Pentru Vasile Vulpe, un pensionar de 87 de ani din satul Budăi, r. Telenești, adusul fânului de pe deal este una din principalele munci care trebuiesc făcute vara. Este și una din puținele ocazii pe an când își scoate la drum GAZ-ul „moștenit” din perioada sovietică. Până la pensionare, a lucrat brigadier în brigada de tractoare din sat, mașinile fiind și acum una din pasiunile lui.
Grișa îl mai ajută pe Moș Vasile la muncile agricole, contra plată. Când merg pe deal, neapărat aduc și apă de la izvorul din apropiere, pentru că apa este mai bună și mai rece decât cea de acasă. Grișa spune că știe toate izvoarele de pe dealurile satului.
În acest an, în premieră, a adunat fânul cu ajutorul unui tractoraș specializat. De vreo trei ani, oamenii din satele megieșe beneficiază de acest serviciu. Moș Vasile se aștepta să plătească mult mai scump. Costă șase lei un balot de fân, doar adunatul și presarea acestuia. De pe 20 de ari a adunat 42 de baloturi, fân care, alternat cu alte furaje, îi va ajunge s-o hrăneasca pe văcuța Dumănica până spre primăvară.
Mihai este vecin cu Vasile Vulpe și cu gospodăria din sat, și cu terenul închiriat pentru fân. De curând, și-a cumpărat cea de-a treia vacă. Dacă în urmă cu câțiva ani în Budăi erau câteva sute de vaci, acum nici 30 nu sunt. Pentru Mihai această situație este o bună oportunitate de afacere, vinde produsele lactate de la cele trei animale sătenilor.
Soția lui Vasile Vulpe, Elena, a lucrat întreaga viață, inclusiv după pensionare, învățătoare la școala din sat. Uneori se gândește că lipsa vacii le-ar ușura un pic viața, dar nu-și imaginează nici unul, nici celălalt cum să trăiască fără o Dumănică în grajd și fără o cană de lapte pe masă. De când se țin minte au avut vacă la casă, chiar și la începutul anilor 80, când în sat erau doar vreo trei bovine.