Your browser doesn’t support HTML5
Eu și câinele meu, Securitatea (37) - amintiri în serial de N.C. Munteanu
Europa Liberă în direct
18 octombrie 2007
Moderatori: Ileana Giurchescu și Victor Eskenasy-Moroșan
Eu și câinele meu, Securitatea (37)
Cum insistențele conducerii redacției de a demisiona de bunăvoie și nesilit de nimeni deveneau tot mai presante, iar eu refuzam bizuindu-mă pe promisiunile Securității că nu mi se va întâmpla nimic dacă stopez trimiterea scrisorilor, i-am sugerat redactorului-șef să se pună de acord cu „băieții”. Sugestia era că lucra și ea cu „organul” și asta a enervat-o la culme. Dar când mi-a spus că sunt un fariseu, în sensul că una scriam și alta gândeam, i-am zis că dacă vrea exemple de fariseism, n-are decât să răsfoiască revista, pentru că, nu-i așa, nu eu stabileam ce fotografii trebuie date pe coperta întâi. Știa că mă referam la o copertă din ianuarie, când făcuse eforturi să obțină o fotografie cu totul specială, cu „tovarășii” în postúri foarte avantajoase, și o și obținuse. Și știam și ce crede în particular despre corvezile la care era supusă toată presa în luna ianuarie, când cei doi inestimabili își serbau zilele de naștere. Trebuie să recunosc, nu m-am comportat prea cavalerește, iar doamna Oproiu a aruncat spre mine cele două pahare cu ceai de mușețel pe care le avea pe birou. Unul mi-a trecut vâjâind pe lângă ureche și s-a spart de perete. Pe al doilea nu l-am mai putut evita și l-am luat în frunte. Norocul meu că nu m-a opărit, ceaiul era doar călduț, în schimb m-a udat de sus și până jos pe bluzonul pe care-l purtam. Am ieșit calm din birou. Ardeam de nerăbdare să mă vadă și „colectivul” cum arătam după convorbirea cu redactorul-șef. „Colectivul” m-a văzut, și-a făcut cruce și știrea s-a răspândit în târg. Și ăsta era și scopul meu. Cu cât se afla mai mult, cu cât știa mai multă lume, cu atât mai bine pentru mine. Altă formă de apărare deocamdată nu aveam.
Raționamentul s-a dovedit corect. A doua zi am fost din nou chemat la tovarășul Georgescu. Știa de incidentul cu ceaiul de mușețel. M-a întrebat ce mai e nou. Ce mai e nou? Nimic. „Nimic, nimic? Ai avut vreo discuție cu tovarășa Oproiu?” Am avut. „Și?” Și nimic. Cavaler și compasiv, am spus doar că în ultima vreme pe tovarășa Oproiu o cam doare burta și bea ceai de mușețel. Ba chiar mi-a oferit și mie. Numai că pe mine nu mă durea burta, mă durea capul. Ei, a oftat tovarășul Georgescu, trebuie să fiu înțelegător. Am creat mari tensiuni în redacție. Am recunoscut spășit că așa era. Am plecat cu recomandarea să nu mă mai țin de glume. Am promis că da și am glumit în continuare. Ori de câte ori eram chemat la redactorul-șef, îmi anunțam colegii că merg să beau un ceai cu șefa.
Între timp, s-a mai ivit o problemă. Ca să depun actele pentru pașaport, era nevoie de recomandarea Comitetului Oamenilor Muncii. Or, la revista „Cinema”, Comitetul nu exista. Era chiar redactorul-șef, care, evident, mi-a refuzat adeverința. Și, ca și cum acest belele nu-mi ajungeau, m-am mai băgat încă în una, după cum rezultă dintr-un raport al căpitanului Costică Tănase, din 30 mai 1977: „În ziua de 30 mai a.c., sursa «Cati» ne-a sunat la telefon comunicându-ne că în lipsa ei din țară (a fost la Festivalul Internațonal de Film de la Cannes) redactorul Munteanu C. Neculai a fost invitat de către redactorul-șef adjunct al revistei, Rodica Lipatti, să participe la lecția de învățământ politic. Munteanu C. Neculai a refuzat să participe la învățământul politic, cu toate încercările de lămurire și influență din partea susnumitei. A doua zi după absența de la învățământul politic, a fost întrebat asupra cauzelor neprezentării la învățământul politic. Însă Munteanu C. Neculai a evitat să dea un răspuns. Sursa «Cati», care este redactorul-șef al revistei, fiind sesizată de acest lucru, a hotărât să informeze conducerea Consiliului Culturii și Educației Socialiste, considerând atitudinea lui Munteanu C. Neculai ca fiind neconformă cu atitudinea unui activist din presă. Totodată, intenționează să propună îndepărtarea lui Neculai C. Munteanu din cadrul revistei «Cinema»”.
Acum conducerea revistei avea un motiv să mă concedieze. Însă motivul era cam politic și nu putea fi invocat ca atare. Nu figura în Codul Muncii.
Dar despre asta, săptămâna viitoare. Până atunci, s-auzim numai de bine.