Joi dimineață, polițiștii estonieni de frontieră au constatat că omologii lor ruși au scos 25 din cele 50 de geamanduri instalate de Estonia în râu pentru a împiedica bărcile de agrement și de pescuit - estoniene, mai ales - să treacă frontiera din greșeală.
Vreme de decenii, Rusia și Estonia au marcat în acest fel, înaintea vacanței de vară, în general fără divergențe, frontiera de pe râul care desparte orașul estonian Narva de cel rusesc Ivangorod.
Un oficial estonian este citat de Assoicated Press cu declarația că operațiunea anuală este necesară pentru că albia râului este în continuă schimbare.
Dispariția geamandurilor estoniene a venit la puține zile după ce Rusia și-a speriat vecinii cu o propunere de retrasare a granițelor maritime în Marea Baltică, dispărută după numai câteva ore de pe site-ul Ministerului rus al Apărării.
În disputa legată de geamandurile de la Narva, Estonia a primit vineri un mesaj de încurajare de la șeful politicii externe UE, Josep Borrell. El a spus că acțiunea rusească pare să facă parte dintr-un „model de comportament provocator” al F. Ruse, ilustrat și de confuzia creată de propunerea cu granițele maritime baltice.
Secretarul-General NATO Jens Stoltenberg a spus tot vineri, într-o postare pe X, că alianța militară va fi solidară cu Estonia în fața oricărei eventuale amenințări la adresa suveranității ei.
Estonia l-a convocat la ministerul de Externe pe Însărcinatul cu afaceri rus, pentru explicații, dar a declarat că va trata incidentul „cu calm și clarviziune”.
Narva este un punct nevralgic în relația dintre Rusia și Estonia, inclusiv datorită creșterii ocazionale a numărului de migranți care vor să intre pe acolo în UE - un fenomen despre care Tallinn crede că este încurajat de Moscova. (M.Ț.)
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te