Elevii claselor a VIII-a și a IX-a, testați de Ministerul Educației

Vor fi testați 486 de elevi de la mai multe instituții învățământ din R. Moldova.

Elevii claselor a VIII-a și a IX-a din 32 de raioane, precum și din municipiile Bălți și Chișinău, susțin teste de evaluare a competențelor. Testele se desfășoară în zilele de 27 și 28 noiembrie și evaluează competențele la limba și literatura română și la matematică.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, vor fi testați 486 de elevi de la mai multe instituții învățământ din R. Moldova. Școlile implicate în procesul de evaluare au posibilitatea să aleagă una dintre cele două discipline sau ambele, dar și clasele care participă la testare - a VIII-a, a IX-a sau ambele.

Directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare (ANCE) spune că lucrările vor fi verificate în Comisiile raionale/municipale de evaluare, constituite prin ordinul direcției raionale/municipale de învățământ.

„Rezultatele acestui exercițiu vor fi transmise Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare (ANCE) pentru efectuarea unei analize a nivelului de aplicare a curriculumului la clasă pe anumite segmente de conținut, iar lucrările scrise ale elevilor sunt returnate instituțiilor de învățământ”, susține Lilia Ivanov, directoarea ANCE.

Evaluările tematice sunt o premieră pentru elevii de gimnaziu. Astfel, autoritățile vor să stabilească care sunt temele la care întâmpină dificultăți elevii și care vor fi predate la meditațiile gratuite oferite de ministerul Educației.

Acestea vor fi organizate în lunile martie, aprilie a câte 30, 40 de ore la matematică sau la altă disciplină selectată de instituțiile de învățământ.

În total, circa 6.000 de copii de clasa IX-a vor beneficia de ore suplimentare la pentru a se pregăti de examenele de absolvire a gimnaziului.

Decizia de a oferi meditațiile pentru elevi a fost luată de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, după ce la examenele de absolvire a gimnaziului de anul trecut cei mai mulți restanțieri, circa o mie, au fost la matematică.

În 2025, examenele naționale de absolvire a gimnaziului se vor desfășura în Centre de examene, asemeni celor de bacalaureat, sub supraveghere video.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te