Experții spun că Rusia a aruncat în aer barajul Kahovka din Ucraina (New York Times)

Fotografie din satelit a barajului de la Nova Kahovka înainte de a se rupe, 28 mai 2023

Dovezile sugerează că distrugerea din această lună a uriașului baraj Kahovka, într-o zonă controlată de Rusia în Ucraina, a fost rezultatul unei explozii interne, declanșate de Rusia, potrivit New York Times.

Citând ingineri și experți în explozibili, ziarul a declarat vineri că investigația sa a găsit dovezi care sugerează că a fost detonată o încărcătură explozivă aflată într-un pasaj care trece prin baza de beton a barajului, distrugând structura pe 6 iunie.

„Dovezile sugerează în mod clar că barajul a fost distrus de o explozie declanșată de partea care îl controlează: Rusia”, a declarat Times.

Mâl și ruină: ucrainenii se luptă cu urmările ruperii barajului Kahovka

Pe de altă parte, experții juridici internaționali care asistă procurorii ucraineni în ancheta lor au declarat vineri, în concluziile preliminare, că este „foarte probabil” ca prăbușirea din regiunea ucraineană Kherson să fi fost cauzată de explozibili plasați de ruși.

Kremlinul acuză Kievul că a sabotat barajul hidroelectric, care coilectase apă cât în Marele Lac Sărat al SUA, pentru a tăia o sursă-cheie de apă pentru Crimeea și pentru a distrage atenția de la o „nehotărâtă” contraofensivă împotriva trupelor Rusiei.

La rândul ei Ucraina acuză Rusia că a aruncat în aer barajul construit în epoca sovietică și aflat sub controlul Rusiei încă din primele zile ale invaziei sale din 2022, inundând o mare parte a câmpului de luptă, distrugând terenurile agricole și tăind aprovizionarea cu apă a civililor.

Reuters nu a putut verifica în mod independent afirmațiile privind cauza exploziei.

The Times a citat ingineri care au declarat că doar o examinare completă a barajului după ce apa se va scurge din el poate stabili secvența de evenimente care a dus la distrugere. „Eroziunea provocată de apa care se scurge în cascadă prin porți ar fi putut duce la o defecțiune dacă barajul ar fi fost proiectat prost sau dacă betonul ar fi fost de calitate inferioară, dar inginerii susțin că acest lucru este puțin probabil", se mai scrie în articolul din New York Times.

Distrugerea barajului Kahovka din Ucraina, o bombă ecologică cu ceas