Egiptul l-a pus în libertate pe ziaristul Mahmoud Hussein de la televiziunea Al-Jazeera, după patru ani de detenție

Egiptul l-a pus în libertate pe ziaristul de la televiziunea Al-Jazeera Mahmoud Hussein, deținut patru ani fără proces, au informat vineri o sursă de securitate egipteană și un grup de monitorizare. Sursa a declarat pentru AFP că Hussein, întemnițat la 23 decembrie 2016, a fost eliberat în seara zilei de 4 februarie. Al-Jazeera, cu sediul în Qatar, nu a confirmat de îndată eliberarea jurnalistului. Hussein, de naționalitate egipteană, a fost reținut la Cairo, unde se întorcea să-și vadă familia, și a fost acuzat de incitare împotriva instituțiilor statului și răspândirea de știri false. Al-Jazeera a spus mereu că Hussein, în vârstă de 54 de ani, a fost deținut în mod ilegal, fără să fie acuzat sau judecat. Știrea eliberării lui vine pe fondul încălzirii relațiilor politice dintre Egipt și Qatar, după tensiuni în care au fost implicate și alte țări arabe.