Epoca lui Boris Elțîn în imagini
Președintele rus Boris Elțîn întâmpinat tradițional cu pâine și sare în timpul vizitei în Krasnoyarsk, în iulie 1994.
Elțîn (dreapta) stă lângă președintele american Bill Clinton în Hyde Park, New York, în octombrie 1995.
Prânz Elțîn-Mintimer Shaimiyev, președintele Tatarstanului, în august 1994. Ei stau pe malul fluviului Volga iar vaporul de croazieră îi așteaptă. Fotografiile din această galerie au fost făcute de fotografii oficiali ai Kremlinului între 10 iulie 1991, ziua în care Elțîn și-a început președinția , și 31 decembrie 1999, când Elțin i-a predat puterea lui Vladimir Putin. Fotografiile sunt doar câteva dintre miile de imagini aflate în arhiva Centrului prezidențial Boris Elțîn, muzeu și centru cultural inaugurat la Ekaterinburg, în 2015.
Elțîn cu președintele sud-african Nelson Mandela la New York în timpul sărbătorilor care au marcat a 50-a aniversare a Organizației Națiunilor Unite, octombrie 1995. Elțin și-a pierdut două degete de la mâna stângă pe când era copil, la 11 ani, după ce a furat două grenade de mână dintr-un depozit și a încercat să deschidă una cu un ciocan.
Elțin cu un grup de marinari în sudul Rusiei în primăvara anului 1995.
Elțîn este machiat înaintea unei transmisiuni televizate de la Kremlin în august 1995.
Regina Angliei Elisabeta a II-a discută cu președintele rus în timpul vizitei sale în Rusia, în octombrie 1994. Era pentru prima dată când un monarh britanic vizita Rusia. Relațiile dintre cele două țări au fost înrăutățite după ce bolșevicii i-au executat în 1918 pe țarul Nicolae al II-lea și pe familia acestuia. Țarul rus era vărul bunicului reginei Elisabeta.
Elțin ascultă în căști traducerea, în timp ce premierul britanic John Major vorbește la Londra în septembrie 1994 în timpul unei vizite oficiale a președintelui rus.
Elțin este întâmpinată în regiunea rusă Tatarstan în mai 1994 cu o prăjitură „chak-chak” de forma Kremlinului. Desertul tradițional tătar este făcut din bucăți mici de aluat crocant, coapte și unse cu miere.
Regina Elisabeta a II-a a Angliei vorbește cu un moscovit, în timpul unei plimbări cu Elțîn prin Piața Roșie din Moscova în octombrie 1994.
Președintele uzbek Islam Karimov se întâlnește cu Elțîn la Moscova, martie 1995.
Elțîn cu îmbrăcăminte tradițională în timpul unei excursii în orașul Kyzyl din sudul Rusiei, iunie 1994.
Elțîn se plimbă alături de președintele american Bill Clinton în Napoli, Italia, iulie 1994.
Elțîn și Clinton în fața masivului Tun al Țarului din Kremlin, ianuarie 1994.
Spectatorii se urcă în copaci pentru a-l putea vedea pe Elțîn care susține un discurs în regiunea rusă Bryansk, în ianuarie 1992.
Elțîn și prim-ministrul japonez Ryutaro Hashimoto (stânga) la bordul unei nave de agrement cu alți oficiali, într-o excursie pe râul Yenisei în noiembrie 1997. Boris Nemțov, care a fost asasinat în 2015 lângă zidurile Kremlinului, este parțial vizibil în dreapta lui Elțîn. Când a fost făcută această fotografie, Nemțov era prim-vicepremier al Rusiei.
O masă încărcată cu mâncare în septembrie 1997 în timpul unei călătorii în regiunea Oryol din Rusia.
Elțîn și Regele Carl XVI Gustav de Suedia trec în revistă garda de onoare la Stockholm , decembrie 1997.
Elțin o întâmpină pe Victoria, prințesa moștenitoare a Suediei, în timpul vizitei sale în țară în 1997.
O întâlnire între președinții Alexandr Lukașenka din Belarus, Nursultan Nazarbaev din Kazahstan, Askar Akaev din Kârgâzstan și Elțin (de la stânga la dreapta) la Moscova, în octombrie 1997.
Elțin face cu mâna mulțimii la deschiderea complexului expozițional Manezh din Moscova, în septembrie 1997.
Elțin se relaxează cu un joc de biliard în timpul unei vacanțe în Karelia, iulie 1997.
Elțîn și soția lui, Naina Elțîna, la Kremlin în 1997.
Liderii mondiali - inclusiv premierul britanic Tony Blair, președintele american Bill Clinton și cancelarul german Helmut Kohl - pozează pentru o fotografie pe acoperișul din Denver în timpul unei întâlniri a G8 din iunie 1997.
Hillary Clinton, pe atunci Primă doamnă a Statelor Unite, se întâlnește cu Naina Yeltsina, la Ekaterinburg în 1997.
Elțîn face cu mâna mulțimii. Alături e Vladimir Putin. Ziua e 31 decembrie 1999, când Elțîn i-a predat președinția lui Putin, după ce s-a aflat aproape un deceniu la putere. Elțîn a părăsit funcția profund nepopular - în mare parte, din cauza dificultăților economice care au lovit țara în timpul președinției sale - dar este creditat de unii cu prevenirea unui potențial război civil în Rusia, în timpul masivelor schimbări politice de după destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991. Elțîn a murit în aprilie 2007 la vârsta de 76 de ani.