Potrivit secretarei de stat din domeniul Educației, Valentina Olaru, alimentația se va face contra cost, la prețul prânzurilor pentru elevii claselor primare, I-IV, care, la rândul său, sunt alimentați gratuit din contul bugetului de stat.
„Elevii claselor a V-a - IX-a primesc dreptul de a fi alimentați, dar este vorba despre școlile care au bani și buget în acest scop. De exemplu, rămâneau 5-10 porții, de ce să le arunce la gunoi, mai bine să le vândă elevilor, dar o să se facă legal’’, a spus Valentina Olaru.
Inițiativa autorităților din Educație vine să reglementeze vânzarea prânzurilor în cantinele școlare pentru elevii de gimnaziu. De acum încolo, banii încasați de pe urma vânzărilor vor fi direcționați în bugetul școlii.
Contactată de Europa Liberă, directoarea Liceului „Ștefan Holban” din Cărpineni, raionul Hîncești, Tamara Macari, a spus că salută inițiativa autorităților.
„Sunt părinți care au venit cu această rugăminte de mai multe ori. Sunt copii care merg la ore suplimentare după lecții, cercuri de dans. De ce să stea flămânzi sau să meargă la magazin? Dar nu cred că toți elevii vor dori să mănânce, urmează să stabilim’’, a spus directoarea.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te