Guvernul centrist al lui Élisabeth Borne a demisionat cu o zi înainte.
Președintele Emmanuel Macron încearcă astfel să dea un nou impuls celui de-al doilea mandat al său înaintea alegerilor pentru Parlamentul European și a Jocurilor Olimpice de la Paris din această vară.
Președintele francez și guvernul se străduiesc să facă față unui parlament turbulent și care a îngreunat adoptarea legilor sale, de când a pierdut majoritatea absolută, la scurt timp după ce Macron a fost reales anul trecut pentru al doilea mandat, transmite France 24.
Élisabeth Borne a demisionat după un an de crize politice provocate de reformele contestate ale sistemului de pensii, legilor imigrației și integrării.
### Vezi și... ### Macron a promulgat legea care prevede ca vârsta de pensionare să fie 64 de ani în ciuda protestelorLegislația adoptată luna trecută a stârnit controverse chiar și în partidul președintelui Emmanuel Macron, 20 de persoane votând împotrivă și 17 abținându-se. Ministrul Sănătății, Aurélien Rousseau, a demisionat în semn de protest, iar alți membri de stânga ai cabinetului au luat în considerare, de asemenea, posibilitatea de a părăsi guvernul.
Noul prim-ministrul, Gabriel Attal este un om politic de anvergură, cunoscut de francezi ca purtător de cuvânt al guvernului. Cel mai recent, el a condus Ministerul Educației. Acum, la vârsta de 34 de ani, este pe cale să devină cel mai tânăr prim-ministru din istoria recentă a Franței.
Attal este primul prim-ministru francez gay. Partenerul său este europarlamentar francez. El spune că s-a confruntat în viață și cu homofobia, și cu anisemitismul, tatăl lui fiind evreu. „După mamă, sunt ortodox rus” - a mai spus Attal, mai demult.
Attal este foarte popular și are reputația de a fi capabil să discute probleme cu reprezentanți din diferite tabere politice. Comentatorii politici citați de AFP spun că Macron ar putea, de asemenea, să se potrivească cu Attal mai bine decât cu Borne: dinamismul lui Attal și cariera sa fulgerătoare le amintesc observatorilor de președinte. Se așteaptă ca Attal să aducă o schimbare majoră de stil în funcția de prim-ministru după Borne.
„Știu că pot conta pe energia și angajamentul tău”, a scris Macron pe X, adăugând că noul premier va acționa în conformitate cu spiritul de „excelență și îndrăzneală” din 2017.
Anul 2017 este anul în care Macron însuși câștiga primul mandat de președinte. Schimbarea premierului nu duce neapărat la o schimbare a orientării politice, ci mai degrabă va semnala dorința de a depăși reforma pensiilor și a imigrației, pentru a se concentra pe noi priorități.
Expertul constituțional Benjamin Morel a declarat însă pentru AFP că numirea lui Attal semnalează o „strategie foarte ofensivă în vederea alegerilor europene” din iunie. Politologul Bruno Cautres este mai prudent afirmând că Attal „nu va rezolva nici problema majorității, nici principala problemă, care este încotro se îndreaptă mandatul (lui Macron)".
Sondajele de opinie arată că partidul lui Macron este în urma liderului de extremă dreaptă Marine Le Pen cu aproximativ opt până la zece puncte pentru alegerile UE din iunie.