Educație online: un telefon la trei elevi
Your browser doesn’t support HTML5
Deja a doua săptămână, elevii din R.Moldova învață în regim online, de acasă. Cei mai afectați sunt copiii din familiile sărace, care nu au și nici nu-și permit să procure computere sau acces la internet. De la începutul pandemiei, sistemul educațional din R. Moldova a asigurat computere pentru 9126 de elevi, adică pentru mai puțin de 3%. Gimnaziul din Sinești, Ungheni, unde învață 82 de copii, a primit de la minister 12 laptopuri care sunt date cu împrumut elevilor. Chiar și așa, 16 copii în continuare nu au nici un suport electronic și nici internet.