Your browser doesn’t support HTML5
Trăim în Republica Moldova sub semnul unei posibile rebeliuni pro-rusești în Transnistria, după ce acum o săptămână s-au consemnat câteva incidente cu folosirea armelor la Tiraspol și în alte localități din stânga Nistrului, cu autori neidentificați, dar bănuiți. Oficiali europeni și americani, dar și mass-media vorbesc despre amenințări la adresa Republicii Moldova, în cazul în care trupele rusești din enclava separatistă vor fi activate pentru a lovi Ucraina din spate, înlesnind încercuirea dinspre nord-vest a regiunii Odessa, și pentru a provoca dezordini pe teritoriul controlat de autoritățile de la Chișinău.
Câteva țări cu ambasade în Moldova le-au și recomandat cetățenilor lor să se abțină de a călători în regiunea din stânga Nistrului, din cauza unor pericole latente pentru viața și siguranța lor. Cancelariile occidentale atrag atenția că Transnistria nu trebuie folosită pentru acutizarea situației din Ucraina. Oficiali NATO declară că regiunea separatistă este atent monitorizată. Lumea liberă, suntem asigurați, stă cu ochii pe noi și nu ne va lăsa de izbeliște în fața pericolului rusesc.
Partenerii noștri europeni transmit puternice semnale de încurajare și sprijin pentru Republica Moldova. Marți a sosit în vizită la Chișinău președintele Consiliului European,Charles Michel. Europarlamentarul Siegfried Mureșan anunța că președinta Maia Sandu urmează să susțină un discurs pe 18 mai în plenul forului european, ca dovadă a unei deschideri fără precedent față de Republica Moldova. UE va oferi un ajutor de 8 milioane de euro pentru fortificarea electronică, vom fi ajutați și pentru consolidarea generală a capacităților de apărare ale țării.
### Vezi și... ### Kremlin: afirmația că armata ucraineană ar putea prelua controlul asupra Transnistriei e provocatoareMultă vâlvă a făcut acum câteva zile un interviu al consilierului prezidențial de la Kiev Oleksi Arestovici, care declara că armata ucraineană poate înlătura cu ușurință o eventuală amenințare militară rusească din Transnistria, dacă va primi o solicitare din partea autorităților constituționale ale Republicii Moldova. Tot dinspre Kiev au venit semnale despre o presupusă mobilizare generală a rezerviștilor din Transnistria, a bărbaților cuprinși între vârsta de 18 și 55 de ani, chipurile, pentru suplinirea contingentului de menținere a păcii. Știrea însă a fost infirmată de Krasnoselski, șeful separatiștilor de la Tiraspol, care a reclamat dezinformări premeditate din partea ucrainenilor.
Doar că nimeni nu știe, sau poate știe?, ce se întâmplă cu adevărat în Transnistria. Liderul separatist pretinde că nu are de gând să inițieze acțiuni de război, propunând la un moment dat Chișinăului un „pact de neagresiune”. Semnalele ucrainenilor despre o mobilizare generală în enclavă ar putea fi însă parte a unei strategii de prevenire a unor evoluții posibile sau chiar iminente. Lansezi avertismentul că știi ce are/ar avea de gând să facă adversarul tău și astfel îi descurajezi intențiile – este o manevră folosită pe larg în războiul din Ucraina.
Tot despre „mobilizare” a fost vorba zilele trecute și în Republica Moldova. Niște false ordine cereau bărbaților să se prezinte la centrele militare, eschiva fiind penalizată cu amenzi usturătoare – o diversiune, o făcătură rudimentară. Petice de hârtie cu text într-o română agramată, purtând ștampila unei unități de învățământ din Edineț (!). Diversiunea a fost descoperită de autorități. Presa scrie că persoana care fabrica acele „ordine de mobilizare” a fost reperată de poliție și va suporta consecințele legii, iar ancheta continuă... Cineva vrea foarte tare să provoace nemulțumiri și revolte față de actuala guvernare, să zdruncine stabilitatea Republicii Moldova, să semene neliniște, panică, suspiciune, să pregătească terenul pentru războiul hibrid al Rusiei.
### Vezi și... ### Cum se vor desfășura evenimentele dedicate Zilei Victoriei la ChișinăuTensiunile în Moldova s-ar putea amplifica în preajma datei de 9 mai – ziua victoriei sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial –, când și Putin, se spune, ar intenționa să scoată Rusia din ipocrizia „operațiunii speciale” și să declare oficial război Ucrainei, pentru a putea desfășura o mobilizare generală în Rusia, fiindcă duce lipsă de carne de tun.
Interzicerea simbolurilor rusești ale războiului au agitat spiritele în zona pro-rusă a spectrului politic din Moldova. Reprezentanții blocului comunist și socialist au promis că își vor prinde neapărat panglica „de Colorado”. La Comrat, Adunarea Populară a decis să ignore decizia autorităților centrale și a „legalizat” aceeași panglică negru-oranj pentru festivitățile dedicate zilei de 9 mai.
Un fel de stat în stat, o sfidare a Constituției și a Autorității centrale, un act de separatism juridic, susțin experții, promulgat de bașcanul Irina Vlah, cea care nu mai prididea până mai deunăzi să mulțumească oficialilor europeni și români pentru investițiile în economia și educația din autonomia găgăuză. Iată că jocul „la două capete” al Comratului nu se dezminte. Atâta timp cât există factorul rusesc destabilizator, loialitatea politicienilor găgăuzi, a unora dintre ei, rămâne indecisă.
Dincolo de sfidarea legii, stupefiantă este filozofia șefilor de la Comrat, care se prevalează de regulamentele autonomiei găgăuze… în ce scopuri? Pentru a contribui la dezvoltarea culturală, identitară, economică a poporului găgăuz, cum scrie în statutul autonomiei, sau pentru a susține agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei? Urmând această logică, ar putea să însemne că liderii găgăuzi aderă și la ideea „denazificării” Republicii Moldova, la transformarea ei într-o gubernie rusească. Îmbrățișând însemnele rusești ale războiului, politicienii de la Comrat s-ar cuveni să fie pe deplin expliciți, să ne spună dacă aprobă genocidul rusesc din Ucraina, dacă aplaudă bombardarea și exterminarea populației civile? Așteptăm cu nerăbdare lămuririle lor. Căci pe lângă obligațiile juridice, nu mai puțin importantă este responsabilitatea morală.
### Vezi și... ### În autonomia găgăuză a fost „legalizată” panglica Sf. Gheorghe | Ce urmeazăNu știm ce turnură va mai lua războiul, când se vor slei puterile regimului de la Moscova, pentru ca Ucraina să-și recapete libertatea și integritatea, și să respire ușurat și restul lumii democratice. Se poate spune însă că Republica Moldova, cetățenii săi, se află într-un cert proces de reconsiderare a valorilor, de maturizare a conștiinței de sine. De 9 Mai 2022 sperăm ca Ziua Europei – sărbătoarea păcii și a înfrățirii autentice a popoarelor – să elimine miasmele dictaturii, ale trecutului de prigoană și teroare pe care Rusia lui Putin încearcă să-l resuscite.
Punctele de vedere exprimate în acest acest articol nu reprezintă neapărat poziția postului de radio Europa Liberă.