Exporturile regiunii transnistrene au crescut cu 48% în primele 11 luni ale acestui an, ajungând la aproape 850 de milioane de dolari, anunță administrația de la Tiraspol. Întreprinderile din regiunea separatistă exportă ca agenți economici moldoveni, fiind înregistrate ca agenți economici ai Republicii Moldova. Aproximativ 70% din exporturi se fac fie pe piața Republicii Moldova, fie pe cea a Uniunii Europene, piețe reglementate prin Acordul de Liber Schimb cu UE.
În acest an s-au dublat exporturile uzinei metalurgice de la Râbnița. Practic, jumătate din volumul exporturilor regiunii revin acestei uzine – 400 de milioane de dolari.
Tiraspolul raportează și creșteri de 7% pentru „exportul” de energie electrică către malul drept al Republicii Moldova – în primele 11 luni, Chişinăul a cumpărat curent electric de la centrala de la Cuciurgan în valoare de 161 de milioane de dolari. Malul drept al Republicii Moldova este raportat la Tiraspol ca principala piață „de export” a regiunii separatiste. Urmează Polonia, Ucraina, România și Rusia.
### Vezi și... ### Exporturile și-ar putea reveni la nivelul pre-pandemie (Veaceslav Ioniță)Regiunea transnistreană a crescut și exporturile de grâu, de produse textile și încălțăminte, precum și ale industriei constructoare de mașini.
La capitolul importuri, cele mai mari volume revin resurselor energetice, în principal gazelor rusești și carburanților, produselor alimentare, dar și produselor farmaceutice, importul cărora a crescut cu 40% în acest an, pe fundalul eforturilor de combatere a pandemiei.