Franța: Covid-ul învinge civismul
Dincolo de alte preocupări, în această dimineață presa din Franța are ca principală temă faptul că primul tur al alegerilor regionale de ieri a cunoscut un abstenționism istoric.
Doar un francez din trei s-a deplasat la urne, abia 32% din alegători. Un prim rezultat – care fusese anticipat, de altfel, dincolo de dezastrul neparticipării – a fost avansul politicienilor locali extremiști ai lui Marine Le Pen, însă progresul realizat de aceștia la scară națională a fost în final mult mai mic decât se credea inițial. Alegerile s-au dovedit însă un dezastru și pentru formațiunea lui Emmanuel Macron La République En Marche (LREM).
„Alegeri: francezii abandonează”, atât scrie mare în această dimineață pe prima pagină din ziarul far al stângii intelectuale Libération, peste desenul unui buletin de vot care se scufundă.
Cotidianul conservator Le Figaro constată însă, prin contrast, că dreapta tradițională, „sarkozystă” (sprijinită de ziar), a obținut multe rezultate bune și că a reușit să răzbată în multe regiuni dincolo de „cleștele Macron – Le Pen”.
În afară de alegerile de ieri din Iran și Armenia, al căror rezultat era cunoscut dinainte, sau cel puțin previzibil, weekendul a mai cunoscut o serie de întorsături politice surprinzătoare în Marea Britanie și în SUA.
În Marea Britanie, cum o scrie fără să-și ascundă satisfacția The Observer, fostul șef al parlamentului (Speaker) John Bercow a părăsit partidul conservator (Tory) pentru a trece la laburiștii din opoziție. În vârstă de 58 de ani, Bercow, o figură populară și respectată pentru umorul și imparțialitatea sa, abandonează partidul Tory după patru decenii de fidelitate politică. El se alăturase conservatorilor la vârsta de 17 ani, dar a trecut acum la laburiști spunând că sub Boris Johnson partidul său a devenit „reacționar și xenofob”.
Cotidianul din Edinburgh The Scotsman scrie însă că Bercow a trebui să nege zvonurile potrivit cărora trecerea lui la laburiști s-ar datora promisiunii liderului opoziției Keir Starmer că l-ar înnobila în eventualitatea în care Labour ar ajunge la putere (în Anglia primul ministru e cel care distribuie noile titluri nobiliare, peerage).
Joe Biden privat de împărtășanie?
Alte întorsături politice neașteptate vin din SUA și au o tentă religioasă. Astfel, cel mai puternic curent evanghelist, The Southern Baptist Convention (SBC), a decis să rupă legăturile cu trumpismul și a ales în fruntea sa, la convenția de la Nashville (Tennessee), un moderat și un reformator, pastorul Ed Litton din Alabama. Evenimentul este important, deoarece federația evanghelică SBC reunește circa 14 milioane de credincioși, iar până acum ierarhia l-a sprijinit orbește pe Donald Trump, ceea ce a creat nenumărate schisme și dispute interne în mișcare.
Dar la fel de sfâșiat se arată în ultima vreme și catolicismul american, unde aripa conservatoare a clerului îi reproșează lui Joe Biden sprijinul său pentru dreptul la avort. Asta a făcut ca o parte a episcopilor catolici din SUA să amenințe că ar putea să-l priveze pe președintele Biden (credincios practicant) de dreptul la împărtășanie, ceea ce ar politiza și mai tare dezbaterea.
Cum o explică în Italia Corriere della Sera, episcopii americani încalcă prin această amenințare chiar voința explicită a Papei. Corriere scrie că episcopii din SUA sunt în majoritate extrem de conservatori și, deși Vaticanul le-a cerut să se oprească, ei au votat în proporție de 168 pentru, doar 55 contra și 6 abțineri ca în toamnă, probabil în noiembrie, să voteze o «Declarație asupra Împărtășaniei», de care ar fi privat nu doar Joe Biden, dar și șefa Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi.
Ziarul Vaticanului, L'Osservatore Romano, anunță toate acestea în termeni neutri și diplomatici, fără comentarii, fiind știut că Papa Francisc nu dorește acest conflict intern în chestiunea avortului și caută să amortizeze înfruntarea dintre episcopii americani și președintele Joe Biden.
În timpul acesta, în Iran, ultraconservatorul Ebrahim Raisi a câştigat alegerile prezidențiale chiar din primul tur de scrutin cu peste 62% din voturi, Raisi fiind, cum scrie Le Monde, „noua față dură a Iranului”, un judecător care în trecut a condamnat la moarte pe bandă rulantă.
Karabah – „Grădina Neagră”
În Armenia, unde au avut loc ieri alegeri generale anticipate, rezultat al înfrângerii țării în scurtul război de anul trecut cu Azerbaidjanul, în care Armenia a pierdut o parte din regiunile pe care le controla în enclava Nagorno-Karabah (Karabah = „Grădina Neagră”) și în jurul acesteia, rezultatele parțiale arată astăzi că formațiunea premierului Nikol Pașinian pare a fi câștigat cele mai multe voturi, obținând majoritatea absolută, cu aprox. 58%.
Victoria pare surprinzătoare, după războiul pierdut de șase săptămâni cu Azerbaidjanul, care s-a încheiat cu un acord de încetare a focului mediat de Moscova în noiembrie.
Pașinian, ajuns la putere după ce a condus în 2018 mari proteste anti-guvernamentale, a suferit în ultimul an o pierdere masivă de popularitate.
Un total de 21 de partide și patru alianțe au participat la alegerile anticipate din 20 iunie. Era limpede însă din start că va fi vorba de o cursă strânsă între principalele două forțe politice: Partidul Contractului Civil al lui Pașinian și Noua Alianță pentru Armenia a fostului președinte Robert Kocearian.
Noua Alianță contestă deja rezultatele și acuză partidul premierului de fraudă.
Sancțiuni împotriva lui Firtaș: Zelenski își continuă ofensiva
În Ucraina, Volodimir Zelenski își continuă ofensiva împotriva oligarhilor care întrețin legături cu Moscova. Astfel, cum o anunță Financial Times, Kievul a impus sancțiuni magnatului gazului Dmitri Firtaș, motivul fiind că acesta a vândut produse pe bază de titan unor întreprinderi militare ruseşti.
Firtaş, una din cele mai mari averi din Ucraina şi apropiat al fostului preşedinte fugit în Rusia Viktor Ianukovici, este cerut de Statele Unite pentru corupţie şi spălare de bani.
Firtaș a fost arestat în Austria în martie 2014 în baza mandatului internaţional de arestare emis în Statele Unite, iar în 2019 Curtea Supremă a Austriei a decis că el poate fi extrădat.
El a rămas însă în Austria, unde a atacat decizia autorizând extrădarea sa. Dmitri Firtaş poate rămâne în Austria până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Europa: o idee americană
Săptămânalul The Economist (considerat cea mai influentă publicație din lume) are în ultimul său număr un comentariu interesant și – pentru unii – surprinzător: The EU: Made in America. Ideea, paradoxală doar în aparență, e că în realitate America este motorul integrării europene, fie că o dorește, fie că nu. De altfel, scrie The Economist, pe lângă Big Mac și bomba nucleară, una din marile invenții date lumii de America în sec. XX este... Uniunea Europeană!
Săptămânalul britanic amintește că la jumătatea secolului XX existau mai mulți federaliști europeni la Washington decât pe vechiul continent. Senatorii americani adoptau rezoluții despre „Statele Unite ale Europei”, iar planul Marshall a venit cu condiția integrării între ele a țărilor beneficiare: „Lăsați-l încolo pe Jean Monnet. Când vine vorba de părinții fondatori ai UE, lista trebuie să înceapă cu președintele SUA Harry Truman.”
Așa încât, în tot acest flux de europenism transatlantic, președinția lui Donald Trump se dovedește doar un scurt intermezzo nedorit. „America a fost întotdeauna ingredientul secret al integrării europene.”
Taking the knee: genuflexiuni ideologice
În sfârșit, săptămânalul francez Courrier International, care oferă în traducere cele mai bune articole ale săptămânii din presa de pe întreaga planetă, are în ultimul său număr un dosar de presă, cu articole pro și contra, în chestiunea genunchiului în pământ (taking the knee) la fotbal. Astfel, citim într-un articol cules din cotidianul britanic de stânga The Guardian că gestul e lăudabil, deoarece „trimite un semnal puternic împotriva rasismului”, în vreme ce conservatorul The Times consideră, dimpotrivă, că e vorba de un gest „gol de substanță”.
The Guardian amintește că a luat prea mult timp până la a recunoaște „flagelul rasismului în fotbal”. „Fotbalul traversează o criză: jucătorii negri sunt suprareprezentați pe teren, dar continuă să fie insultați în timpul meciurilor.”
The Times estimează însă că gestul a devenit un simplu ritual cvasi-obligatoriu la început de meci și că nu mai are nimic din actul militant inițial, fiind acum doar un soi de obligație de care jucătorii s-au săturat. Trebuie renunțat la un gest care nu face decât să creeze fricțiuni între spectatori, unii fluierând, alții aplaudând. „Oamenii suportă din ce în ce mai puțin acest fanatism modern care constă în a îmbrățișa orbește prima cauză lăudabilă venită.”
Cu toate astea, The Guardian amintește și responsabilitățile politice: „Pe 7 iunie, Boris Johnson nu a condamnat fanii care îi fluierau pe jucătorii ce îngenuncheaseră. Asta, cu toate că este scandalos și trist să vezi publicul fluierând la un gest antirasist. Guvernul joacă un joc periculos lăsând cele două tabere față în față.”