Exploziile de la Beirut: membri ai administrației portului puși sub arest la domiciliu

Portul din Beirut, devastat de exploziile din 4 august 2020.

În Liban, mai mulți oficiali din administrația portului din Beirut au fost plasați în arest la domiciliu până la elucidarea cauzelor exploziilor de marți care au făcut cel puțin 135 de morți și au distrus o mare parte din capitala libaneză. Totodată s-a decretat stare de necesitate pentru două săptămâni.

Peste 4 mii de persoane au fost rănite iar bilanțul victimelor ar putea să crească pe măsură ce echipele de salvare descoperă noi victime sub dărâmăturile clădirilor din Beirut.

Guvernul crede că deflagrațiile s-au produs la un depozit de nitrat de amoniu din portul Beirut. Substanța folosită la producerea îngrășămintelor, dar cu un puternic potențial exploziv, fusese depozitată și păstrată în condiții nesigure într-o magazie timp de peste șase ani, după ce fusese confiscată de pe un vas sechestrat din cauza datoriilor și a unor neregulilor tehnice.

### Vezi și... ### Beirut: nitratul de amoniu, care a explodat în port, venise cu 6 ani în urmă la bordul unei nave sub pavilionul R. Moldova

Agenția Navală a Republicii Moldova a confirmat că nava Rhosus, cea care transporta peste 2.700 de tone de nitrat de amoniu, naviga sub pavilion moldovean în momentul sechestrării, în 2013. Potrivit relatărilor de presă, vasul și marfa aparțineau unui om de afaceri rus.

Potrivit unor experți britanici, consultați de BBC, deflagrația a avut intensitatea unei zecimi din bomba nucleară de la Hiroshima și este „fără dubii, una din cele mai puternice explozii ne-atomice din istorie”, consideră experții.

### Vezi și... ### După exploziile catastrofale din Beirut, Libanul declară trei zile de doliu național și cere ajutor