Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețele. Aflați dimineața la Europa Liberă.
Știrile presei moldovene
- Regimul separatist de la Tiraspol a condamnat la închisoare prima persoană pentru că a criticat deschis războiul din Ucraina, anunță Promo-LEX, asociație care se ocupă de monitorizarea drepturilor omului. Activistul civic Victor Pleșcanov, în vârstă de 58 de ani, din regiunea transnistreană, care, în timp ce se afla într-un magazin de țesături, a declarat că va arbora drapelul Ucrainei pe balcon și ar fi insultat așa-zisul minister al securității de stat de la Tiraspol, scrie Agora.md. Acesta a fost mai întâi reținut, apoi condamnat de „judecătoria” de la Tiraspol la trei ani și două luni de închisoare pentru „incitare la extremism” și va trebui să-și ispășească pedeapsa într-o închisoare de tip deschis.
- Trupele ruse de ocupație din regiunea transnistreană a Republicii Moldova au desfășurat exerciții în cadrul cărora militarii au învățat cum să acționeze în cazul unui atac cu radiații, chimic sau biologic”, titrează TVR Moldova. Despre exercițiile la care au participat militarii din Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR) a anunțat ministerul rus al Apărării, care precizează că acțiunile ar fi fost planificate, iar în timpul antrenamentului militarii au „operat în condițiile utilizării armelor de distrugere în masă de către inamic”. Nici autoritățile constituționale de la Chișinău, nici regimul de la Tiraspol nu au comentat aceste exerciții, însă săptămână trecută, negociatorul-șef de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, s-a arătat indignat că militarii Republicii Moldova au participat împreună cu militari din Statele Unite și România la exercițiul militar „Scutul de foc”, care se desfășoară din 2016.
- Soluție de rezervă în situație de urgență: Guvernul Republicii Moldova a aprobat crearea stocurilor de gaze naturale, pentru a asigura țara cu gaze naturale în situație de urgență, notează Jurnal.md. De crearea și menținerea stocurilor de securitate de gaze naturale se va ocupa compania „Energocom”. Gazele naturale din aceste stocuri vor fi utilizate doar în baza deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale. Pentru a garanta securitatea energetică a Republicii Moldova, „Energocom” a achiziționat gaze naturale în volum de 39,5 mil. de m3.
- „Ilan Șor este la un pas să-și piardă imperiul duty-free”, scrie Anticorupție.md, cu referire la un proiect de lege care propune anularea regimului duty-free pe teritoriul Republicii Moldova. Licența pentru compania care gestionează acest tip de magazine va expira în decembrie și de atunci ar trebui să fie ultima zi de activitate a acestora. Jurnaliștii subliniază că, deși liderul Partidului Șor, Ilan Șor, a vândut compania care se ocupa de duty free-uri unui grup de asociați, oamenii legii cred în continuare că în spatele afacerii se află deputatul fugar. Potrivit inițiativei legislative, magazinele duty free nu vor fi interzise, ci vor fi amplasate în zone speciale și vor achita taxe ca oricare alt antreprenor, fără a avea parte de scutiri fiscale.
Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore
- Pe Facebook, potrivit aplicației de monitorizare a rețelelor CrowdTangle, este populară știrea de la TV8 despre faptul că Republica Moldova condamnă referendumurile organizate în teritoriile ucrainene ocupate de ruși, calificându-le drept o încălcare flagrantă.
- În aceeași comunitate de pe Facebook se bucură de interes știrea Europei Libere despre armata ucraineană care se apropie de orașul Liman, regiunea Donețk, în continuarea contraofensivei lansată de Kiev, cu posibilitatea ca mii de soldați ruși să fie încercuiți.
- Pe Instagram este populară știrea de la TV8 cu declarația expertului militar ucrainean Aleksandr Korolenko, care afirmă că armele nucleare ale lui Putin sunt vechi și neîntreținute și ar putea exploda chiar în Rusia.