„1963, an critic în cariera Valentinei Rusu Ciobanu. Istoria unei opere de artă”. Expoziție la Muzeul Național de Istorie a Moldovei
Muzeul Național de Istorie a Moldovei găzduiește o expoziție dedicată unui tablou care a marcat cariera artistică a pictoriței Valentina Rusu Ciobanu. Artista a încetat din viață pe 1 noiembrie, la câteva zile după ce a împlinit vârsta de 101 ani. Expoziția a fost vernisată pe 30 octombrie. Valentina Rusu-Ciobanu s-a născut la 28 octombrie 1920, la Chișinău, și este una din cele mai cunoscute și îndrăgite artiste plastice din Republica Moldova.