Europa se teme că politica americană s-ar putea întoarce la linia lui Trump (Iulian Chifu/adevărul.ro)

Noutăți în presa din România.

Reasigurarea Uniunii Europene, a Marii Britanii, calmarea relaţiilor cu Turcia, descurajarea şi disciplinarea Rusiei şi obţinerea sprijinului pentru îndiguirea şi limitarea Chinei ar fi mizele turneului european al președintelui american Joe Biden, scrie Iulian Chifu pe blogurile Adevărul.

Your browser doesn’t support HTML5

Presa din România: Moldova și Rusia înaintea alegerilor anticipate

Europa încă se teme că politica americană s-ar putea întoarce la linia lui Donald Trump. Acum, Biden intenționează să obțină sprijinul UE, şi mai ales al Germaniei, pentru prezenţa forţelor armate europene în Indo-Pacific și pentru îndiguirea economică şi tehnologică a Chinei. Privind întâlnirea lui Vladimir Putin, Chifu susține că, pe fondul relațiilor proaste dintre America și Rusia după anexarea Crimeii și invazia din estul Ucrainei, Joe Biden ar putea apela la un set de informații bine documentate, care nu au fost niciodată făcute publice și care sunt foarte dezavantajoase pentru Vladimir Putin. Se anunţă deci un summit „contondent şi neplăcut”.

G4Media publică un interviu acordat lui Mădălin Necșuțu de expertul în probleme de securitate Iulian Fota. Discuția e axată firesc pe securitatea Republicii Moldova și privește poziționarea ei în contextul geopolitic tulbure din regiune. Teoria lui Fota este că, în termeni de securitate, Republica Moldova contează numai pentru România. „Moldova este o țară mică și nefiind, geopolitic vorbind, așezată pe niciun traseu important nici de conducte, nici de drumuri comerciale, are o importanță mult mai scăzută decât Ucraina, care în acest moment este clar una dintre marile mize europene și ale Occidentului. La fel și în comparație cu Georgia”. Nici guvernul de la Chișinău nu sesizează mari riscuri : rușii, căci numai ei ar putea avea oarece interes să intervină, „au folosit forța militară atunci când au avut nevoie, (…) în Georgia și Ucraina. Nu văd de ce ar face acest lucru în Republica Moldova”, singura țară din regiune care are un partid pro-rus. Apoi, mai arată Fota, moldovenii nu par preocupați de integritatea teritorială a țării lor, dovadă lipsa de reacție la concesiile făcute transnistrenilor (plăcuțele de înmatriculare și multe altele). Trupele ruse din Transnistria nu au forță nici operativă, nici strategică. Sunt acolo ca o garanție, nu pentru a fi folosite. Iar Moldova este acum foarte departe de NATO, în condițiile în care doar 30% din populație ar susține aderarea. Spre comparație, în România, înaintea cooptării, susținerea ideii era de 70%. Așa stând lucrurile, invitatul lui Mădălin Necșuțu apreciază tactul președintei Maia Sandu de a nu face nimic expres ca să-și antagonizeze Rusia.

Lupta primăriței de la sectorul 1 al Bucureștiului cu firma de salubritate Romprest i-a atras, se pare, antipatia multor jurnaliști și, probabil, a multor locuitori ai sectorului, după ce gunoaiele nu au fost ridicate vreme de vreo 8-10 zile, pentru a doua oară în ultimul an. Ioana Ene-Dogioiu (spotmedia.ro) scrie că Clotilde Armand abordează problema greșit. E clar că Romprest profită de un contract oneros, semnat de foștii primari pe 25 de ani și care consumă (o spune Cristian Preda într-un alt articol) un sfert din bugetul administrației. Dar tonul ridicat și reclamațiile în presă nu sunt soluția. Romprest știe să o boicoteze pe Armand în limitele contractului, în caz că s-ar ajunge în instanță. În același contract sunt totuși chichițe care pot duce la reziliere. Ele însă trebuie găsite printr-o lectura juridică adecvată.