Vaccinul împotriva coronavirusului de tip nou ar putea fi aprobat cam într-un an, într-un scenariu optimist, a anticipat joi agenția UE care aprobă medicamentele. „Întrucât elaborarea vaccinului trebuie începută de la zero, putem anticipa într-o perspectivă optimistă (un vaccin) cam într-un an de acum, adică la începutul lui 2021”, a spus Marco Cavalieri, șeful Agenției Europene a Medicamentelor (EMA). El a respins ideea că s-ar putea sări peste faza a treia, ultima, a testării vaccinului, spunând că el trebuie să fie sigur și eficace. EMA are în studiu de asemenea 115 tratamente posibile pentru COVID-19, care a ucis aproape 300.000 de oameni în lumea întreagă. Cavalieri a spus că unele din medicamentele avute în vedere ar putea fi aprobate în Europa încă din vară, dar nu a precizat care.