ivan Sveatcenko: N-aș spune că îl caută chiar așa tare.

Igor Boțan: Nu ne rămâne decât să sperăm că da.

Ivan Sveatcenko: Dle Boțan, foarte pe scurt [vă rog să ne răspundeți]: Congresul Civic și dl Tkaciuk le sunt concurenți socialiștilor și comuniștilor sau nu reprezintă decât un fel de „primi pași în politică” ai unui specialist cu experiență?

Igor Boțan: Eu cred că e vorba despre singura formațiune de stânga din țară ai cărei lideri înțeleg cu adevărat despre ce vorbesc.

Ivan Sveatcenko: Cel puțin unul din ei.

Igor Boțan: Cred că oamenii care formează nucleul acestui partid sunt persoane cu educație foarte bună și, lucru surprinzător pentru Republica Moldova, sunt persoane oneste, care, în pofida faptului că s-au aflat la putere, nu prea au fost prinși cu mașinații. E foarte plăcut să constați că în Republica Moldova mai există oameni care își pot clar exprima ideile politice, îi asculți cu plăcere atunci când vorbesc - căci este cu adevărat interesant să auzi cum spun că Republica Moldova trebuie să investească în capital uman, acesta fiind factorul care poate contribui la depășirea problemei înstrăinării oamenilor de putere, producție etc.

Pot spune că dacă toate formațiunile politice ar fi avut un nivel similar de înțelegere a doctrinelor pe care îl reprezintă, ar fi fost plăcut, probabil, să discuți probleme cu politicienii. Le sunt aceștia concurenți comuniștilor și socialiștilor? Într-o anume măsură, da. Multe depind acum de faptul cum vor reuși ei să se impună în timpul rămas până alegeri - cele mai puțin de 40 de zile. În cazul în care vor fi organizate dezbateri, aș fi foarte curios să urmăresc dezbaterile dintre Tkaciuk și Igor Dodon.

Ivan Sveatcenko: Așa dezbateri n-o să fie!

Igor Boțan: Dacă nu vor fi, atunci, da, nivelul de scepticism crește. Căci cum altfel îi poți convinge pe cetățeni să-ți dea votul? Trebuie să te întâlnești cu ei, iar acest lucru nu are loc. Trebuie să ai o audiență ca să poți aprecia la modul real care e nivelul tău de pregătire. Din păcate însă... aici sunt de acord cu dvs.

Ivan Sveatcenko: Mariana Durleșteanu s-a pomenit în mod neașteptat în compania lui Nicolae Alexei, în Partidul Legii și Dreptății. La ce-i va servi asta?

Igor Boțan: Eu pledez pentru faptul ca partidele politice, dacă ele s-au înscris în campanie, să se manifeste cumva, să participe la [procesul de] alegeri. În ce o privește pe Mariana Durleșteanu, știm cu toții că este o persoană competentă în domeniul finanțelor. În calitate de politiciană însă, nu o cunoaștem practic deloc. Va fi interesant. Dar, din câte îmi pot da seama, în situația care s-a creat, va fi extraordinar de greu să-i convingi pe cetățeni precum că un bun expert în finanțe este la fel de bun și în postura de politician. Să-i urăm succes dnei Durleșteanu.

Ivan Sveatcenko: Renato Usatîi, politicianul-locomotivă, care reprezintă de facto tot partidul?

Igor Boțan: Știm foarte bine, atât timp cât a lipsit Renato Gheoghevici, lucrurile nu au mers tocmai strălucit în partid. Asta deși și aici există oameni bine pregătiți, buni vorbitori etc. Adevărul e că Renato Gheoghevici este o persoană foarte talentată, dacă ne referim la talentul său de a vorbi cu cetățenii de rând, pe limba lor, atrăgându-le simpatia - este un talent al său, evident. Și mai este ceva. Usatîi este o persoană foarte veselă, capabil să-i facă pe oameni să zâmbească în aceste zile triste, iar acest fapt îi atrage simpatia electoratului.

Cel puțin, el a demonstrat, și nu o singură dată, că poate fi o „persoană foarte simpatică”, care știe să capteze atenția. Evident, metodele la care recurge sunt foarte specifice. Pentru Republica Moldova toate aceste cadouri, ajutoare, etc.

Deși, la drept vorbind, asta nu ar trebui făcut, dacă ar fi să ne bazăm pe litera legii. Deși, dacă rețeaua de magazine sociale i-a permis dlui Șor…

Ivan Sveatcenko: Păi, de ce nu le-ar fi permis altora?

Igor Boțan: Da, dar aici e vorba de deficiențe ale legislației noastre. În Marea Britanie, de exemplu, partidele sunt puse în postura de a „vinde iluzii”, să „promoveze idei” și nicidecum nu să se ocupe de caritate sau rezolvarea unor probleme concrete - cum ar fi să schimbe becuri sau să repare drumuri etc.

Ivan Sveatcenko: Nu prea ne-a mai rămas timp la dispoziție. În încheierea aceste discuții, aș vrea să vă întreb pe dvs., dar și pe ascultătorii noștri, pe cine din politicieni i-ar trimite la pensie? Le-am adresat această întrebare concetățenilor noștri, în cadrul unui vox populi realizat pe străzile capitalei.

Кому из молдавских политиков пора завершить политическую карьеру?

Ivan Sveatcenko: Așadar, vorbim despre pensii. Cine se poate aștepta la pensie, iar cine se poate considera un „cadavru politic”?

Igor Boțan: Cetățenii Republica Moldova sunt persoane destul de delicate, din câte știu eu. Ei sunt obișnuiți să-i privească pe politicieni ca pe niște binefăcători declarați. Iată de ce cred e puțin probabil să trimită la modul direct pe cineva la pensie. Prin comportamentul lor electoral însă, ei oricum vor face acest lucru. Așa încât mulți dintre cei care s-au înscris în această campanie electorală vor rămâne pe dinafară. Și cred că e un lucru foarte just. Din câte știm din statistici, nu s-a mai întâmplat ca în Parlament să treacă mai mult de cinci partide politice sau cel mult șase, dacă nu greșesc. Actualmente, s-au înscris sau au depus cerere de înscriere 17 formațiuni.

Așadar, cu siguranță, lista celor care nu vor găsi „loc în barcă” va foarte lungă. Nu-i nimic. Vor mai încerca o dată, data viitoare. Asta dacă nu vor decide să se pensioneze, după cum v-ați exprimat dvs..

Ivan Sveatcenko: Vă mulțumim mult!

Să vorbești despre coalițiile dintre formațiuni în ajunul alegerilor este un lucru cât se poate de util. Lucrurile cele mai interesante se vor întâmplă însă deja după procesul de votare, atunci când va fi formată coaliția de guvernare. Scrieți-ne opiniile și comentariile dvs. pe pagina noastră de Facebook. La rândul nostru, vom continua discuțiile dedicate problemelor noastre comune. Pe curând!