Explozii în orașul ucrainean Nikolaev

Clădiri civile lovite de rachetele rusești în Nikolaev

Explozii și sirene de raid aerian au fost auzite în orașul ucrainean Nikolaev la începutul zilei de 2 iulie, la o zi după ce 21 de civili au fost uciși în urma unor atacuri cu rachete rusești în apropierea portului ucrainean Odesa de la Marea Neagră. „Au loc explozii puternice în oraș! Rămâneți în adăposturi!” a scris primarul din Nikolaev, Oleksandr Senkevici, pe Telegram.

Cauza exploziilor nu a putut fi stabilită imediat, dar sirenele de alarmă aeriană s-au auzit în toată regiunea Nikolaev, situată în sudul țării, în vecinătatea regiunii Odesa. Oficialii ucraineni au declarat pe 1 iulie că rachetele rusești au lovit o clădire de apartamente cu mai multe etaje și un centru de recreere din orașul Sergheevca, la aproximativ 50 de kilometri sud-vest de Odesa.

### Vezi și... ### Cel puțin 21 de morți la Sergheevca, lângă Odesa, în urma unui atac cu rachete rusești

Oficialii au declarat că cel puțin doi copii se numără printre cei 21 de morți, în timp ce alți trei copii se numără printre cele 38 de persoane care au fost rănite. "Statul terorist Rusia își continuă războiul împotriva civililor cu lovituri de rachete peste noapte în regiunea Odesa", a postat pe Twitter ministrul de externe Dmitro Kuleba, împreună cu un apel la creșterea ajutorului militar occidental. În discursul său video nocturn din 1 iulie, președintele Volodimir Zelenski a denunțat loviturile din regiunea Odesa ca fiind „un act terorist și conștient al Rusiei, vizând în mod deliberat localitatea, și nu un fel de eroare sau o lovitură întâmplătoare de rachetă ". Oficialii ruși au negat că au vizat civili în Ucraina.

### Vezi și... ### Război în Ucraina | Explozii în Nikolaev