După succesul moțiunii de cenzură, prim-ministrul român Orban spune că guvernul va administra țara mai departe

Ludovic Orban la moțiunea de cenzură

În România, premierul demis, Ludovic Orban, a declarat că țara sa este guvernată, chiar dacă guvernul pe care îl conduce a fost demis, miercuri, prin moțiune de cenzură depusă de Partidul Social Democrat (PSD) de opoziție. În urma votului din parlament, Orban a spus că guvernul său deja interimar va administra țara mai departe, iar „un pilon de stabilitate” rămâne în continuare președintele Klaus Iohannis, reales în noiembrie pentru un al doilea mandat cu o majoritate zdrobitoare. Guvernul minoritar al liderului liberal a căzut după asumarea răspunderii pe un proiect de amendare a legislației electorale. A fost însă o evoluție anticipată de Orban și de președintele Iohannis. Cei doi politicieni aliați au anunțat la începutul anului că vor să provoace alegeri parlamentare anticipate, sperând să consolideze câștigurile electorale de anul trecut și să mai aplice o lovitură PSD-ului.