Reprezentantul special al președintelui în exercițiu al OSCE din partea Suediei pentru procesul de reglementare transnistreană, Thomas Mayr-Harting, a avut programată marți, în cadrul vizitei sale în R. Moldova, o întâlnire cu liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski, după ce în ajun se întâlnise la Chișinău cu liderii R. Moldova. Ce concluzii după această vizită a tras diplomatul?
Your browser doesn’t support HTML5
Evoluțiile în reglementarea diferendului transnistrean au fost modeste, din cauza pandemiei întâi de toate, a afirmat la Chișinău, reprezentantul președinției OSCE.
În al doilea rând, și-au făcut efectul schimbările politice din R. Moldova, a precizat Thomas Mayr-Harting. Oficialul și-a propus să impulsioneze discuțiile privind subiectul transnistrean și a anunțat că va organiza în următoarele săptămâni o vizită la Chișinău a mediatorilor și observatorilor ce fac parte din formatul de negocieri „5+2”. „Sunt necesare noi măsuri de încredere pentru a apropia cele două maluri ale Nistrului”, a precizat oficialul european.
Reprezentantul președinției OSCE s-a referit, între altele, și la apropiatul scrutin anticipat. Așteptatele alegeri au readus în spațiul public problemele legate de votul alegătorilor din stânga Nistrului. În ultimii doi ani, aceștia au participat masiv la vot, iar unii au declarat, inclusiv postului nostru de radio, că au fost plătiți pentru a merge la scrutin. Thomas Mayr-Harting a mai spus că evoluțiile sunt urmărite cu atenție de reprezentanții OSCE:
Am fost îngrijorați de circumstanțele în care s-a desfășurat votul persoanelor de pe malul stâng...
„Peste 300 de mii de cetățeni ai Moldovei locuiesc pe malul stâng și este normal și logic ca aceștia să aibă posibilitatea de a-și folosi dreptul la vot în procesele politice din Moldova. Și nimeni, cred, nu neagă acest drept. Pe de altă parte, am fost îngrijorați de circumstanțele în care s-a desfășurat votul persoanelor de pe malul stâng și cum, într-un anumit sens, a fost coordonat. Evident, OSCE este împotriva oricărei corupții și a cumpărării de voturi. Dar, în același timp, desigur, există o preocupare generală cu privire la libertatea de mișcare între cele două maluri ale Nistrului”.
Thomas Mayr-Harting a precizat că autoritățile electorale ar trebui să caute soluții pentru a combate „votul organizat” și eventuala mituire a alegătorilor, însă acestea nu trebuie să limiteze în niciun fel drepturile cetățenilor din stânga Nistrului.
În cadrul vizitei din aceste zile, reprezentantul președinției OSCE s-a întâlnit și cu liderul transnistrean Vadim Krasnoselski care, între altele, a acuzat Chișinăul că ar da dovadă de reticență în dialog cu Tiraspolul. Spre deosebire de predecesorul său, președinta Maia Sandu evită să se întâlnească cu Krasnoselski. Ea a declarat în repetate rânduri, inclusiv la întâlniri cu mediatori și observatori 5+2 că formatul de negocieri privind reglementarea transnistreană trebuie să devină „o platformă pentru combaterea corupției și contrabandei”.
### Vezi și... ### Ion Leahu: Ori ne lepădăm de amintirea URSS, ori câștigă cei care se țin de trecutAnalistul politic Ion Tăbîrță este de părere că părțile implicate în medierea dialogului dintre Chișinău și Tiraspol au puțin spațiu de manevră pentru a impulsiona discuțiile, mai ales în contextul așteptatelor alegeri.
Dacă vor câștiga forțele de stânga, pro-ruse, atunci putem avea o evoluție doar în sensul dorit de Federația Rusă...
„Dacă vor câștiga forțele de stânga, pro-ruse, atunci putem avea o evoluție doar în sensul dorit de Federația Rusă, desigur, cu un anumit accept al forțelor occidentale. Dacă vom avea o victorie și un guvern al forțelor pro-europene, mai degrabă conflictul va intra într-un anumit stand by pentru că influențele în Federația Rusă sunt încă mari în regiune și la moment o soluționare a conflictului transnistrean fără implicarea și acceptul Rusiei nu poate avea loc.”
Ion Tăbîrță crede că nu trebuie neglijată nici recenta declarație a președintelui rus Vladimir Putin privind intenția Rusiei de a contribui la căutarea „unei soluții juste” pentru problema transnistreană. Declarația a fost făcută la ceremonia de primire a scrisorii de acreditare a noului ambasador moldovean la Moscova, fostul deputat socialist Vladimir Golovatiuc.
Negocierile pot fi influențate și de schimbările din regiune, atrage atenția analistul politic Ion Tăbârță. Faptul că dialogul dintre Kiev și Moscova devine tot mai acid, iar situația din Belarus provoacă îngrijorări în capitalele occidentale, atenția acordată diferendului transnistrean nu are cum să crească.