Sâmbătă, 16 decembrie, cetățenii din Republica Moldova au participat sufletește la evenimentul care a atras atenția mass-mediei și a opiniei publice din România și din străinătate: funeraliile Regelui Mihai. A fost un moment de catharsis, de purificare națională, a scris presa, o zi în care larma politică a amuțit, iar românii și-au luat rămas bun de la o istorie alternativă, mai dreaptă și mai bună, în spiritul idealurilor revoluției din Decembrie ’89, pe care o vom comemora în zilele următoare.
Your browser doesn’t support HTML5
Entuziasm la guvern, e așteptat și poporul
Ceremonia funebră, transmisă în direct și preluată și de posturi TV de la Chișinău, de o anvergură și organizare impresionante, cu acea trompetă a soldatului care vestea stingerea în fața Palatului Regal, precum la capătul unei bătălii – și pentru Regele Mihai, se poate spune, sfârșeau toate bătăliile din lunga și zbuciumata sa viață –, prezența reprezentanților a numeroase familii auguste din Europa, cu care se înrudește Casa Regală a României, cântările liturgice bizantine, dorobanții care purtau pe umeri sicriul Regelui, stindardul monarhic așternut pe catafalc ș.cl. ne-au făcut să realizăm, ca într-o străluminare colectivă, că țara asta are un blazon, are un trecut nobiliar, are tradiții și un chip demn de o națiune europeană. Solemnitatea ritualului, emoția colectivă, lacrimile pe care mulți români și mulți basarabeni – după mărturisirea lor – nu și le-au putut stăpâni au avut ecouri de tragedie națională.
Paradoxal, tocmai dispariția fostului suveran – cel care făcea legătura cu România de dinaintea instaurării regimului comunist – a ajutat ideea monarhică să câștige în aceste zile o mare simpatie în România și în Basarabia, dacă nu ca realitate politică (șansele regalității sunt greu de evaluat în acest moment), măcar ca principiu ordonator, ca instanță morală superioară, ca model de onoare și demnitate în serviciul public întruchipat de Regele Mihai, față de care actualii politicieni de la București și de la Chișinău se află la o distanță de ani-lumină.
Și dovada imediată a acestei constatări ne-a furnizat-o chiar Dodon, președintele pro-rus de la Chișinău, care nu și-a putut depăși aversiunea primitivă față de România și a refuzat să declare doliu național în Republica Moldova în ziua înmormântării Regelui Mihai – o mare personalitate a istoriei naționale și europene – pe motiv că ar fi vorba de… „un monarh al altui stat”. Să sfidezi mâhnirea oamenilor, dorința firească de solidaritate și compasiune – ce satisfacție meschină!
Odată consumat momentul funebru, am revenit, pe ambele maluri ale Prutului, la viermuiala politică obișnuită, în care lupta pentru putere capătă forme adesea dizgrațioase. La București e în plină desfășurare o încleștare pe legile justiției, cele care asigură bazele statului de drept și lupta anticorupție, și avem din nou numeroase proteste civice în principalele orașe ale țării, iar la Chișinău, după ce am fost hrăniți cu zvonuri insistente despre o iminentă debarcare a primului-ministru, în al cărui fotoliu ar urma să urce coordonatorul Vlad Plahotniuc, s-a produs o schimbare substanțială în interiorul garniturii guvernamentale.
În cadrul unei ședințe a Biroului Politic al Partidului Democrat s-a decis remanierea a șapte membri ai Executivului, pentru a-i da „un plus de valoare, dinamism și entuziasm” – am citat din anunțul făcut de dl Plahotniuc pe pagina sa de Facebook. Obiective și cuvinte foarte potrivite, pentru că, ne dăm seama acum, ceea ce lipsea guvernului de la Chișinău era entuziasmul. Nu capacitatea de a ridica nivelul de trai în Moldova – criteriul de performanță pentru orice executiv –, ci fervoarea acțiunii ministeriale. Probabil că e o simplă problemă de conexiune – membrii guvernului, încărcați de entuziasm (după cum s-a decis în ședința Biroului Politic al PD), vor trebui să transfere această stare emoțională și populației, astfel încât moldovenii să se simtă cei mai fericiți oameni din Europa, dacă nu și de pe glob.
Dincolo de vocabularul optimist și cam exaltat al comunicatului, să remarcăm că noul guvern PD s-a pricopsit cu câțiva specialiști de calibru. Iurie Leancă, vicepremierul responsabil de implementarea Acordului de Asociere, este un diplomat iscusit, din cei care nu-i prisosesc Moldovei, și poate fi pus în valoare de orice partid aflat la guvernare. La fel și Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale și nou ministru al Justiției – un magistrat erudit, care mai are și rarul talent de a tălmăci subtilitățile legii într-un limbaj plastic și inteligibil pentru public.
Despre celelalte numiri nu sunt prea multe de spus, deocamdată, se vor pronunța specialiștii în domeniu. Ceea ce surprinde este reactivarea fostului premier Gaburici, care a avut probleme de integritate (o diplomă de studii incertă) și a fost nevoit să-și dea demisia în urma unor presiuni politice venite din partea acelorași forțe care îl recuperează acum oportun, presiuni cărora Chiril Gaburici le-ar fi rezistat la vremea respectivă.
Cabinetul remaniat și susținut de partid (premierul Filip i-a și mulțumit colegului Plahotniuc că a știut să-și atragă asupra sa toate loviturile adversarilor politici, asigurând liniștea și confortul necesar bunei funcționări a cabinetului) seamănă destul de mult cu precedentele guverne ale Alianței pentru Integrare Europeană. Cei cu memorie bună se pot întreba de ce atunci au fost doborâte guvernele AIE, iar acum aceleași personaje, e drept, coordonate dintr-un alt centru, sunt capabile să mărească strocul european al Moldovei, și nu doar atât: o vor face cu entuziasm!
Primele reacții ale Opoziției la această remaniere guvernamentală au fost previzibil critice. S-a invocat criza de personal a PD-ului, graba care-l face să adune ce se mai găsea disponibil pe piața valorii în Basarabia. Alte voci s-au referit la faptele din trecut, nu tocmai ireproșabile, ale celor cooptați în guvern, dar este evident că PD-ul își adună „oastea” în vederea anului electoral 2018, și pune accentul pe tehnocrați, cei care și-au construit o biografie profesională consistentă. În plus, PD încearcă să fie atent la vibrația opiniei publice, aducând în rândurile guvernării persoane care nu fac un secret din opțiunea lor unionistă, asta pentru a atrage voturi din zona electoratului proromânesc.
E o strategie care probabil va fi completată în lunile următoare și cu alte achiziții. Cât va câștiga din toate acestea ideea de reformă și apropiere de Europa e o mare necunoscută. Deocamdată singura veste bună pe care am reținut-o pe plan economic este că la Chișinău și-a deschis o reprezentanță compania românească „Transgaz”, de unde am putea deduce că procesul de interconectare energetică dintre România și Republica Moldova va fi accelerat.
Urmează procedura de învestire a noilor miniștri. Igor Dodon s-a grăbit să declare – cum a făcut-o și altă dată – că nu va semna în niciun caz decretul de numire a acestora. Așa încât sunt mari șanse să asistăm la o nouă suspendare de câteva minute a socialistului pentru ca spicherul Parlamentului să legifereze remanierea.
Chiar dacă Dodon își compune în aparițiile sale publice o mină cruntă și foarte decisă, situația lui, în condițiile unei alte posibile suspendări punctuale, e mai degrabă comică. Cum s-a mai spus în comentarii, atribuțiile prezidențiale ale lui Igor Dodon pot fi asemuite cu agitația unei jucării căreia i se scot din când în când bateriile. Și asta pentru a se demonstra că se află sub controlul celor cărora nu le prea pasă de demnitatea acestei funcții. În caz contrar, nu l-ar fi ajutat pe Dodon să ajungă președinte.